Europa

articolul anterior articolul urmator

Cozi lungi la magazinele din Anglia, care s-au redeschis după mai mult de 80 de zile, cel mai mare interes fiind pentru retailerul cu discount Primark

3
16 Jun 2020 06:36:02
Autor: News.ro
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Cozi lungi s-au format luni în jurul magazinelor din Anglia, cel mai mare interes fiind atras de retailerul cu discount Primark, comercianţii deschizându-şi uşile pentru clienţi după o pauză de 83 de zile impusă de autorităţi din cauza pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Cozile s-au format încă de la primele ore ale dimineţii de luni în faţa mai multor magazine Primark, care nu realizează vânzări online, aşa că nu a cîştigat nimic în Marea Britanie de luni de zile.

Reţeaua de magazine a deschis devreme unele unităţi, inclusiv cea mai mare, din Birmingham, pentru a evita supraaglomerarea, dar sute de  oameni s-au aşezat la cozi. La magazinul din Leeds, perioada de aşteptare pentru a intra în magazin a fost în timpul după-amiezii de o oră.

O coadă mare s-a format şi în faţa magazinului Nike Town de pe Oxford Street din Londra, care este cea mai aglomerată stradă comercială din capitala britanică, iar mulţi cumpărători au ignorat regulile de distanţare socială.

Magazinele universale, comercianţii de haine, magazinele de electronice, librăriile şi alte magazine neesenţiale erau închise din 23 martie, câmd premierul Boris Johnson a impus restricţii pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Redeschiderea magazinelor a avut loc doar în Anglia, magazinele din Scoţia şi Ţara Galilor aşteptând recomandările administraţiilor  descentralizate. Magazinele neesenţiale din Irlanda de Nord au fost redeschise vineri.

Guvernul britanic recomandă oamenilor să cheltuiască pentru a susţine economia, carre s-a contractat cu 25% în martie şi aprilie.

Consorţiul Britanic pentru Retail a arătat că restricţiile pentru coronavirus au provocat magazinelor nealimentare pierderi de venituri de 1,8 miliarde de lire sterline (2,3 miliarde dolari) pe săptămână.

În afară de faptul că clienţii trebuie să aştepte afară, magazinele le pun la dispoziţie substanţe pentru dezinfectarea mâinilor şi le impun limite de atingere şi probare a produselor.

Unele lanţuri de magazine au deschis toate unităţile din Anglia, în timp ce altele au adoptat o strategie de redeschidere treptată.

Primark, companie deţinută de Associated British Foods, a redeschis toate cele 153 de magazine, în timp ce Marks & Spencer, care a vândut online şi a menţinut deschise halele de alimente, a redeschis majoritatea magazinelor de haine.

ival Next a redeschis 64 de magazine, după ce redeschisese deja 64 de magazine pentru locuinţe, în timpul restricţiilor.

John Lewis a redeschis doar două magazine.

Multe magazine independente mici, unde măsurile de distanţare socială sunt dificil de respectat, au rămas închise.

Sofie Willmott, analist la GlobalData, a spus că, în timp ce cozile de pe străzile comerciale par promiţătoare pentru retaileri, va urma o perioadă dificilă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

ovidiu preda
16.06.2020, 08:14:01

De ce nu spuneti ca sursa e daily mail??

Sorin Barbul
16.06.2020, 09:25:39

Daily shit,, made in Uk,, .

Sorin Barbul
16.06.2020, 09:25:00

In cam toate buticurile alea calitstea hainelor lasa de dorit 90% sunt fabricate in india ,China bangladesh ,vietnam mama de lucru foarte ieftina iar calitatea este foarte slabã plus ca idioții de englezi cred in prostia lor nativã ca acele țoale sunt .. fabricate,, pa ei în Anglia aia ai asa o țarã orbibilâ .

Modifică Setările