Cine a provocat moartea scriitorului Albert Camus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un profesor universitar italian afirmă că accidentul de automobil în urma căruia scriitorul francez Albert Camus şi-a pierdut viaţa, în 1960, la vârsta de 46 de ani, ar fi fost provocat de agenţii KGB, scrie AFP.

Giovanni Catelli, un specialist în Europa de Est, a cărui teorie a fost expusă într-un articol publicat de cotidianul italian Il Corriere della Sera, susţine că a descoperit această versiune a faptelor în jurnalul publicat postum al poetului ceh Jan Zabrana, intitulat "Toute la vie".

Cattelli susţine că în ediţia originală în limba cehă a acestui jurnal figurează un pasaj ce nu a fost tradus în ediţia italiană, în care Zabrana vorbeşte despre discuţia pe care a avut-o cu un rus apropiat de KGB.

"Am auzit ceva foarte straniu de la un bărbat care cunoaşte multe lucruri şi care dispune de mijloacele pentru a le cunoaşte. El afirmă că accidentul de automobil în care a murit Camus, în 1960, a fost aranjat de spionajul sovietic. Ei au avariat un pneu al maşinii cu ajutorul unui dispozitiv, care, odată cu creşterea vitezei a făcut pneul să explodeze", susţine profesorul.

"Ordinul pentru această acţiune a fost dat personal de ministrul sovietic al Afacerilor Externe Dmitri Shepilov, ca «recompensă» pentru articolul publicat în martie 1957, referitor la evenimentele din Ungaria, în care Camus l-a atacat pe acest ministru, desemnându-l în mod explicit", a adăugat Giovanni Catelli.

Teoria contestată

Filosoful francez Michel Onfray, care va publica o biografie a lui Albert Camus în ianuarie 2012, nu a fost însă sedus de această teorie demnă de James Bond.

"Nu cred că acest lucru este plauzibil. KGB avea mijloacele de a-şi încheia altfel afacerile sale cu Albert Camus", a spus Onfray.

Mai ales că, "în acea zi, Camus trebuia de fapt să se întoarcă acasă cu trenul. Îşi luase chiar şi biletul de tren, dar s-a răzgândit în ultimul moment şi a decis să meargă acasă cu Michel Gallimard (nepotul lui Gaston Gallimard, fondatorul celebrei edituri franceze). De altfel, automobilul îi aparţinea lui Gallimard", a subliniat Onfray, adăugând că modelul Facel Vega era o maşină care "nu ţinea la drum".

"Că sovieticii voiau să-şi încheie conturile cu el (Camus, n.r.) este sigur, însă nu în acest fel", a adăugat filosoful francez.

La rândul său, Vojtech Ripka, de la Institutul pentru studii asupra regimurilor totalitare din Praga, s-a declarat neîncrezător în această teorie. "(Teoria) nu poate fi verificată (...) Toate lucrurile interesante pe care STB (poliţia secretă comunistă cehă) le-a găsit şi pe care sovieticii le-au vrut au mers direct acolo (la Moscova, n.r.). Ruşii nu vă vor lăsa să vă băgaţi nasul în această afacere", a declarat Ripka.

Misterul, dacă există cu adevărat vreunul, riscă să planeze în continuare pentru mult timp asupra morţii celui mai tânăr laureat al premiului Nobel (44 de ani în 1957). Automobilul Facel Vega, în care se afla acesta,  rula cu viteză mare spre Paris şi a intrat într-un copac, la o distanţă de 24 de kilometri de oraşul Sens, pe 4 ianuarie 1960.

Albert Camus a fost unul dintre cei care au protestat împotriva suprimării sângeroase a revoltei din Berlinul de Est (iunie 1953) şi împotriva expansiunii comuniste de la Budapesta (septembrie 1956).

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite