Europa

articolul anterior articolul urmator

CEU înseamnă începutul sfâşitului pentru Viktor Orban

11
24 Apr 2017 14:13:13
Adrian Fanaca
Viktor Orban EPA
Viktor Orban EPA

Guvenul majoritar naţionalist-populist din Ungaria a dat o lege cu dedicaţie în care o universitate privată străină este obligată să ajungă la un acord cu statul New York până în ianuarie 2018 pentru a îşi deschide un campus acolo, condiţie practic imposibil de îndeplinit şi care va duce la închiderea celei mai bune universităţi din Ungaria.

În Ungaria, universitatea este dublu acreditată şi acordă diplome în specializări care nu au fost aprobate de guvernul maghiar, spune Orban, dar care a funcţionat în perfectă legalitate până acum. Se pare că trăim din nou vremurile stalinismului în regiune. Acum ceva timp, cel mai mare ziar de opoziţie a fost închis, pe motiv că avea mari datorii, însă toată lumea a ştiut că guvernul a fost la mijloc. Guvernul a minţit că participanţii la proteste au fost aduşi din afară cu avionul şi că toţi sunt străini plătiţi de George Soros.

Sunt câteva speculaţii despre care a fost motivul real al acestei mutări politice. În primul rând se vorbeşte despre alegerile legislative din Ungaria de anul viitor, unde se pare că lumea va taxa masiv partidul lui Orban, care va ajunge la un minim istoric de 30%. Fidesz recent a declanşat o campanie „Opriţi Bruxelles-ul!”. Dincolo de cinismul guvernanţilor maghiari, nu putem să nu ne întrebăm retoric unde pleacă Bruxelles-ul dacă este cazul ca Ungaria să îl oprească. Bineînţeles, totul este vorba de voturi, iar partidul de extremă dreapta Jobbik face şi el recent o companie publicitară în Budapesta - „Tu munceşti. Ei fură!” - care se anunţă un real succes pentru ei şi un dezastru pentru Fidesz la anul în alegeri. Având în vedere simplismul şi atractivitatea mesajelor Jobbik şi faptul că Jobbik poate atrage doar votanţii Fidesz, evident că Orban s-a panicat şi a încercat o contra-campanie care să încerce să atragă votanţii rivalilor Jobbik. CEU a picat la fix.

În al doilea rând, putem vorbi despre o mutare strategică de politică externă. Şantajul contra CEU poate să îi ofere lui Orban putere de negociere, poate să fie asul din mânecă, cu nou venitul Donald Trump. Trump, oricât de cinic ar părea şi el, nu va aproba prea uşor închiderea unei universităţi americane, pentru că asta îi va zdruncina şi lui imaginea şi politica de reconciliere cu liberalii americani, pe care i-a supărat imens în campania electorală de anul trecut. Pragmatic pentru Trump ar fi ca CEU să îşi continue activitatea şi Orban ştie asta. Aşadar, CEU pare la mijloc între jocuri politice înalte care nu au nimic de-a face cu libertatea academică sau libertatea de exprimare. Însă, acest mini-şantaj din partea lui Orban s-ar putea să fie doar un semn de megalomanie şi care poate aduce declinul partidului tinerilor maghiari.

În schimb, legea cu dedicaţie pentru închiderea CEU a creat valuri imense de proteste în Budapesta şi în alte oraşe, proteste pe care Viktor Orban nu le-a intuit ca fiind atât de mari. Lumea liberală sau poate chiar neutră şi nehotărâtă din capitala Ungariei s-a trezit parcă la viaţă dintr-o adormire ce ţinea de la protestele de la Legea Educatiei sau propunerea de taxare a Internetului de acum 2 ani de zile. Protestele de acum au culminat cu 80.000 de oameni plimbându-se paşnic pe podurile Budapestei şi prin zona Parlamentului strigând „Ţară liberă, universitate liberă!”. O dată la cel puţin două zile sunt proteste aici, activiştii fiind arestaţi pentru nesupunere civică, zilnic apărând mesaje de susţinere a CEU din partea liderilor şi instituţiilor din Europa sau SUA.

CEU a primit suport de la London School of Economics, Hertie School of Governance şi de la European Council of Foreign Relations, de la IBEI - Institut Barcelona d'Estudis Internacionals, Harvard University, UC Berkeley, Sciences Po, University of Birmingham, Stanford, Cornell, Princeton, MIT, Yale, University of Michigan, chiar şi de la însuşi Mario Vargas Llosa, laureat al premiului Nobel pentru Literatură. I-au susţinut oameni din Helsinki până în Sidney şi din Berlin până în San Diego. Chiar şi oraşele mici din Ungaria, unde se spune că doar Budapesta e liberală, au organizat proteste de susţinere.

Apar mişcări politice noi, cum este Momentum, necunoscută acum 6 luni. Partidul Socialist rămâne cel de-al doilea mare partid ca număr de membri în Ungaria după Fidesz. Se anunţă nişte alegeri interesante la anul. Dar cel mai important, ce părere aveţi că Jobbik, partid de extremă dreapta, LMP, verde, şi MSZP, partidul socialiştilor, s-au unit pentru prima dată în istorie pentru a depune o contestaţie la Curtea Constituţională?

Poate că am intrat în era populistă, în care liberalismul este depăşit, sau poate nu. La alegerile din Franţa se pare că răspunsul este mai degrabă nu. Zilele lui Orban sunt numărate.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

Stefanescu Marian
24.04.2017, 14:23:32

Hungaria iar nu mai are răbdare cu propria istorie şi,ca întotdeauna în astfel de cazuri,se pregăteşte să facă prostii.Evoluţia situaţiei politice din Hungaria începe să fie periculoasă pentru stabilitatea politică din centrul Europei.

-4 (10 voturi)
Vasile Marcus
24.04.2017, 17:04:37

Ce copii habarnisti. Inchiderea CEU este primul pas in atenuarea spalarii pe creier a noilor generatii. Ati ajuns sa va dati cu parerea despre subiecte carora nici macar nu le intuiti finalitatea. Soros investeste masiv in ONG-uri dedicate importului de africani si arabi in Europa. De ce oare ? Cititi vere despre islam si ideologia islamica, daca vreti sa intelegeti unde duce politica multi-kulti. Europa trebuie islamizata, populatia Europei nu trebuie sa mai fie alba in viitor, ci neagra. Au spus-o multi politicieni public, dar voi vreti sa ignorati asta. Europa o sa ajunga provincie islamica a marelui califat musulman. Lasati orgoloiile si idealismul. Viata are la baza pragmatism, nu idealism. Practic politicile de astazi au ca scop final distrugerea natiunilor Europene, stergerea identitatii popoarelor Europene. Informati-va cit nu este prea tirziu. Deja sint state care sint pierdute, unde sharia este deja introdusa oficial...Suedia, Olanda, Belgia, Germania, Marea Britanie. Cascati ochii bine ca sa nu va pierdeti capetele.

+5 (11 voturi)
Vasile Marcus
24.04.2017, 17:49:43

Cunosc oameni care au fost la demonstratii...Foarte multi nu vorbeau maghiara. Deci despre ce dovada vorbim, precum ca nu ar fost mobilizati si adusi din alte tari demonstranti ? Asa, generic, pot spune ca este stiut faptul ca tu esti impotent. Asta si inseamna ca esti ? Oricum, cert este ca ai tendinte comunistoide. Eu am stat in ger in transeu in 1989 pentru ca tu sa-ti doresti un sistem comunistoid la nivel continental. Mare prost am fost.

+3 (9 voturi)
ion vasile
24.04.2017, 18:17:15

În ce-o fi specialist ?

+3 (7 voturi)
Octavian Remus Mocanu
25.04.2017, 10:20:06

"CEU înseamnă începutul sfâşitului pentru Viktor Orban" E, cel mai bine e sa asteptam s-o vedem si p'asta, nu de alta dar cu popoarele primitive exista intotdeauna riscul sa cazi din lac in putz: Orban poate pierde, dar in fatza unor populisti inca si mai agresivi. Chestia asta se intampla adesea, ptr ca aceeasi populatie care l-a votat cu zel atat timp e putin probabil sa fie lovita brusc de o revelatie care s-o transforma in ceea ce nu e si n-a fost niciodata, anume o comunitate de tipi civilziati si cultivati.

-3 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (11)