Comisarii europeni s-au reunit într-o sesiune de lucru pentru pregătirea discursului lui Juncker despre „Starea Uniunii“, din 12 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarii europeni participă în următoarele două zile la prima reuniune a Colegiului Comisarilor UE după perioada de vară, pentru o sesiune de lucru de două zile pe marginea următorului discurs al Preşedintelui Comisiei Europene, privind „Starea Uniunii“, scrie pe Facebook Corina Creţu, comisarul european pentru Politică Regională.

Discursul preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker, va fi prezentat în sesiunea plenară a Parlamentului European de la Strasbourg în 12 septembrie.

         

„În fiecare an, în luna septembrie, preşedintele Comisiei Europene rosteşte în faţa Parlamentului European un discurs privind starea Uniunii, în care face un bilanţ al realizărilor din cursul ultimului an şi prezintă priorităţile pentru anul următor. Preşedintele prezintă, de asemenea, modul în care Comisia Europeană va aborda cele mai presante provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană“, a scris Creţu pe Facebook, publicând şi o serie de fotografii în care apare alături de colegii comisari.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite