Europa

articolul anterior articolul urmator

Emoţionant. Scrisoarea unui soldat ucrainean către mama unui soldat rus căruia i-a salvat viaţa pe câmpul de luptă

19
30 Jan 2015 16:50:23
Autor: Ana Stan
În telefonul lăsat în urmă de ofiţerul rus, s-a descoperit această poză, pe care ucraineanul a postat-o pe Facebook
În telefonul lăsat în urmă de ofiţerul rus, s-a descoperit această poză, pe care ucraineanul a postat-o pe Facebook

Conflict Rusia Ucraina. Prim-locotenentul Alexei Chaban, din cea de-a 17-a Brigadă Ucraineană, în vârstă de 50 de ani, a devenit o senzaţie pe internet de când a postat pe pagina lui de Facebook o scrisoare deschisă adresată mamei unui comandant de tanc rus. Ucraineanul a cruţat viaţa rusului, şi a celor doi colegi care ieşeau dintr-un tanc avariat, pentru că „nu poţi omorî pe cineva neînarmat“.

„N-am încercat să fac nimic special, sunt un om normal“, explică reporterului Reuters Alexei Chaban, cel care a avut milă faţă de trei soldaţi ruşi ce luptau pe frontul estic ucrainean. Exact această modestie l-a făcut pe Chaban să devină erou, notează „Reuters“.
 

Conflictul Rusia-Ucraina, în postări pe Facebook

Când au izbucnit violenţele din estul Ucrainei, Chaban şi-a lăsat ferma şi, după o perioadă de antrenament, a ajuns în prima linie din conflictul cu forţele separatiste ucrainene. Ca mii de alţi combatanţi, Chaban şi-a luat smartphone-ul cu el. Deşi oficialii guvernamentali şi comandanţii voluntari par să petreacă prea multă vreme pe Facebook, în loc să-şi vadă de treabă, reţelele sociale le-a oferit soldaţilor obişnuiţi posibilitatea de a rămâne în legătură cu familiile. 
 
Mai mult, postările de pe reţelele sociale făcute de soldaţii ruşi care au ajuns în Ucraina au demonstrat minciunile Moscovei care nega implicarea în conflict. În războaiele din trecut, soldaţii petreceau multă vreme scriind către casă. Acum, ei speră să aibă un semnal destul de puternic pentru a posta pe Facebook.
 
Chaban e la fel ca toţi ceilalţi, iar pagina sa de Facebook, scrisă în rusă, este plină de imagini de pe câmpul de luptă şi de comentarii despre echipamentul militar (se pare că un binoclu cu infraroşu din Belarus este mai bun decât unul american). „Acesta este război. După ce se va termina, îi va afecta pe oameni încă multă vreme“, se arată într-un comentariu de-al lui.
 

Scrisoare către mama unui inamic: „Spune fiului tău că a-ţi câştiga traiul prin furtul vieţii altora nu este un lucru bun“

Sâmbătă noapte, Chaban a scris rândurile ce au devenit viral pe Facebook. El s-a adresat mamei unui ofiţer rus care a supravieţuit după ce tancul lui fusese lovit, pe 22 ianuarie. Împreună cu ofiţerul a supravieţuit şi conducătorul tancului, dar şi ţintaşul. „Când au ieşit din vehiculul avariat, am fi putut să apăsăm un singur buton şi din ei ar fi rămas doar o amintire a lumii lor plină de păcate. Nu i-am ucis. Le-am dat drumul“, scrie Chaban despre cei trei supravieţuitori.
 
Apoi, bărbatul explică mamei ofiţerului că ucrainenii se confruntă cu o grămadă de probleme (corupţie, infracţiuni, sărăcie, şomaj) şi că l-au gonit pe fostul preşedinte Viktor Ianukovici pentru că şi-au dorit o viaţă mai bună. Chaban o asigură pe mama rusului că ucrainenii nu sunt nici fascişti care mănâncă bebeluşi, nici nu violează pensionari, ci că sunt oameni obişnuiţi, iubitori de pace, care îşi iubesc ţara şi copii.
„Spune fiului tău că a-ţi câştiga traiul prin furtul vieţii altora nu este un lucru bun. Fie ca el să se întoarcă acasă şi să-şi găsească altă slujbă. Fie ca el să trăiască în pace şi să nu-şi ia alte păcate asupra lui“, scrie Alexei Chaban în scrisoare.
Răspunsul „mamei”: „Ruşii nu luptă cu ucrainenii, fraţii nu se luptă între ei“

Ucraineanul a făcut apel la utilizatorii Facebook să trimită scrisoarea mamei ofiţerului rus, care îşi lăsase telefonul mobil în tanc. În telefon a rămas o cartelă SIM rusească. Chaban a postat şi o imagine de pe telefon în care se vede un bărbat de vârstă mijlocie stând pe un tanc. În mesajul său, Chaban a inclus trei numere de telefon şi o adresă, pe care le-a găsit în telefonul lăsat în urmă şi care ar putea fi ale mamei ofiţerului rus
 
Reporterii din oraşul rus Voronej au confirmat că cele trei numere de telefon sunt locale: două sunt închise, iar femeia care a răspuns la al treilea, Marina, spune că a văzut postarea lui Chaban, dar că n-a recunoscut bărbatul din fotografie.
 
Când reporterii ruşi s-au dus la adresa postată, au cunoscut o pensionară pe nume Tatiana Golubiatnikova, care a negat că îl cunoaşte pe bărbat sau că ar avea rude ce luptă pe frontul ucrainean.
 
Astfel, jurnaliştii ruşi au speculat că postarea lui Chaban ar putea fi o greşeală, sau chiar o poveste fabricată.
 
„N-am nicio idee cum a apărut numărul meu pe internet. Toţi cei pe care îi cunosc locuiesc aici. Nu-l cunosc pe bărbatul din fotografie“, spune Marina, care n-a vrut să-şi dea numele de familie. Ea a adăugat că a primit telefoane de peste tot, din Ucraina, Moldova, chiar şi din Germania şi Spania. „Bineînţeles că ruşii nu se luptă în Ucraina. Nu-mi pot imagina cum două state înfrăţite să se lupte unul cu altul“, spune Marina.
 
Când reporterul Reuters a luat din nou legătura cu Chaban, explicându-i că nu se verifică povestea, ucraineanul a declarat că e posibil ca proprietarii numerelor de telefon să fi fost avertizaţi de autorităţile ruse. 
 

Ucraineanul care a cruţat soldaţii ruşi: „Nu omor oameni neînarmaţi“

„Puteam să-i împuşcăm sau să le dăm drumul. Nu-i puteam lua prizonieri. Nu ar fi fost real. Nu pot să spun dacă m-am gândit la Dumnezeu sau nu, în momentele acelea. Însă nu ucizi oameni neînarmaţi. Nu regret decizia mea. De ce i-aş fi ucis? Oricum nu cred că cei trei vor mai lupta“, povesteşte Chaban despre cei trei ruşi.
 
Tancul inamic, un T64-BV, nu fusese foarte rău avariat. Specialiştii care l-au examinat au determinat după numărul de serie că fusese staţionat în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în martie. După ce l-au reparat, oamenii lui Chaban au început să-l folosească.
 
„Sper să mă lase se plec acasă în martie. Sunt obosit“, îi spune Chaban reporterului de la Reuters. El trebuie să-şi planteze recoltele, dacă vrea să aibă vreun câştig anul acesta.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

AntiGibon Basescian
30.01.2015, 17:22:25

De la Ukrops democratie o dedicatie : https://www.youtube.com/watch?v=sCi8AQzSYbU

-6 (8 voturi)
Cristian Pop
30.01.2015, 17:27:55

Ce este asta?

+4 (4 voturi)
Negut Joe
30.01.2015, 17:47:10

tu ce eşti dacă ăştia sun patrioţi care vor apărarea Ukrainei? Am folosit traducătorul google şi apărea tot timpul peiorativul hahol ptr ukrainieni. Aşa că căntă la altă masă!

+3 (5 voturi)
Ivan Purchel
30.01.2015, 18:11:52

St. Cristian ce doriti sa aflat? Despre marsul cu faclii. Pai la ucraineni(nu la toti) asta-i in loc de masa acum. Ei striga "slava Ucrainei" si "traiasca natia". Unii din Europa si America isi intorc privirile intr"o parte sa nu vada ce se intimpla acolo. Iata cine ia adus la putere pe Iateniuc si Porosenco. Despre povestea emotionata cu soldatii, istorii cite vrei. Nu cred ca ele trebue scoase la iveala caci sint nemernici care-si bat joc de demnitatea omenesca fara a clipi din ochi. In septembrie anul trecut cu sutele soldatii ucraineni treceau granita la rusi,sa scape vii, si erau intorsi de ei acasa cu tot cu arme. In cele mai crincene vremuri de ispasire omul se compoarta omeneste dar se intimpla si purtare de animala salbatica. Eu stiu.

-6 (12 voturi)
Adrian Melnic
30.01.2015, 19:03:27

Numele de familie a soldatului ucrainean este Cioban (in rusa Чабан), posibil de origine romana, dar cu caractere latine a fost transcris Chaban.

+12 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (19)

Modifică Setările