Europa

articolul anterior articolul urmator

Consiliul UE sprijină implementarea unui încărcător universal de tip USB-C pentru o varietate de dispozitive electronice

3
26 Jan 2022 19:58:06
Autor: Lorena Mihăilă
FOTO Unsplash.com
FOTO Unsplash.com

Consiliul Uniunii Europene a adoptat miercuri o poziţie asupra propunerii de crearea a unui încărcător unic universal de tipul USB-C, care să poată fi utilizat pentru telefoane mobile, tablete, camere video şi console video, relatează agenţia EFE.

Se încearcă implusionarea acestei măsuri încă din anul 2009, iar un acord voluntar cu principalii producători de dispozitive electronice mobile a permis atunci reducerea de la 30 la 3 a numărului încărcătoarelor existente pe piaţă, respectiv USB 2.0 Micro B, USB-C şi Lightning, cel din urmă fiind exclusiv al Apple. 

Acordul a expirat în 2014 şi de atunci nu s-a reuşit atingerea obiectivului de introducere a unui încărcător unic universal.

Pe lângă avantajele practice pentru consumatori, Comisia Europeană susţine această măsură şi pentru ca dispozitivele electronice să poată fi comercializate cu sau fără încărcător, ceea ce va reduce costurile şi deşeurile electronice asociate fabricării, transportului sau eliminării încărcătoarelor scoase din uz, conform Agerpres.

În documentul lor de poziţie, statele membre au adăugat două anexe, una prin care cer ca aparatele să dispună obligatoriu de o pictogramă care să arate dacă sunt vândute cu sau fără încărcător, iar cealaltă face referire la precizarea pe produs a anumitor date tehnice.

Textul a fost aprobat de Consiliul UE şi urmează să fie negociat cu Parlamentul European şi cu Comisia Europeană, iar după ce se va ajunge la un acord definitiv implementarea măsurii se va face cu o perioadă de tranziţie de doi ani. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Denzel
26.01.2022, 21:02:51

Masura e buna doar partial, pentru ca telefoanele, tabletele sau alte dispozitive de acest gen au acumulatiri de diferite tipuri, diferite capacitati si diferite apmeraje pentru incarcare, nu poti uniformiza asta doar de dragul unei mufe.

-1 (1 vot)
IonIon Codreanu
26.01.2022, 23:32:54

Peste tot este vorba de 5V și asta este esențial. În caracteristicile consumatorului scrie ce tensiune și ce intensitate solicită, deci poți procura încărcătorul potrivit! Adică unul care poate furniza curentul cerut sau o intensitate mai mare.

+1 (1 vot)
IonIon Codreanu
26.01.2022, 23:18:44

Standardizarea este o treabă foarte bună pentru consumatori!

+1 (1 vot)
Modifică Setările