Cele două documente trimise de Rusia în atenţia NATO: ultimatum, bluf sau bază de negocieri?

FOTO EPA-EFE

Sunt trei interpretări posibile şi aproape la fel de credibile. Un lucru este cert: e vorba despre prima mişcare pe ceea ce ar putea fi tabla de şah din ultima anticameră de dinaintea sălii perfect securizate în care se va desfăşura negocierea finală.

A treia la număr, poate la fel de importantă ca ceea ce a fost cea de la Yalta, în orice caz menită să încheie paranteza istorică deschisă la Malta, cu înţelegerile formale şi perfect ignorate dintre Bush şi Gorbaciov despre cum avea să arate lumea post căderea imperiului sovietic.

S-a vorbit atunci despre graniţele până la care părţile erau de acord că era firesc să se extindă NATO. Exact despre aceste graniţe este vorba (evident, cu excepţia Germaniei) şi acum şi este de văzut dacă, da sau nu, şi cu ce condiţionalităţi, se va putea încheia o nouă înţelegere cu garanţiile de securitate acceptabile şi, de astă dată, urmate ca atare de toată lumea.

Vă invit să nu vă limitaţi la acest comentariu sau la cele care apar acum (de altfel extrem de prudente şi pe un ton foarte reţinut) în presa internaţională, ci să lecturaţi şi cele două documente propuse de partea rusă în atenţia celor din NATO. Deci, inclusiv în atenţia autorităţilor de la Bucureşti. Le găsiţi integral în finalul acestui text, merită să acordaţi timpul necesar pentru o lectură foarte atentă deoarece s-ar putea să fie vorba într-adevăr de documente care, cel puţin de partea americană, sunt foarte în serios din moment ce, ei primii, au dat deja un răspuns afirmând ceea ce unii analişti anticipau de mai mult timp, anume că sunt gata să deschidă, desigur condiţionat, discuţiile cu partea rusă.

Înainte de a intra în analiza rapidă a celor două documente, cred că e foarte important să descriem contextul cu totul nou în care ele apar.

De ce acum?

Răspunsul în logica diplomatică la nivel foarte înalt este că doar acum ruşii cred că sunt în poziţia de a ieşi la ceea ce ar putea fi interpretat ca un început de contra-ofensivă după mişcarea spectaculoasă făcută de Preşedintele Biden prin convocarea Summitului Democraţiilor în care a reuşit să grupeze un front larg de ţări semnalate ca fiind ideologic acceptabile, chiar aliate, opuse celora care nu fuseseră invitate. Printre care, vă reamintesc, se numărau două ţări NATO, Ungaria şi Turcia, alături de Rusia şi China.

Mişcarea de răspuns a Rusiei s-a produs în două etape, fiecare cu încărcătura sa geo-strategică distinctă. Mai întâi, spre surpriza multora, preşedinţii Putin şi Xi, în după-amiaza zilei de 15 decembrie, organizează o videoconferinţă, a doua în acest an, a 37-a întâlnire din 2013 încoace, ocazie pentru preşedintele chinez de a vorbi public despre relaţiile model ruso-chineze, model de coordonare strategică în secolul XXI şi să anunţe prelungirea Tratatului de bună vecinătate şi cooperare cu Rusia, două ţări „care şi-au oferit o susţinere reciprocă fermă pe probleme privind interesele vitale reciproce, ceea ce le-a permis să-şi apere demnitatea naţională şi interesele comune”, aşa cum se precizează într-un comunicat difuzat de Ministerul de externe de la Beijing.

De-abia după asta, siguri că cine trebuia să audă a recepţionat mesajul de forţă ruso-chinez, Putin a decis că a venit momentul să anunţe ceea ce vedeţi în cele două documente care, în funcţie de interpretare, pot fi înţelese fie ca documente de poziţie, caz în care sunt extrem de aproape de a forma un ultimatum sau bază de negocieri, formulă mai politicoasă şi posibil de acceptat. Fie e vorba despre un bluf de mari dimensiuni, o cacialma în pur stil clasic.

Mişcarea, în sine, este absolut surprinzătoare deoarece, inversează procedeul uzual prin care se poartă asemenea discuţii, mai ales dacă implică un asemenea nivel: în locul deplinului secret şi întâlnirilor de taină care să preceadă momentul ultim în care negociatorii se arată în faţa opiniei publice şi semnează formal o înţelegere, de data asta ruşii forţează scoţând public propunerea lor, obligându-i pe americani să fie obligaţi să se mişte extrem de repede, anunţând şi ei că, săptămâna viitoare, vor răspunde prin propriul lor document de poziţie.

Ruşii au forţat şi în ideea că, astfel, ar putea provoca o problemă extrem de serioasă între aliaţii din NATO: pentru elaborarea unei propuneri comune, aşa cum s-au angajat deja americanii, trebuie, cel puţin în principiu, să existe un consens în cadrul Alianţei. De aici şi o serie de întrebări: care va fi poziţia Turciei şi a Ungariei?; care va fi nivelul de solidaritate între aliaţii occidentali puşi eventual în situaţia de a compensa posibilele relocări de trupe americane; care vor fi efectele ulterioare asupra politicii de extindere a UE, chiar dacă nu despre Uniunea Europeană este vorba şi intenţiile ei ferme de a susţine Ucraina, Republica Moldova şi Georgia?

După cum vedeţi, cererile ruseşti sunt la nivel maximal, tocmai pentru a pune o presiune cât mai mare şi orienta într-un anume sens procesul de negocieri:

- nu va exista nici un fel de extindere a NATO către est

- nu va exista niciun fel de cooperare militară cu fostele state sovietice, inclusiv cu Ucraina sau cu alte ţări din estul Europei, Caucazul de sud sau din Asia Centrală

- retragerea forţelor pe poziţiile ocupate de NATO înainte de 1997, adică înainte de aderarea Republicii Cehe, Ungariei, Poloniei, Bulgariei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei, României, Slovaciei, Sloveniei, Albaniei, Croaţiei, Muntenegrului şi Macedoniei de Nord.

- angajamentul de a nu mai amplasa forţe armate şi desfăşura bombardiere grele, nave de suprafaţă sau instalaţii de rachete cu rază medie sau scurtă de acţiune în afara teritoriului NATO

- să nu mai fie organizate aplicaţii sau exerciţii militare care să depăşească nivelul unei brigăzi într-o zonă de frontieră în comun agreată

- un acord care să prevadă ca părţile semnatare să nu se considere ca duşmani şi să rezolve disputele în mod paşnic

- nici Rusia şi nici SUA nu pot să desfăşoare arme nucleare în afara teritoriilor lor naţionale

Negocierile vor fi foarte dificile, mai ales că americanii au anunţat că sunt deschişi la discuţii dar că „asta nu va submina în niciun fel procesul de extindere a NATO”. Jen Paski, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a spus că „am primit propunerile ruşilor. Le discutăm cu aliaţii şi prietenii noştri europeni... dar nu vom compromis în ce priveşte principiile cheie pe care este clădită securitatea europeană, incluzând acela că toate ţările au dreptul să-şi decidă propriul lor viitor, libere de orice fel de interferenţe”.

În aceste condiţii, cu toate aceste condiţionalităţi pe masă, chiar vor exista negocieri deschise sau, până la urmă, doar americanii vor avea decizia finală deoarece pe banii lor se ţine deschisă umbrela nucleară de securitate deasupra Europei, asta deoarece ruşii nici nu mai amintesc despre componentele franceză şi britanică a forţelor nucleare la dispoziţia NATO? Dacă vor exista totuşi negocieri, cine va fi chemat să participe şi ce ce atribuţii reale?

Care este poziţia transmisă de România, asta în cazul în care Ştiţi Dumneavoastră Cine nu va decide, chiar Dânsul sau generalul-prim-ministru, că totul este strict secret şi trebuie să citim doar comunicatul final al americanilor?

Să vedem ce urmează. Între timp, iată cele două documente.