VIDEO Cel puţin cinci morţi şi mai mulţi răniţi, între care şi doi români, în Londra, după ce un individ a intrat cu maşina într-un grup de pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin cinci persoane au murit şi 40 au fost rănite rănite, miercuri, în apropiere de Podul Westminster din Londra, lângă Parlament, după ce un bărbat a lovit un grup de pietoni cu o maşină de teren. Acesta  ar fi încercat ulterior să intre în legislativul britanic, înarmat cu un cuţit, şi ar fi rănit un ofiţer de poliţie înainte să fie împuşcat de forţele de ordine, relatează Reuters. Printre răniţi se află şi doi români.

Cine este atacatorul de la Londra: un bărbat masiv cu origini asiatice

Anchetatorii britanici iau în calcul posibilitatea ca atacul de la Londra să fi fost inspirat de propaganda organizaţiei Statul Islamic, a declarat un oficial european citat sub acoperirea anonimatului de Sky News, transmite News.ro.

Starea românilor răniţi în atacul de la Londra 

Ministerul român al Afacerilor Externe a anunţat într-un comunicat că din informaţiile obţinute de la autorităţile britanice, au fost identificate două persoane de cetăţenie română care au fost rănite. Unul dintre românii răniţi este internat în continuare, în stare gravă, iar celălalt, care a fost rănit uşor, a fost externat, a anunţat, joi dimineaţă, Ministerul Afacerilor Externe.

Cei doi români răniţi sunt un bărbat şi o femeie, turişti, iar femeia se află într-o stare „relativ critică“, ea fiind lovită de maşina atacatorului pe podul Westminster şi fiind proiectată în Tamisa, a anunţat, miercuri seară, ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache. Tânăra se află în stare gravă, are „multiple fracturi şi leziuni“, iar plămânii îi sunt menţinuţi în funcţiune cu ajutorul aparatelor.

Tânărul care o însoţea a avut o fractură la laba piciorului şi a fost externat. 

Precizăm faptul că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord +44 20 76027328; +44 20 76029833​; +44 20 76036694​; +44 20 76025193, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord monitorizează în continuare evoluţia situaţiei, menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări.

Ministerul român al Afacerilor Externe îşi exprimă profundul regret şi condoleanţe pentru pierderea de vieţi omeneşti în urma atacului care a avut loc miercuri, la Londra. „În aceste momente dificile, Ministerul Afacerilor Externe exprimă întreaga solidaritate cu poporul britanic“, se arată în comunicatul MAE. 

Poliţia a lansat un raid în Birmingham, în zona de unde ar fi fost închiriată maşina folosită în atacul de la Londra

Poliţia britanică a lansat în noaptea de miercuri spre joi un raid la o proprietate rezidenţială din apropiere de un restaurant indian din Birminham, închizând o parte din oraş timp de mai mult de două ore, relatează Daily Mail. Potrivit BBC News, maşina folosită în atacul de la Londra ar fi fost închiriată din zonă.

Potrivit BBC News, maşina a fost închiriată de la o firmă din zonă pe 16 martie.

Şapte persoane au fost arestate în cursul operaţiunii cu legături cu atacul de la Londra desfăşurate la Birmingham, au declarat surse citate sub acoperirea anonimatului de Sky News.

 Şeful departamentului antiterorism din Scotland Yard, Mark Rowley, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că forţele de ordine au verificat şase adrese şi au făcut şapte arestări în urma atacului de miercuri, de la Londra. El a precizat că ofiţerii verifică adrese din Birmingham şi din alte părţi ale ţării.

Potrivit autorităţilor, poliţia crede că atacatorul a acţionat singur şi a fost “inspirat de terorismul internaţional”. Poliţia a cerut presei să nu publice identitatea atacatorului şi nu a precizat naţionalitatea acestuia.

Paza ambasadelor din România ale ţărilor UE şi NATO, suplimentată cu echipe antitero, după atacul de la Londra

Bilanţul anterior de patru morţi şi 20 de răniţi a fost modificat, Poliţia Metropolitană anunţând miercuri seară că cinci persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 40 au fost rănite în atentatul terorist de la Londra. De asemenea, printre persoanele decedate se numără şi atacatorul, care a intrat cu maşina în trecătorii de pe podul Westminster, înainte de a înjunghia mortal un poliţist în curtea Parlamentului, relatează The Guardian.

Printre persoanele decedate se numără şi un ofiţer de poliţie înjunghiat în curtea Parlamentului şi atacatorul, a anunţat Scotland Yard. Printre răniţi s-ar afla şi trei elevi francezi, dar şi trei poliţişti. Ofiţerii de poliţie răniţi s-au luptat cu atacatorul care încerca să intre în sediul Parlamentului.

Cei trei elevi răniţi au între 15 şi 16 ani şi au fost răniţi pe podul Westminster, scrie Le Telegramme, precizând că unul dintre ei a ajuns pe plafonul maşinii care a intrat în pietoni. 

Unul dintre morţi este o femeie, în timp ce sexul celui de al doilea nu a fost anunţat.

Între timp, o femeie a fost scoasă în viaţă din Tamisa, cu răni grave. Ea ar fi sărit când o maşină a lovit în plin pietonii de pe Podul Westminster.

Un ofiţer de poliţie a fost ucis în atacul de la Westminster, relatează The Guardian, fără a preciza sursa.

 Un parlamentar britanic, conservatorul Tobias Ellwood, a încercat să îi salveze viaţa poliţistului înjunghiat. Imediat după atac, el l-a resuscitat şi a încercat să oprească sângerarea, scrie The Telegraph.

Un jurnalist BBC spune că ar putea fi doi atacatori implicaţi în incidentul de la Parlament. El citează relatări ale martorilor oculari care au făcut referire la „un barbat alb chel“ şi „un bărbat de culoare cu barbişon".

Scotland Yard a prezentat un film al atacului de miercuri de la Parlamentul din Londra, a lăsat să se înţeleagă că cele două incidente de securitate au avut un singur autor.

“Atacul a început când o masină” a intrat în multime pe podul Westminster, “rănind mai multe persoane, inclusiv trei ofiţeri de poliţie”, a anunţat reprezentantul Scotland Yard, Mark Rowley.

El a precizat că, deocamdată, autorităţile cred că a fost un singur atacator, dar nu exclude alte posibilităţi. Rowley nu a precizat dacă au fost făcute arestări, precizând că ancheta este în curs.

Totuşi, poliţiştii londonezi ar fi în căutarea unei persoane despre care cred că ar fi luat parte la atacurile comise miercuri la Londra, transmite Reuters, citând un jurnalist de la The Telegraph care a obţinut informaţia de la un oficial guvernamental.  

Ipoteza conform căreia în atacul terorist ar fi fost implicate mai multe persoane i-a fost confirmată şi unui jurnalist BBC. "BBC a aflat din mai multe surse că în maşina care a lovit pietonii pe podul Westminster se aflau doi atacatori", scrie jurnalistul, potrivit Reuters. 

Poliţia Metropolitană a refuzat să spună dacă incidentul poate fi considerat încheiat

Poliţia Metropolitană din Londra a anunţat, într-o conferinţă de presă, ce a avut loc miercuri în jurul orei 17.00 ora Londerei (19 ora Bucureştiului)  că incidentul de securitate s-a soldat cu mai multe victime, inclusiv poliţişti şi că ofiţeri suplimentari vor fi desfăşuraţi miercuri pe străzile din capitala Marii Britanii.

“Există o anchetă în curs, condusă de Comandamentul Antiterorism”, a declarat comandantul BJ Harrington, reprezentantul Poliţiei Metropolitane, într-o conferinţă de presă.

„Sunt mai multe victime, inclusiv poliţişti, dar în această etapă, nu pot confirma numărul şi nici natura rănilor”.

El a precizat că dispozitivul de poliţie din toată capitala va fi revizuit în cursul zilei de miercuri şi vor fi desfăşuraţi ofiţeri suplimentari pe străzile din Londra.

Ofiţerul a refuzat să spună dacă incidentul poate fi considerat încheiat deocamdată şi a îndemnat publicul să predea eventuale înregistrări sau filmări cu ceea ce s-a întâmplat şi să sune la numărul de urgenţă 999, dacă văd ceva suspect.

O persoană a murit şi mai multe au fost rănite, dintre care unele sunt în stare “catastrofală” în urma incidentului de pe podul Westminster, unde o maşină ar fi lovit pietoni, a declarat un medic citat de BBC News. Persoana care a murit este o femeie.

Presupusul atacator de la Londra ar avea în jur de 40 de ani şi ar fi de origine asiatică 

Potrivit agenţiei de presă Reuters, au fost auzite împuşcături şi în afara clădirii Parlamentului. Legislativul şi-a suspendat activitatea. Cel puţin o persoane au fost împuşcată, iar unii martori susţin că au văzut un individ înarmat cu un cuţit. Alte surse afirmă că o maşină a lovit un grup de persoane şi că doi atacatori ar fi fost împuşcaţi de către poliţie.

Conform The Telegraph, cel care a intrat cu maşina (un Hyundai i40 gri) în mulţime, apoi în gardul Parlamentului şi a înjunghiat un poliţist este una şi aceeaşi persoană. Ar fi vorba de un bărbat de 40 de ani, de origine asiatică care a fost împuşcat de forţele de ordine.

Poliţia tratează, deocamdată,  incidentul drept atac terorist 

   Poliţia britanică tratează incidentul de securitate de la Londra drept un atac terorist, până la obţinerea mai multor informaţii, relatează The Guardian.

Un jurnalist Daily Mail a declarat că a văzut un bărbat înarmat în negru atacând un ofiţer de poliţie în faţa Parlamentului, înainte de a fi împuşcat de două sau trei ori, în timp ce încerca să forţeze intrarea în Camera Comunelor. Între timp, alţi martori au povestit că au văzut mai multe victime pe podul Westminster.

“Am văzut un bărbat masiv, în haine negre, intrând pe porţi în New Palace Yard (una dintre curţile Parlamentului ), chiar mai jos de Big Ben”, a spus el.

Suspectul avea ceva ce semăna cu un băţ în mână şi a fost oprit de poliţişti în jachete galbene, care asigurau paza Legislativului.

Jurnalist a văzut cum unul dintre ofiţeri s-a prăbuşit, aparent înjunghiat de suspect, în timp ce al doilea poliţist a fugit după ajutor. Între timp, bărbatul în negru a reuşit să fugă aproape 14 metri spre intrarea în Parlament, a adăugat martorul.

În timp ce atacatorul fugea, doi bărbaţi în haine civile, probabil ofiţeri, înarmaţi, au strigat un avertisment pe care suspectul l-a ignorat, după care au tras de două sau trei ori, iar atacatorul a căzut. 

În ceea ce priveşte incidentul de pe podul Westminster, martori au declarat pentru CNN că au văzut mai multe victime, 10 sau 12, aparent lovite, întinse pe jos pe pod.

Nu sunt informaţii despre natura incidentului însă un martor a văzut poliţişti ieşind în fugă din clădirea Parlamentului, cu armele în mâini, iar un fotoreporter al Reuters spune că a văzut 12 răniţi .

Parlamentarii au fost anunţaţi să rămână în birourile lor, şi mai mulţi poliţişti înarmaţi şi cu scuturi au fost văzuţi intrând în Parlament.

   Reporterii Reuters relatează că cel puţin patru persoane sunt întinse pe asfalt, unele dintre ele sângerând puternic şi aparent aflate în stare de inconştienţă.

Alţi martori oculari au spus că mai multe focuri de armă au fost auzite după ce un bărbat înarmat cu un cuţit a forţat intrarea în curtea din faţa Palatului Westminster.

image

Autorul atacului ar fi fost împuşcat de poliţie, a anunţat liderul Camerei Comunelor citat de Reuters. Martori citaţi de ITV au declarat că au văzut două persoane întinse pe jos. Şi un poliţist a fost înjunghiat, susţine un parlamentar britanic.

Premierul May, evacuată de urgenţă din Parlament

Premierul britanic Theresa May a fost evacuată de urgenţă din Parlament, în timpul incidentului armat de miercuri, relatează ITV News.

Şefa Guvernului de la Londra a fost urcată într-o maşină Jaguar argintie şi dusă într-un loc sigur.

Şefa Executivului britanic s-a deplasat la biroul său din Downing Street, de unde monitorizează situaţia şi a convocat o reuniune a comitetului de urgenţă COBRA pentru miercuri seară, relatează BBC News. 

Jurnalişti şi politicieni aflaţi în clădire au scris pe Twitter că au auzit împuşcături în faţa Parlamentului. Poliţia a anunţat că a fost chemată la un incident armat pe Podul Westminster, de lângă Parlament. Şedinţa Camerei Comunelor, care era în curs, a fost suspendată, iar accesul şi ieşirile din Parlament au fost interzise. Forţele de intervenţie se află la faţa locului şi a închis circulaţia pe străzile din zonă.

Mai multe ambulanţe, inclusiv un elicopter, au ajuns la locul incidentului.

Presa britanică scrie că ar fi vorba de două incidente separate, unul la Parlament şi altul pe Podul Westminsterunul. Potrivit unor martori citaţi de Sky News, e posibil ca atacatorul din Parlament să fie şoferul care a rănit mai multe persoane pe podul Westminster.

Cel puţin 15 ambulanţe s-au deplasat în zona Podului Westminster, pentru a trata şi prelua răniţii. Între 8 şi 10 persoane erau căzute pe trotuar la sosirea echipelor de intervenţie. 

Poliţia britanică a declanşat o operaţiune de amploare în centrul Londrei în urma incidentului produs la intrarea în sediul Parlamentului britanic, Poliţia metropolitană considerând atacul de tip "terorist". 

"Agenţi de poliţie înarmaţi sunt la faţa locului, după incidentul de la Westminster", a transmis Scotland Yard.  Circulaţia metroului în centrul capitalei Marii Britanii a fost oprită temporar. Poliţia metropolitană a îndemnat cetăţenii să evite centrul oraşului. "Incidentul este tratat ca fiind de tip terorist până când eventual s-ar putea dovedi de altă natură", anunţă Scotland Yard.

Măsurile de securitate de la Buckingham Palace au fost înăsprite

Măsurile de securitate de la Buckingham Palace au fost înăsprite după atacul de la Parlamentul britanic, în timp ce roata London Eye a fost oprită, relatează BBC News.

Buckingham Palace a refuzat să dea detalii despre noile măsuri, dar porţile, de obicei deschise, au fost închise. Mai multe persoane sunt blocate în roata panoramică London Eye, au scris martori pe Twitter.

Facebook a activat «Safety Check»

Reţeaua de socializare Facebook a activat «Safety Check» care permite utilizatorilor să semnaleze că sunt „în  siguranţă.“

Serviciul de Ambulanţă a anunţat că are de-a face cu un “incident major” şi a rugat populaţia să nu apeleze la acest serviciu, dacă nu este vorba de maximă urgenţă.

Deocamdată nimeni nu a revendicat atacul, numărul victimelor nu este clar, iar numeroase detalii sunt încă neclare.

Parlamentul scoţian suspendă dezbaterea privind un nou referendum pentru independenţă

Preşedintele Parlamentului scoţian a suspendat dezbaterile privind organizarea unui al doilea referendum pentru independenţa Scoţiei, după atacul de la Londra, relatează BBC News.

Autorităţile de la Edinburgh au dat asigurări că nu există nicio ameninţare la adresa Legislativului scoţian.Premierul Nicola Sturgeon a scris pe Twitter : “Gândurile mele sunt alături de toţi cei din şi din jurul Westminster, prinşi în acel incident îngrozitori – şi alături de serviciile de urgenţă curajoase”.

Donald Trump: "Este vorba de o ştire majoră"

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a fost informat despre atacul produs miercuri după-amiază în faţa Parlamentului Marii Britanii, anunţă Casa Albă.

"Este vorba de o ştire majoră", a comentat Donald Trump într-o conferinţă de presă.

"Vom monitoriza în continuare incidentul şi îl vom ţine la curent pe preşedinte", a declarat, la rândul său, Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. 

Incidentul de la Londra are loc la un an de la atentatele din Belgia. La 22 martie 2016, doi kamikaze şi-au detonat centurile explozive în terminalul aeroportului, ei fiind iniţial însoţiţi de un al treilea terorist care a fugit şi a fost capturat două săptămâni mai târziu. Apoi, la ora locală 09:11, un alt jihadist a lansat un atac sinucigaş în staţia de metrou Maelbeek. Atentatele au provocat 32 de morţi şi peste 320 de răniţi.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite