Criza lor şi criza noastră. Despre „mizeria lumii“, imigranţii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orientul şi Occidentul se ciocnesc, în sens huntingtonian. Unii ar spune că se întrepătrund, sau că unul e pe cale să îl înghită pe celălalt. Să nu exagerăm, totuşi. Numărul imigranţilor sosiţi până acum pe acest preţios continent poate fi absorbit, însă adevărata problemă este aceea că imigranţii vor continua să vină, iar europenii devin tot mai intoleranţi.

Odată cu zecile, chiar sutele de mii de imigranţi care au poposit, în mare parte, pe coastele Greciei, au început să dea năvală şi discursurile anti-imigraţioniste. Prooroci care avertizează asupra dezastrului ce va să vină, care mai că prevestesc abaterea unei ciume bubonice peste Europa. În termeni apropiaţi vorbea un profesor universitar, luni seară, la un post de televiziune, despre actuala criză de refugiaţi. Gardurile sunt legitime, mai spunea el. Ba l-a mai şi citat pe Francois Mitterand (vorbele îi sunt atribuite, de fapt, lui Michel Roccard, fost prim-ministru francez), care spunea în 1990 că ”Franţa nu poate găzdui toată mizeria lumii”. Mai mult, insinua domnul profesor, nu ar trebui să-i primim pe cei care vin din raţiuni economice. Ar trebui să-i triem, pesemne. Să-i aşezăm mai întâi pe căprării şi apoi să-i învârtim până reuşim să-i împingem îndărăt, spre casă.  

Cine sunt nefericiţii din care este plămădită, între valurile spumoase ale Mediteranei, această ”mizerie a lumii”? Femei, bărbaţi şi copii care coboară desculţ pe nisipul din Kos de pe bărci improvizate, în mijlocul nopţii. Soţii care nu mai folosesc creionul kajal, dar poartă cearcăne, adâncite de sperietura fiecărui obuz care a explodat în oraşul lor, poate în apropierea casei. Soţi bulversaţi, care nu ştiu dacă au jucat rolul laşului sau pe cel al curajosului şi care de multe ori, acasă, au jucat rolul lui Guido Orefice din ”La Vita e Bella”. Mame şi taţi care abia aşteaptă să îşi strângă copiii în braţe, odată ce le vor fi dat vestele de salvare jos. Copii pentru care Counter Strike nu mai este de mult o ficţiune şi care poate nu au citit Robinson Crusoe, dar sunt forţaţi să plece pe mare ca nişte aventurieri clandestini. 

Ei sunt mizeria lumii?  Imigranţii care anul trecut au reprezentat mai puţin de 0,03% din populaţia totală a Europei? Ei au devenit ”afluxul”, ”valul”, ”tsunamiul”. Ei sunt imigranţii, sunt grămada, pentru că personificarea lor e periculoasă. Pentru că distanţarea produce înstrăinare. Şi pentru că votanţii europeni nu trebuie să se ataşeze de ei, nu trebuie să îi primească cu braţele deschise. Ei vor deveni chintesenţa discursurilor de extremă dreapta din Europa, ”valul de imigranţi” va deveni expresia favorită a discursurilor electorale. Reprezentanţii unor partide ca Frontul Naţional şi UKIP vor jubila ridicând braţul ameninţător ca o sabie a lui Damocles deasupra pericolului, a degradării şi a mizeriei. Parcă îi aud: ”Europa trebuie să fie o fortăreaţă puternică în faţa acestui val uriaş de imigranţi periculoşi”.

Circa 340.000 de refugiaţi au ajuns pe ţărmurile Europei de la începutul anului. Cam 300.000 de oameni au murit în Siria de la începutul războiului civil. Cifrele au ironia lor. Potrivit Eurostat, principalul motiv declanşator al acestui exod este războiul, iar un motiv la fel de important rămâne sărăcia. 

Într-adevăr, avem de-a face cu o criză a refugiaţilor fără precedent. Agenţia ONU pentru refugiaţi, cunoscută şi ca UNHCR, arăta, în luna iulie a acestui an, că numărul imigranţilor ajunşi în Europa s-a dublat în a doua jumătate a anului 2014 faţă de prima jumătate. Conform aceleiaşi agenţii, de la începutul lui 2015 până acum numărul lor a crescut cu 83% (potrivit datelor din Grecia, Italia, Malta şi Spania). 

Este criza noastră sau este criza lor? Un pericol mai mare decât această criză a refugiaţilor îl reprezintă rasismul şi xenofobia. Îl reprezintă extrema dreaptă şi, în cele din urmă, fascismul. O Europă în care şomajul este în creştere şi salariile stagnează în cel mai bun caz nu va primi foarte călduros nişte oameni care înseamnă fie concurenţă pe piaţa muncii, fie în privinţa ajutoarelor sociale. Şi al căror păcat cel mai mare este, să nu uităm, acela că sunt diferiţi – de la culoarea pielii până-n măduva religiei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite