Comandantul navei Moskva ar fi murit în timpul exploziilor, susţine Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anton Kuprin FOTO Nexta
Anton Kuprin FOTO Nexta

Comandantul crucişătorului Moskva, Anton Kuprin, a murit în timpul exploziei de la bord, anunţă oficialii ucraineni. Anunţul a fost făcut de consilierul ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, Anton Gheraşcenko, potrivit Nexta.

Mai exact, comandantul navei şi-a pierdut viaţa în incendiul provocat de explozie. În plus, căpitanul Kuprin este cel care a ordonat bombardarea Insulei Şerpilor în prima zi a războiului din Ucraina.

O hartă întocmită de organismele ucrainene de monitorizare a acţiunilor militare arată că atacul asupra crucişătorului Moscova a avut loc lângă Insula Şerpilor.

Nava a fost atacată în două faze: mai întâi ucrainenii au trimis o dronă Baykraktar care să distragă atenţia marinarilor, iar apoi au lovit babordul navei cu rachete Neptun.

Roman Tsimbaliuk, corespondent al agenţiei de presă UNIAN, a subliniat daunele majore aduse moralului marinarilor ruşi, deoarece doar o mică parte din cei 510 de marinari care se estimează că erau la bordul Moskvei par să fi fost salvaţi după abandonarea navei, în urma atacului cu rachete de croazieră organizat de armata ucraineană.

Ucraina afirmă că a efectuat un atac asupra navei, în timp ce Rusia susţine că muniţia de la bord a explodat, conform BBC.

Ministerul rus al Apărării a confirmat, joi seară, că nava s-a scufundat în timpul remorcării către portul de destinaţie, din cauza avariilor la carenă.

 Potrivit lui Tsimbaliuk şi a altor oficiali navali ucraineni, luni dimineaţă, echipele de salvare ruse transportaseră 15 marinari ai navei-amiral Moskova la baza navală din Sevastopol. Valurile înalte şi condiţiile severe de furtună au împiedicat încercările flotei ruse de a localiza şi salva alţi supravieţuitori.

 Un site web al guvernului ucrainean numit ”Ishchi Svoikh” a publicat joi seara liste care indică că aproximativ 300 de marinari de la bordul Moskvei ar putea fi morţi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite