Criza refugiaţilor: Frontex cere statelor membre UE şi din Schengen 1.500 de poliţişti pentru a veni în ajutorul Greciei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Frontex, agenţia pentru controlul frontierelor externe ale Uniunii Europene, a cerut luni statelor membre UE şi celor asociate din spaţiul Schengen să pună la dispoziţie 1.500 de poliţişti şi 50 de experţi în readmisie pentru a ajuta Grecia să gestioneze criza migranţilor, transmite AFP, preluată de presa internaţională.

Aceştia vor face parte din cei 4.000 de funcţionari ce ar urma să pună în practică acordul UE-Turcia încheiat vineri la Bruxelles, a afirmat o purtătoare de cuvânt a Frontex, Ewa Moncure. 

„Este important de subliniat că Frontex poate returna persoane numai după ce autorităţile elene au analizat cu atenţie fiecare caz individual şi au luat decizia finală de retrimitere“, a precizat directorul executiv al Frontex, Fabrice Leggeri. 

Săptămâna trecută, Leggeri a decis prelungirea până pe 31 mai a operaţiunii Poseidon de salvare a migranţilor în Mediterana, la care participă 13 nave, două elicoptere şi 734 de angajaţi ai Frontex, notează Agerpres în pagina sa electronică. 

Pe de altă parte, acordul încheiat între Uniunea Europeană şi Turcia, ce prevede în special returnarea către Turcia a migranţilor ce debarcă în insulele greceşti, nu îi împiedică deocamdată pe aceştia să încerce să vină în Europa, peste 1.600 de migranţi ajungând de duminică până luni în insulele din Marea Egee, în timp ce numărul lor total în Grecia a trecut de 50.000.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite