Europa

articolul anterior articolul urmator

Controversatul Martin Selmayr demisionează din postul de secretar general al Comisiei Europene

0
16 Jul 2019 17:19:33
Autor: News.ro
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Foarte controversatul secretar general al Comisiei Europene (CE), germanul Martin Selmayr urmează să demisioneze din post săptămâna viitoare şi nu va fi înlocuit înaintea intrării în funcţie a unui nou preşedinte al Executivului de la Bruxelles, a declarat marţi o sursă europeană pentru AFP.

Martin Selmayr, în vârstă de 48 de ani, şi-a anunţat plecarea luni seara, la Politico Europe, la câteva ore după anunţul compatrioatei sale Ursula von der Leyden cu privire la intenţia de a demisiona din postul de ministru german al Apărării, indiferent de rezultatului votului de marţi asupra candidaturii sale la preşedinţia CE.
 
Ea a relevat astfel o regulă nescrisă, potrivit căreia nu pot exista două persoane de aceeaşi naţionalitate într-o poziţie de putere în cadrul Comisiei.
 
Martin Selmayr şi-a anunţat decizia la o cină cu membri ai echipei sale, înainte să o facă publică, a confirmat AFP unul dintre participanţi.
 
Succesorul luxemburghezului Jean-Claude Juncker preia funcţia la 1 noiembrie, la conducerea CE.
 
Selmayr nu va fi înlocuit înaintea acestei date, deoarece ”secretarul general al instituţiei trebuie să fie desemnat de către preşedintele acesteia şi trebuie să aibă încrederea sa”, a declarat un membru al instituţiei.
 
Martin Selmayr l-a citat pe un francez, Olivier Guersent - actualul director general înnsprcinat cu serviciile financiare, ca posibil succesor al său.
 
Un funcţionar în cadrul CE din 2004, Martin Selmayr a organizat în 2014 campania în vederea alegerii lui Juncker la conducerea Comisiei, devenind astfel şeful său de cabinet.
 
Un ”workaholic”, acest jurist a fost supranumit afectuos ”Monstrul” de către şeful său.
 
Iubit de către colaboratorii săi, el era în schimb temut şi chiar detestat în cadrul instituţiei.
 
”El are un punct comun cu mine: avem amândoi inamici”, a recunoscut Jean-Claude Juncker în februarie 2018, când şi-a anunţat decizia de a-l numi secretar general, postul de cel mai înalt rang în cadrul administraţiei.
 
Această promovare a fost, însă, contestată.
 
Însărcinată să controleze acţiunile instituţiilor, mediatoarea UE, irlandeza Emily O'Reilly a prezentat un raport foarte critic cu privire la condiţiile numirii, iar Parlamentul European (PE) a adoptat prin vot o rezoluţie prin care cere să plece din post.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii