Europa

articolul anterior articolul urmator

Conceptul „marii Europe”: mitul care spulberă?

7
4 Nov 2013 10:30:04
Cristian Unteanu

Uniunea Europeană este bântuită acum de o profundă criză cauzată de pierderea de identitate a „conceptului european” pus să se lupte, pe fondul unei crize profunde, cu revenirea naţionalismelor de toate felurile şi toate culorile, totul sub semnul unei posibile reîntoarceri la „statele-naţiune”.

Acesta va fi fundalul tuturor dezbaterilor din perioada următoare, cel puţin până la fine de mai 2014, atunci când vom şti ce tip de Parlament European îşi vor dori cetăţenii UE (sau cel puţin aceia, în număr destul de redus, care se vor duce totuşi la vot). Nu este o dezbatere doar despre viitorul politic al Europei, ci despre alegerile care vor determina locul viitor al UE într-un context geo-politic care se schimbă cu rapiditate şi, aş spune, deloc în favoarea construcţiei instituţionale de azi a continentului nostru.

Pe de o parte, se va intra în 2014 cu un un imens eşec: nu va fi semnat (şi nici măcar aproape nu ne vom afla de asta) Acordul de Liber Schimb între UE şi SUA, marele proiect politic care ar fi trebuit să încununeze cele două mandate succesive oferite lui Barosso, neconvingător acum mai mult ca niciodată, încercând cu greu să supravieţuiască între valurile uriaşe ale scandalului iscat de interceptările ilegale, mai întâi dovedit americane, mai apoi confirmate ca fiind practicate la scară largă de toate serviciile de informaţii europene. Va urma episodul Vilnius, negociat sub semnul tuturor presiunilor politice posibile şi imposibile, miza vizibilă fiind Ucraina, miza invizibilă fiind relaţia strategică cu Federaţia Rusă.

Pe de altă parte, este vizibilă şi impresionantă ofensiva rusă de recentrare a proiectelor geo-strategice în jurul unui proiect economic şi politic, cel al Uniunii euro-asiatice, dar ţesând pânza de fundal pentru o ofertă cu mult mai largă, una care să propună o combinaţie (poate şi o fuziune treptată) cu cealaltă structură, de data asta eminamente asiatică, a Organizaţiei de Cooperare de la Şanghai. Posibil şi probabil acest raţionament, dar nu singular ci cu şanse de ruşită reale doar în cazul în care el a fost deja agreat în linii mari cu SUA. Ca un fel de nouă tablă de şah geo-strategică în jurul căreia vor fi invitaţi să se aşeze doar puţini actori, cei care ar urma să dezvolte cercurile secunde de putere şi influenţă, mandatari pentru un fel de noi protectorate sui-generis.

Care va fi forma acestor reaşezări viitoare? Chiar dacă este poate prea devreme să definim soluţia finală, cert este că, într-un fel sau altul, va integra conceptul de Uniune trans-naţională. Aceasta va fi, în final, definiţia viitoarelor formule imperiale. SUA visează demult la asemenea structuri, Rusia le pune în aplicare cu China în aşteptare extrem de interesată, Europa navighează indecisă undeva în marginea jocurilor. Extinzând mereu o piaţă socială şi economică, fără să-i dea însă şi instrumentele identitare de putere strict necesare pentru a se transforma în actor de prim plan.

Context în care trebuie să ne întrebăm cât de departe (sau, dimpotrivă, cât de aproape suntem) de speranţele în destinul Europei pe care le rostea Edmund Husserl chiar înaintea declanşării prigoanei naziste , într-o perioadă de maximă criză pe care mulţi analişti nu ezită s-o compare cu cea de azi:

„Să rezumăm ideea fundamentală a dezvoltărilor noastre: “Criza existenţei umane europene” (des europaischen Daseins), atît de mult blamată astăzi, şi care se manifestă în nenumărate simptome de decădere a vieţii, nu reprezintă un destin sumbru, o fatalitate impenetrabilă, ci devine inteligibilă şi penetrantă privirii din planul-fundal al teleologiei istoriei europene sesizabilă în mod filosofic. Presupoziţia acestei inteligibilităţi o constituie însă faptul că a fost sesizat, în esenţa sa veritabilă, fenomenul “Europa”. Pentru a putea face inteligibil caracterul inesenţial al “crizei” contemporane, trebuia să se fi degajat conceptul de Europa ca fiind teleologia istorică a scopurilor raţiunii infinite; trebuia să se arate cum “lumea” europeană s-a născut din ideile raţiunii, adică din spiritul filosofiei. “Criza” putea să se clarifice atunci ca eşecul aparent al raţionalismului. Temeiul refuzului unei culturi raţionale constă însă – cum s-a spus – nu în esenţa raţionalismului însuşi, ci numai în alienarea sa, în cufundarea sa în „naturalism” şi „obiectivism”.

Criza existenţei umane europene are numai două ieşiri: sau declinul Europei în înstrăinare faţă de propriul său sens raţional de viaţă, căderea în duşmănie faţă de spirit şi în barbarie, sau renaşterea Europei din spiritul filosofiei printr-un eroism al raţiunii, care va depăşi definitiv raţionalismul. Pericolul cel mai mare care ameninţă Europa îl constituie oboseala. Să luptăm împotriva acestui pericol al pericolelor ca “buni europeni”, animaţi de curajul pe care nici chiar o luptă fără de sfîrşit nu-l sperie. Din flama nimicitoare de incredulitate, din focul în care se consumă orice disperare privind misiunea umană a Occidentului, din cenuşa oboselii apăsătoare va învia atunci Phoenix-ul unei noi vieţi interioare şi al unei noi spiritualităţi, constituind astfel garanţia trainică a unui mare şi durabil viitor al omului, căci numai spiritul este nemuritor.”

Edmund Husserl, Criza umanităţii europene

Ce a mai rămas din acest tip de viziune? Ce se întâmplă acum când prevviziunea lui Husserl se adevereşte şi, într-adevăr, marele pericol care pândeşte Europa este oboseala de a crede în propiile sale vise şi de a nu se putea structura în ceea a ce a vrut, a promis şi a sperat să devină?  Pe 25 ianuarie 2013, LE MONDE publica un text fascinant, având ca autori cinci scriitori, Vassilis Alexakis, Antonio Lobo Antunes, Claudio Magris, Salaman Rushdie şi Fernando Savater dar şi pe filozoful Bernard-Henri Levy, un apel plin de luciditate şi disperare intitulat “Viitorul este uniunea politică sau barbaria”.

„Europa nu e în criză, e pe moarte. Evident nu Europa ca teritoriu. Vorbim despre Europa ca idee. Europa ca vis şi ca proiect. Acea Europă celebrată de Husserl…această Europă ca voin’ă şi reprezentare, ca himeră şi ca şantier, această Europă la care au visat părinţii noştri, această Europ care a ştiut să redevină o idee tânără în Europa, cea care a putut să aducă popoarelor în perioada de după cel de-al doilea război mondial pace, prosperitate şi o inedită difuzare de democraţii dar care, sub ochii noştri, începe să se descompună….Asta se petrece din vest în est, din sud în nord, odată cu ridicarea populismelor, şovinismelor, ideologiilor excluderii şi urii pe care Europa avea tocmai misiunea de a le marginaliza, de a le scădea din forţă…Altădată, se spunea: socialism sau barbarie. Astăzi, trebuie spus: uniunea politică sau moartea. Chiar mai mult: federalism sau spargerea ansamblului şi, ca urmare,  precaritateexplozia şomajului şi sărăcia. Această moarte poate lua forme diverse şi împrumuta multe drumuri ocolite. Poate dura doi, trei, cinci, zece ani şi să fie precedată de multe reveniri care să dea senzaţia că, de fiecare dată, a fost evitat ce era mai răuDar va veni. Europa va ieşi din Istorie. Dacă nu se va face nimic, într-un mod sau altul, va ieşi din Istorie. Nu mai e vorba de o ipoteză, de o spaimă vagă, semnal se alarmă adresat europenilor recalcitranţi. Este o certitudine. Un orizont ineluctabil şi fatal. Tot restul, vorbele unora, aranjamentele altor, fondurile de solidaritate, băncile de stabilizare, nu fac decât să întârzie finalul şi să întreţină iluzia unei perioade de graţie” .

Marea întrebare din acest moment este dacă Europa poate să-şi definitiveze visul sau dacă, ca şi până acum, va rămâne absolut dependentă de alianţe de tip “umbrelă”, fie ele de securitate sau, plecând de la acest palier, înglobând din ce în ce mai multe domenii ale vieţii economice. Dacă va fi nevoită să se deschidă spre Rusia cu acel parteneriat de liber-schimb despre care se vorbeşte de atât de mult timp sau să vrea (sau să fie nevoită) să intre în negocieri cu zona eurasiatică. Asta doarece visul unei Uniuni Meditraneene sub coroană franceză s-a spulberat în bucăţi irecuperabile iar Africa nu mai poate fi supusă nici unei operaţiuni de reconversie. Ideea a venit târziu, alţii erau deja acolo.

Dacă Europa nu-şi poate ajunge sieşi, cine va fi viitorul său partener şi ce preţ va trebui să plătească? Care ar putea fi întrebările pe care să trebuiască să şi le pună şi România analizându-şi aliaţii dar şi raportul dovedit de beneficii/pierderi de până acum? 

Există un Plan B prin eventuala valorificare a combinaţiei „Drumul Mătăsii+Marea Neagră+capacitatea de rezerve energetice folosite ca un asset strategic de negociere”? Dincolo de bătălia politică, imediată, există o viziune asupra nevoii de transformare printr-o nouă relaţie cu palierele jocului care se construieşte acum? Nu cred, dar sper din tot sufletul să mă înşel...

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Florin Georgescu
4.11.2013, 12:28:24

Uitam un lucru important:UE e cea mai mare putere economica a planetei !DA !!nU E CEA MAI MARE PUTERE MILITARA SAU POLITICA DAR ECONOMIC SUNTEM nr.1.SUA sau China sunt sub UE ...Puterea e fantastica si suntem in plin razboi economic global.Unii incerca sa ne subestimeze...Inca se emigreaza catre Ue si nu catre China sau Rusia...

0 (2 voturi)
cornel jurja
4.11.2013, 16:02:52

Stimabile , Europa este mai comunista decat toate tarile foste din Est. Politicile sociale primeaza politicilor economice iar progresul este pus pe planul 2.Nu stiu de unde ai scos faptul ca Europa este prima economie mondiala, dar ia priveste spre China si chiar spre Rusia a caror economii se dezvolta in ritmuri de neatins astazi in Europa. Continentul este minat de contradictii economice si politice, o uniune politica nefiind posibila si as spune nici dorita in acest moment de nimani.Europa este o adunatura de state nationale , fiecare cu interesele lui,si seamna leit cu continentul antebelic cand intreaga clasa politica europeana a ramas impasibila si uneori chiar entuziasmata de ascensiunea fascismului italian si a nazismului german.Din acest punct de vedere este semnificativa si atitudinea SUA care incet se reorienteaza spre zona Asia-Pacific, nemaipariind pe un cal mort cum este Europa si in specuial UE. Din pacate pentru noi romanii care ani de zile ne-am caznit sa prindem Trenul European si ne-am agatat cu disperare de ultimul vagon, am constatat odata urcati ca suntem intr-un tren pe cale sa deraieze. Iar viteza este prea mare ca sa ne dam jos.

+1 (1 vot)
Ion Tamis
4.11.2013, 14:18:16

Diferenta uriasa dintre SUA (China, Rusia, India, Brazilia etc. vin rapid din urma) si UE se regaseste, in mare masura, in limitarile, lipsa de incredere si capacitatea de negociere si exercitare a puterii care separa un biet SRL (LLC etc) de o firma SA cu performanta corporatista. Pana nu se va organiza politic, economic si fiscal in baza unei constitutii si administratii centrale si fiscale comune, cu prerogativele unui stat federal puternic, UE va ramane o simpla asociere vamala, laborala si turistica de state, unite de cateva obiective comune, dar cu interese nationale divergente.

+4 (4 voturi)
gogu58
4.11.2013, 14:42:00

Corect. Pana una alta UE este o adunatura de state care se vor o uniune dar in fond fiecare se grebeste sa traga cenusa pe turta sa. A se vedea negocierile pe bugete in UE.

+2 (2 voturi)
albu gaby
4.11.2013, 19:37:00

A fost un moment de cotitura, 2004 si Constitutia Europeana. Excesul (sau prost intelesul) de democratie (in speta Franta) care supune Ctia la vot si pierde aprobarea documentului, a fost o lovitura data continuarii integrarii europene. Consecinte nefaste, dezastruoase; lipsa unui guvern unional, lipsa unei politici interne si externe unice, coerente, lipsa unei armate proprii. Aceasta lovitura intr-adevar a golit de substanta "conceptul european"! Liber Schimb cu SUA? Nu prea am inteles conceptul. Ce sa schimbe liber UE si SUA? Fordul cu Mercedesul, otelul cu fierul, euro cu dolarul, griul cu porumbul? Evident exagerez, dar cam aceasta e conceptul. Liber Schimb cu Rusia? Aici lucrurile stau (stateau) diferit! Da, merge(a) sa schimbi gaz pe Audi, masini grele (multa materie prima) pe tehnologie (multa maerie cenusie), reactoare nucleare pe moda, design, rafinament, concesionarea retelelor de gaze si curent pe privatizare uzina Mosckvici si Lada, etc. UE si Rusia erau complementare! Dar... Dar Europa a ales sa accepte baze Americane linga Rusia, sa faca cu ochiul tarilor baltice, Geirgiei, Ucrainei, etc. Rusia a cerut macar un contract pe termen lung pe gaze. UE cica nu! Deci Rusia a semnat cu China pe 15 ani! O mai avea gaze si pt Europa? Nu stiu! Daca UE va semna cu Ucraina (Kievul inseamna primul stat rusesc), Rusia va accelera integrarea cu O.C. Shanghai si isi va intoarce definitiv spatele Europei! Daca din observatori vor deveni membrii India si Iranul, poate si Turcia? Interesant, nu? Deci dupa SUA Europa se pare ca a pierdut si Rusia si definitiv! Drumul Matasii? Am mai spus; oricum privim harta, acest drum trece prin Moskova! America? America la fel se reorienteaza spre China! Europa? Dumnezeul sa o aibe in grija!

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările