Covor roşu la Budapesta pentru Marine Le Pen: Multe cuvinte de laudă înainte de alegeri, retorică anti-UE şi niciun proiect concret

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marine Le Pen şi Viktor Orban în cadrul conferinţei de presă de la Budapesta FOTO EPA-EFE
Marine Le Pen şi Viktor Orban în cadrul conferinţei de presă de la Budapesta FOTO EPA-EFE

La prima sa deplasare la Budapesta pentru o întâlnire cu premierul Viktor Orban, lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a fost primită cu onoruri demne de un şef de stat. Dincolo de afişarea unei apropieri ideologice, candidata la preşedinţia Franţei speră ca vizita în capitala Ungariei să-i readucă o parte din electoratul pierdut în faţa controversatului jurnalist Eric Zemmour şi statură internaţională, comentează presa din Hexagon.

Viktor Orban a întins covorul roşu pentru Marine Le Pen. După întrevederea de marţi, premierul ultraconservator şi preşedinta partidului Adunarea Naţională, catalogat de extrema dreaptă, au ţinut o conferinţă de presă comună într-un decor simbolic, ornat cu steagurile naţionale ale Ungariei şi Franţei. Drapelul Uniunii Europene (UE), folosit de regulă la întâlnirile dintre şefii de stat, premierii şi miniştrii din statele membre, a lipsit la Budapesta.

Gazda a lăsat un spaţiu de exprimare amplu pentru oaspete, care a vorbit minute în şir despre pro-suveranism şi împotriva UE. La fel ca Orban, Le Pen susţine că UE nu mai este o „organizaţie internaţională”, ci o „organizaţie federală” cu o „veritabilă putere centralizată”. Este „îmbătată de propria ei existenţă (...), de atotputernicia ei”, acuză Marine Le Pen.

Preşedinta Adunării Naţionale s-a poziţionat de partea Poloniei şi Ungariei în disputele lor cu UE pe tema statului de drept, respingând principiul primatului dreptului comunitar asupra dreptului intern. „Acest principiu nu a putut fi impus decât prin manevre”, iar instanţele din Polonia „sunt pe deplin justificate să-şi afirme dreptul de a stabili şi de a face să fie respectate regulile fondatoare ale pactului lor naţional, pactului lor social”, a spus Le Pen. „Prieteni ungari, ţineţi-vă bine!” în faţa „ameninţărilor cu sancţiuni (...) de o violenţă rară”, a continuat ea, referindu-se la multiplele proceduri deschise de Comisia Europeană împotriva Ungariei, în special cu privire la legea anti-LGBT.

Marine Le Pen a salutat „curajul” şi „hotărârea” lui Viktor Orban şi s-a angajat ca, în cazul în care este aleasă preşedinta Franţei, în primăvara anului viitor, să-i ofere „susţinerea Franţei şi poporului său în vederea unei reorientări a unei UE a cărei brutalitate ideologică atentează la ideea de suveranitate”.

„Ungaria din 2021, sub conducerea dumneavoastră, se plasează încă o dată în vârful luptei pentru libertatea popoarelor”, l-a complimentat Le Pen pe Orban, care se pregăteşte la rândul său de alegeri parlamentare pentru primăvara anului viitor.

Marine Le Pen a lăudat apoi politicile duse de Viktor Orban în ceea ce priveşte familia şi imigraţia, dând de înţeles că vrea să se inspire din ele în caz de victorie în cursa pentru preşedinţia Franţei.

Reiterând angajamentul de a „reforma Constituţia franceză prin referendum pentru a activa principiul superiorităţii sale”, ea a subliniat că acest lucru va include „rezolvarea definitivă a problemei imigraţiei, acest flagel de care naţiunile noastre trebuie în mod imperativ să se apere”.

Este o încercare a lui Marine Le Pen de a recâştiga terenul suveranismului, pierdut în ultimele luni în Franţa în faţa lui Eric Zemmour, un intelectual de extremă dreapta văzut de sondaje drept cel mai probabil contracandidat al progresistului Emmanuel Macron în turul doi al alegerilor prezidenţiale deşi încă nu şi-a anunţat prezenţa pe buletinele de vot. Zemmour a fost primit la rândul său la Budapesta de către Orban, pe 24 septembrie, dar în calitate de intelectual, nu de politician, precum Le Pen, o întâlnire ce o pusese în umbră pe preşedinta Adunării Naţionale cu jumătate de an înainte de alegeri.

O alianţă a naţiunilor?

Viktor Orban şi Marine Le Pen au reluat marţi îndemnul pentru o alianţă a naţiunilor. Premierul ungar, a cărui formaţiune politică, Fidesz, a părăsit în martie Partidul Popular European (PPE, dreapta), a anunţat că se află „în căutarea unor parteneri de cooperare în această eră nouă”. Iar tabăra lui Le Pen este „de neocolit” în acest sens, a apreciat el, salutându-i susţinerea „de nezdruncinat” de-a lungul anilor.

În privinţa acestei alianţe a naţiunilor, vizita lui Le Pen la Budapesta nu a condus la vreun anunţ concret, notează AFP.

„Cred că atâta timp cât forţele patriotice şi suveraniste nu s-au aliat în Parlamentul European (PE), ele au evident mai puţină greutate decât dacă am fi reuşit să constituim acest grup mare pe care ni-l dorim deja de un anumit timp”, a declarat Marine Le Pen.

Însă acest subiect nu a avansat absolut deloc după publicarea, în iulie, a unei „Declaraţii Comune” a lui Le Pen şi a 15 aliaţi ai săi din Europa, printre care şi premierul ungar.

Odată cu vizita la Budapesta, Marine Le Pen iese puţin din izolarea în care se afla pe scena internaţională. În 2017, lidera extremei drepte franceze a încercat să se întâlnească la New York cu preşedintele de atunci al Statelor Unite, republicanul Donald Trump, dar fără succes. Numai preşedintele libanez Michel Aoun a acceptat să o primească în ultima campanie prezidenţială. Adunarea Naţională jubilează, văzând în prezenţa ei alături de Orban drept un semn al credibilităţii candidaturii sale la Palatul Élysée.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite