Cinci persoane, printre care francezi germani, răniţi într-o explozie la Lisabona

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În momentul exploziei, aproximativ 10 persoane se aflau în imobil
În momentul exploziei, aproximativ 10 persoane se aflau în imobil

Cinci persoane, dintre care doi francezi şi doi germani, au fost rănite duminică seara într-o explozie, urmată de un incendiu, într-un imobil dintr-un cartier din Lisabona intens frecventat de turişti, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.

Două dintre victime sunt în stare gravă, a declarat primarul adjunct al Lisabonei, însărcinat cu protecţia civilă, Carlos Castro.

Doi francezi au fost internaţi după ce au fost răniţi uşor în timp ce treceau pe stradă în momentul exploziei, a declarat oficialul. 

Doi germani care locuiau într-un apartament închiriat în regim hotelier au fost răniţi de asemenea.

Unul dintre ei, o femeie, a fost internată într-un spital din Lisabona, în timp ce un bărbat a fost transportat la spitalul din Coimbra, în centrul ţării, după ce a fost rănit grav.

În momentul exploziei, aproximativ 10 persoane se aflau în imobilul din cartierul Alfama.

Incendiul provocat de explozie a fost stins de pompieri în aproximativ o oră.

Cauzele incidentului nu au fost anunţate oficial, dar, potrivit presei locale, oamenii din zonă s-au plâns de un miros puternic de gaz în imobil. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite