Cel mai uşor BREXIT posibil. Totuşi este o tragedie

Cei 27 de lideri din UE, reuniţi la Bruxelles, au fost de acord cu documentul final al negocierilor cu Marea Britanie, acordul prin care se stabilesc termenii şi regulile pentru ieşirea acestei UK din structurile europene.

Într-un material anterior v-am dat deja textul de 600 de pagini al Acordului final, iar aici “Declaraţia politică” ce-l va însoţi.

Din punctul de vedere al celor de la Bruxelles, azi se încheie, concretizate în aceste documente, cele 17 luni de eforturi pline de dramatismul unor evenimente neaşteptate (schimbările succesive din echipa britanică) şi de presiuni necontenite venite atât din partea majorităţii statelor membre, cât şi din partea instituţiilor europene. Desigur, strict tehnic, mai urmează ca Parlamentul European să ratifice textul, ceea ce nu ar trebui să pună mari probleme deoarece acordul politic al celor 27 de lideri ar trebui să fie suficient. Cel puţin teoretic. Dar cu totul altfel stau lucrurile în Marea Britanie, unde textul Acordului va trebui să fie aprobat în Camera Comunelor şi acesta va fi momentul cel mai dificil de trecut pentru echipa guvernamentală condusă de Theresa May, aflată acum sub un tir de critici dintre cele mai severe venite în primul rând din partea taberei “dire” din cadrul propriului său partid. Cei care doreau un BREXIT dur, total, o ruptură definitivă şi brutală de Uniunea Europeană, totul sub deviza “EXIT means EXIT!”.

Revenind la ce se petrece la Bruxelles, reuniunea specială a Consiliului European a fost convocată de preşedintele Donald Tusk printr-o scrisoare adresată şefilor de stat şi de guvern în care a reamintit cele cinci puncte ale mandatului încredinţat echipei europene de negociatori condusă de Michel Barnier:

• să minimalizeze nesiguranţa şi problemele produse pentru cetăţenii europeni, pentru lumea afacerilor şi pentru statele membre
• să definească statutul cetăţenilor UE care trăiesc, muncesc şi studiază în UK şi invers
• să se asigure că UK îşi va onora toate angajamentele financiare şi toate datoriile
• să evite stabilirea unei “frontiere dure” între Irlanda de Nord şi Irlanda
• să prevină apariţia unui vacuum legal pentru companiile noastre

Donal Tusk afirmă, în numele UE, că aceste obiective au fost în totalitate realizate:

Acordul de Retragere ne dă certitudinea că drepturile cetăţenilor noştri sunt pe deplin protejate, că procesul de pace în Irlanda de Nord nu ar trebui să fie afectate, că Marea Britanie va continua să-şi achite contribuţia la bugetul comunitar pe toată perioada de tranzi’ie şi că se va asigura o ceritudine a climatului juridic... Declaraţia Politică stabileşte direcţiile în ce priveşte viitoarele relaţii. Intenţionăm să lucrăm cu hotărâre în clădirea cele mai bune relaţii posibile cu Marea Britanie după BREXIT, ca prieteni şi parteneri. Şi vom avea aproximativ doi ani să lucrăm la aceste aspecte şi să stabilim un cadru precis pentru o asemenea cooperare.Şi dacă va fi nevoie de un timp suplimentar pentru a negocia această relaţie viitoare, va fi posibilă o prelungire a perioadei respective printr-o suplimentare de până la doi ani.

Problemele rezolvate până acum au fost enorme. Dar, din nefericire, cele care urmează sunt infinit mai delicate şi mai complicate, asta în cazul în care ambele părţi îşi iau în serios angajamentele de a coopera extensiv pe viitor într-o serie de domenii vitale: cercetare ştiinţifică şi inovaţie, tineret, cultură şi educaţie, cţiune externă, capacităţi europene de apărare, protecţie civilă şi spaţiul cosmic. Ceea ce, se pune în Declaraţia Politică, va presupune: o contribuţie financiară cinstită şi adecvată, rezerve alocate pentru un management financiar sănătos de către ambele Părţi”. Plus o eventuală participare a UK ka Consorţiul european pentru infrastructură de cercetare şi la programul PEACE PLUS al cărui scop este “susţinerea muncii de reconciliere şi a creare a unui viitor comun în Irlanda de Nord”, semnalându-se un interes posibil din partea britanică pentru continuarea relaţiei cu Banca Europeană de Investiţii.

Vă rog să citiţi cu atenţie paragraful IX al Declaraţiei Politice pentru a vedea natura angajamentelor promise: vize gratuite în sistem de reciprocitate pentru vizite pe termen scurt. Doar atât, căci restul înţelegerilor vor urma să fie definite odată cu cadrul viitor de cooperare. Din punctul meu de vedere, formularea esenţială o găsim la în cadrul art. 82 în care se anunţă în clar viiotorul statut juridic al Marii Britanii în raport cu Uniunea Europeană: “UK va fi o ţară non-Schengen, o ţară terţă care nu va oferi circulaţia liberă a persoanelor”.

Tot ceea ce înseamnă intenţie viitoare de cooperare urmează să se facă plecându-se de la acest statut de ţară terţă şi, evident, orice angajament viitor va fi definit în termeni unor noi acorduri de parteneriat, proces care s-ar putea să fie deosebit de complicat tocmai în sectoarele ultra-sensibile. Sau, dimpotrivă – asta este varianta optimistă – totul ar putea să fie uşurat de seria de probleme majore care de-abia acum vor începe pentru Marea Britanie. Pe toate planurile, începând cu continuarea şi amplificarea exodului specialiştilor de înaltă calificare ce nu vor să fie izolaţi în cadrul restrictiv pe care-l impune această condiţie specială de “ţară terţă”, fenomen care a debutat deja şi afectează numeroase sectoare ale economiei şi societăţii din UK. Va fi deosebit de dificilă activitatea companiilor comerciale care vor trebui să-şi reorienteze relativ rapid pieţele de distribuţie către noi ţări, eventual (dar nu foarte sigur) bazându-se pe forţa de absorbţie a celor din Commonwealth.

Ce se va întâmpla însă în viitorul imediat? Din nou, acelaşi suspans dramatic ce a însoţit fiecare zi de după anunţul referendumului pentru BREXIT. Va fi oare ratificată înţelegerea propusă azi? În cazul în care Camera Comunelor va ratifica textul, rezultatul va fi oare acceptat în Irlanda de Nord şi Scoţia, cele care au ameninţat cu referendumuri pentru independenţă deoarece nu vor să aparţină unei entităţi statale cu regim de “ţară terţă” faţă de UE, ci, dimpotrivă, vor să-şi continue drumul în proiectul european şi să beneficieze de certele sale avantaje?

Toate întrebările astea rămân acum deschise, iar documentele de azi oferă, în principal, garanţia semnatarilor lor de acum că există o dorinţă de cooperare aprofundată şi extinsă pentru viitor, cu un cadru definit  peste doi sau maximum patru ani de la data ieşirii UK din UE, adică 29 martie 2019. 

Deocamdată, un singur lucru este absolut cert: s-a văzut, fără o urmă posibiliă de îndoială, ce a însemnat, ce presupune acum şi cât va costa Marea Britanie setul de promisiuni populiste care au fost prezentate de politicienii care au susţinut campania în favoarea BREXIT şi care, în tot acest timp, au încercat să creze perdele de fum prin difuzarea de informaţii false privind iminenţa unui nou referendum sau despre victoriile istorice pe care negociatorii britanici le înregistrau în faţa colegilor europeni. Şi au acum o ţară profund divizată, cu perspective economice incerte şi cu posibilitatea deja invocată în Scoţia sau Irlanda de Nord privind o rupere a Marii Britanii în trei elemente constitutive. Ceea ce ar însemna o tragedie cu un impact enorm în ceea ce înseamnă sistemul relaţiilor internaţionale.

Azi consemnăm, cu mare tristeţe, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, totuşi în cei mai buni termeni în care putea fi scrisă această piesă tragică a timpurilor noastre. Dar este o lecţie care trebuie învăţată pentru că altfel, oricare ar fi discursurile populiste despre suveranitate regăsită şi redobândirea controlului absolut asupra unei ţări „recâştigate”, acestea vor fi mereu costurile şi acesta va fi mereu deznodământul.