Conflictul greco-turc: Dreptul maritim şi diplomaţia navelor de război

Conflictul greco-turc pe tema rezervelor de gaz din Marea Mediterană s-a înteţit periculos. Nu mai este exclusă o confruntare militară, crede politologul Lazaros Miliopoulos, în dialog cu DW.

DW: În ultimele decenii au tot existat tensiuni între Grecia şi Turcia, ţări a căror rivalitate este una de durată. Ce este atât de deosebit de această dată? Cum se explică escaladarea actuală a tensiunilor?

Lazaros Miliopoulos: Vechiul conflict turco-elen privind trasarea frontierelor aeriene şi maritime în Marea Egee între cele două ţări este în prezent accentuat de mai mulţi factori: mai întâi unul economic – este vorba acum concret de rezervele de gaz disponibile în Marea Mediterană şi de modul în care pot fi exploatate acestea. Un al doilea factor este legat de primul: un conflict geopolitic acutizat, cu implicarea mai multor mari puteri şi puteri regionale, privind stabilirea zonelor de influenţă din Mediterană. Concret, în acest conflict sunt implicate ţările riverane la Mediterană, adică Grecia, Turcia, Franţa, Italia, Egipt, Israel şi divizata Libie, dar şi ţări ca Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită. În acest context s-a semnat memorandumul turco-libian, prin care s-a internaţionalizat contestarea teritoriilor maritime ale insulelor greceşti, recunoscute conform dreptului maritim actual. Atena a răspuns la acest demers prin încheierea unui tratat similar cu Egiptul. 

În plus, Turcia a devenit mai independentă din punct de vedere geopolitic. Ankara ocupă practic în prezent nu doar jumătate din insula Cipru, ci operează intervenţii militare şi în nordul Siriei, Libia şi nordul Irakului. La acestea se adaugă şantaje în politica migraţionistă, derapaje ideologice şi o retorică agresivă a guvernului Erdogan – toate acestea complică şi mai mult lucrurile. Guvernul AKP practică în prezent un amestec foarte periculos de "neo-otomanism", autoritarism, islamism, anti-kemalism, populism, militarism, naţionalism şi anti-sionism. În fine, relaţiile dintre Turcia şi Rusia în faza lor actuală, deşi rămân complicate, permit Rusiei numeroase modalităţi de influenţare a lucrurilor, ceea ce îngreunează rolul jucat de UE. Vechiul conflict turco-elen este azi "mai internaţional", "mai ideologic" şi de o importanţă geopolitică sporită.

Credeţi cu adevărat că s-ar putea ajunge la un conflict militar între cele două ţări membre ale NATO?

Acest lucru depinde mai ales de guvernul turc. În ciuda tuturor ameninţărilor, agresiunilor retorice şi diplomaţiei navelor de război, nu cred că guvernul AKP urmăreşte cu adevărat un conflict militar, mai ales din pricina propriilor interese. Pe de altă parte, Grecia este bine dotată militar şi pregătită. Şi nu este exclusă o reacţie în lanţ care ar putea aluneca într-un conflict militar, în urma unei erori sau a unui accident, de genul unei coliziuni între două nave sau al unui schimb de focuri în larg. Astfel de scenarii decurg cu viteză şi se potolesc ulterior cu greu. În acest caz însă, nu vor fi implicate doar Grecia şi Turcia. Şi nu pot să-mi imaginez că astfel de evoluţii ar fi în interesul vreunui actor implicat; nici măcar în interesul Rusiei, despre care s-ar putea afirma că profită poate de situaţia din prezent.

Germania încearcă în prezent să medieze. Poate Berlinul să fie cu adevărat un mediator neutru?

Pe de o parte, Germania nu este implicată direct în politica zonelor de influenţă de la Marea Mediterană. Germania nu este însă nici total neimplicată, nici cu totul independentă – din mai multe motive ce ţin de politica internă şi externă. Germania are la rândul ei mai multe dispute cu Turcia, unele dintre ele serioase.

Dr. Lazaros Miliopoulos este lector la Institutul pentru Ştiinţe Politice şi Sociologie, Universitatea Bonn.

Guvernul turc a provocat, şantajat sau ameninţat de mai multe ori Republica Federală în ultima vreme. Simultan, un aspect paradoxal, Germania exportă în continuare masiv tehnică de luptă în Turcia. Berlinul ar putea fi tentat să includă în efortul de mediere chestiuni ce ţin de interesul său naţional, de exemplu politica migraţionistă, în cazul în care Turcia ar încerca să pună presiune în această direcţie. Într-un astfel de caz, Grecia ar avea de pierdut. Astfel se explică scepticismul grecilor în ceea ce priveşte rolul de mediator jucat de Germania; în plus, şi relaţiile germano-elene au fost oarecum complicate de reparaţiile de după al Doilea Război Mondial solicitate în ultimii ani de Atena. Pe de altă parte, ca membru al UE, statul german este de partea Greciei, iar integritatea teritorială a UE şi consolidarea dreptului internaţional sunt absolut în interesul naţional al Germaniei. Deci nu se poate vorbi cu adevărat de neutralitate, totul este interconectat şi foarte, foarte complicat.

Ar trebui să joace Berlinul un rol mai activ, să se implice mai mult pentru interesele partenerului din UE Grecia, aşa cum încearcă în prezent preşedintele francez Macron?

Aşa ceva ar fi de dorit şi chiar folositor, atât timp cât partea turcă recurge la exploatări economice ale teritoriilor aflate în dispută sau chiar la manevre militare, aşa cum s-a anunţat, încălcând flagrant dreptul internaţional cu navele sale de război. Ceea ce nu înseamnă că Germania trebuie să trimită în zonă, ca Franţa, nave sau avioane de luptă sau să participe la manevre aeriene-marine comune, de genul celor desfăşurate de Italia, Franţa şi Cipru. Totuşi, Berlinul ar putea susţine mult mai clar şi mai vocal decât în prezent poziţia diplomatică şi economică a Franţei, Italiei şi Austriei. Ceea ce Germania nu face în prezent, deoarece cancelara Angela Merkel şi ministrul de Externe Heiko Maas vor mai întâi să medieze conflictul. Un motiv ar fi faptul că guvernul german consideră că acordul recent încheiat de Grecia şi Egipt ar fi o eroare şi ar fi inoportun. Un alt motiv ar fi că, la negocierile privind Libia, Merkel pare să aloce Greciei un rol mai mic decât cel dorit conform pretenţiilor Atenei.

Care ar fi un scenariu realist privind rezultatul unui dialog turco-elen aşa cum şi-l doreşte Germania?

Rămâne de văzut dacă strategia de mediere a Germaniei va avea rezultat. În caz de eşec, la reuniunea miniştrilor de Externe din UE de vineri de la Berlin s-ar putea adopta o poziţie mai dură. Caz în care nu ar mai fi aşa de uşor de respins cererile de terminare a negocierilor de aderare cu Turcia şi de a extinde sancţiunile împotriva unei Turcii slăbite economic, mergând până la excluderea ei din uniunea vamală (din care face parte oricum doar parţial) sau chiar până la embargouri.

În cazul în care eforturile diplomatice germane reuşesc, scenariul ar putea arăta astfel: guvernul turc renunţă la forajele sale unilaterale în teritoriile controversate din Mediterană, iar Turcia este inclusă în procesul comun de exploatare a resurselor de acolo – în cadrul unor negocieri bilaterale sau chiar multilaterale, într-un mod în care Turcia se va simţi luată serios în seamă sau poate chiar într-o cooperare cu Grecia, astfel încât ambele ţări să împartă exploatarea resurselor pe baza unor criterii economice. Până la urmă, disputele teritoriale dintre cele două ţări (urmând a fi clarificate în negocieri sau în faţa unor tribunale internaţionale) ar putea fi separate cu totul de procesul exploatărilor rezervelor de gaz din Mediterană, dacă altfel nu se poate.

Traducerea şi adaptarea: Ovidiu Suciu - Deutsche Welle