Concluziile summitului G7: Ce spun principalii lideri ai lumii despre Brexit, tensiunile din Marea Chinei şi criza migraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii G7 şi şefii UE la summitul G7 de la Ise-Shima FOTO Le Figaro

O eventuală ieşire a Marii Britanii din UE ar reprezenta o „ameninţare gravă la adresa creşterii economice globale“ şi va duce la o inversare a tendinţei de dezvoltare a comerţului mondial, a investiţiilor şi a locurilor de muncă, au avertizat liderii celor mai dezvoltate şapte economii din lume (G7) în comunicatul final dat publicităţii vineri, după summitul din Japonia.

Avertismentul liderilor G7 privind consecinţele economice ale ieşirii Marii Britanii din Uniunea Eurropeană vin cu mai puţin de o lună înainte de referendumul din 23 iunie.

Apel la răspuns global în criza migraţiei

Tot pe plan politic, şefii de stat şi de guvern au descris criza migranţilor din Europa drept „o provocare globală care necesită un răspuns global“, ce ar trebui să includă o creştere a asistenţei din partea instituţiilor financiare internaţionale şi ţărilor donatoare, transmite BBC News, potrivit news.ro.

„G7 recunoaşte că mişcările pe scară largă ale migranţilor şi refugiaţilor reprezintă o provocare globală care necesită un răspuns global“, potrivit declaraţiei finale.

Preocupare în legătură cu disputele teritoriale dintre China şi vecinii săi

Un alt punct abordat a fost legat de disputele maritime din ultimii ani din Marea Chinei. Liderii şi-au exprimat „preocuparea în legătură cu situaţia“ curentă, potrivit comunicatului.

„Suntem preocupaţi de situaţia din Marea Chinei de Est şi de Sud şi subliniem importanţa fundamentală a unei gestionări şi reglementări paşnice a diferendelor“, au subliniat liderii G7.

Documentaul nu aminteşte nicio ţară în mod special, însă tensiunile s-au agravat în ultimul timp în Marea Chinei, notează AFP, potrivit Agerpres.

Beijingul şi Tokyo îşi dispută aprig suveranitatea unor teritorii nelocuite în Marea Chinei de Est.

Beijingul revendică, de asemenea, aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, în care construieşte insule artificiale, spre nemulţumirea altor ţări.

Creşterea mondială, o „prioritate urgentă“

După două zile de discuţii, liderii din Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Italia, Germania, Franţa şi Japonia au făcut din creşterea mondială „prioritatea lor urgentă“.

„Creşterea mondială este prioritatea noastră urgentă“, au afirmat în declaraţia lor finală şefii de stat şi de guvern ai G7, reuniţi timp de două zile - joi şi vineri - la Ise-Shima, o mică localitate de coastă din centrul Japoniei.

Liderii G7 şi-au luat angajamentul să depună eforturi pentru a „contracara împreună“ riscurile majore la adresa creşterii economice globale şi a „consolida răspunsurilor politicii economice prin cooperarea şi pentru folosirea unui set de politici mai puternice şi echilibrate, în vederea obţinerii rapid a unui tipar de creştere puternic, sustenabil şi echilibrat“.

De asemenea, ei au cerut ca pieţele internaţionale să fie menţinute deschise şi au promis că vor lupta împotriva tuturor formelor de protecţionism.

În plus, G7 şi-a luat angajamentul să combată ameninţările la adresa securităţii, precum atacurile teroriste şi extremismul violent.

Lansat în anii '70, acest club, care a devenit G8 în 1997 cu Rusia, şi-a pierdut din influenţă, odată cu înfiinţarea, la sfârşitul anilor '80, a G20, care include marile ţări emergente. G7 este un club de discuţii informale între puteri industriale, din care Rusia a fost exclusă din cauza anexării Peninsulei Crimeea în 2014.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite