Conflictul Băsescu - Ponta, văzut de la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta şi-a susţinut doctoratul în 2003
Victor Ponta şi-a susţinut doctoratul în 2003

Consiliul European a încercat să stea departe de conflictul dintre premierul şi preşedintele României pe tema participării la reuniunea de la Bruxelles, surse europene precinzând încă o dată că la masa discuţiilor va exista un singur scaun, astfel că este nevoie de o decizie tranşantă fie că este vorba despre una a Curţii Constituţionale fie că este de altă natură.

Între timp au intrat în joc şi liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European. Şeful socialiştilor Hannes Swoboda a fost la Bucureşti la reuniunea socialiştilor europeni şi i-a cântat în strună lui Victor Ponta. Înainte de apariţia plagiatului premierului, într-un interviu pentru „Adevărul", Hannes Swoboda a fost întrebat despre plagiatul lui Mang şi greşelile Guvernului USL de când a venit în funcţie. „În privinţa cazurilor de plagiat la care probabil vă referiţi, în Germania de exemplu, ministrul Apărării a fost nevoit să plece în urma unor incidente similare. Nu sunt, într-adevăr, situaţii de dorit", a spus Swoboda.

Liderul PPE cere demisia lui Ponta

 Joseph Daul, liderul popularilor europeni, cel mai mare grup politic în acest moment în PE, din care face parte şi PD-L, a intervenit şi el ieri şi a cerut demisia premierului român. „Prim-ministrul român Victor Ponta, acuzat de plagiat în ceea ce priveşte teza sa de doctorat în Drept, trebuie să demisioneze din funcţie dacă aceste acuzaţii se dovedesc a fi fondate", a declarat Daul.

El a adăugat că Ponta  nu poate să conducă un guvern al unui stat din UE dacă a comis într-adevăr o fraudă când a obţinut titlul universitar pe care îl deţine. „În multe state europene, acest principiu s-a aplicat cu succes în trecutul apropiat. Trebuie să se facă lumină cât mai curând în această problemă, deoarece nu este în joc numai credibilitatea unui stat membru, ci credibilitatea întregii Uniuni", mai arată PPE.

Presa străină, informată despre plagiatul lui Ponta

Un e-mail trimis pe adresa jurnaliştilor din presa străină acreditaţi la Bruxelles, în care este prezentat în detaliu cazul plagiatului lui Victor Ponta, a circulat ieri cu menţiunea „dacă doriţi să puneţi premierului României întrebări despre această temă" îl găsiţi la summitul european. În e-mail au fost ataşate multe dintre relatările din presa internaţională ale acestui caz. Prezentarea cazului a fost transmisă către jurnalişti din presa franceză, italiană şi maghiară.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite