Criza din Ucraina - Calul este gata pentru ziua de război, însă biruinţa vine de la Domnul!

Declanşarea unui război reprezintă un eveniment sângeros, absurd şi mai ales, anticreştin. Atunci când războiul este unul aproape fratricid, caracteristicile lui sunt parcă şi mai groteşti. O astfel de vărsare de sânge între fraţi se poate declanşa în orice clipă în teritoriile estice ale Ucrainei.

Declanşarea unui război reprezintă un eveniment sângeros, absurd şi mai ales, anticreştin. Atunci când războiul este unul aproape fratricid, caracteristicile lui sunt parcă şi mai groteşti. O astfel de vărsare de sânge între fraţi se poate declanşa în orice clipă în teritoriile estice ale Ucrainei. Oamenii simpli ai celor două mari popoare slave, ucrainenii şi ruşii, cei mai mulţi dintre ei împărtăşind aceeaşi credinţă creştină ortodoxă, au pus mâna pe arme, la ordinul păgân dat de stăpânii vremelnici ai acestei lumi şi sunt gata să-şi verse sângele pentru interese politice, militare şi economice care nu au fost, nu sunt şi nu vor fi vreodată ale lor.

De fapt, în Ucraina se luptă pentru influenţă trei dintre cele mai mari imperii ale epocii noastre: Federaţia Rusă, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. Imperii care au negociat, de peste două decenii, cu politicienii corupţi care au condus Ucraina - trecând cu vederea imoralitatea crasă a acestora, degradarea accelerată a nivelului de trai al naţiunii ucrainene şi îndatorarea excesivă a statului ucrainean - cu speranţa egoistă că vor determina pe politrucii ucraineni să aducă Ucraina în sfera lor de influenţă.

Dezbinarea din rândul ucranenilor a fost dintotdeauna cunoscută de marile puteri. Puterile occidentale au ignorat dezbinarea dintre ucraineni, amânând discutarea chestiunii. Preşedintele Putin, mai lucid, a văzut în această dezbinare oportunitatea de a reacţiona rapid în momentul în care Ucraina ar fi încercat să iasă din sfera de influenţă a Federaţiei Ruse. Ceea ce s-a şi întâmplat. 

Pe cât de democratice şi autentice au fost acţiunile protestatarilor de pe Euromaidan, pe atât de democratice şi autentice pot fi considerate revoltele rusofonilor din Crimeea şi teritoriile de est ale Ucrainei.

Diferenţa este însă una fundamentală! Pe de o parte, ucrainenii care au luptat pe Euromaidan îşi doresc, înainte de toate, să scape de regimul corupt şi autoritar al lui Ianukovici şi să beneficieze de libertăţile civile conferite de apartenenţa la Uniunea Europeană, chiar cu riscul de a plăti preţul unei dureroase şi de lungă durată tranziţii politice şi economice, aşa cum s-a întâmplat şi încă se mai întâmplă, de exemplu, cu România. Pe de altă parte, rusofonii din teritoriile de est îşi doresc siguranţa unui loc de muncă, a unui salariu, a unor condiţii de trai relativ acceptabile, în schimbul renunţării parţiale la unele dintre drepturile şi libertăţile lor civile, după modelul promovat de atâta vreme de regimul Putin în Federaţia Rusă.

Totuşi, nu opţiunile politice radical diferite ale celor două mari grupuri de cetăţeni ai Ucrainei reprezintă problema crizei din Ucraina, ci modalitatea de rezolvare a acestui conflict de viziune şi de interese. 

S.U.A. şi Uniunea Europeană au privit cu simpatie şi mai ales, ca la o mare oportunitate pentru promovarea propriilor interese în zonă, la protestele Euromaidanului şi la fuga laşă şi trădătoare a fostului preşedinte ucrainean Ianukovici. Din perspectiva culturii civice occidentale, protestele de pe Euromaidan au fost considerate expresia voinţei poporului ucrainean de a înlătura un regim corupt şi autoritar, precum şi de a orienta Ucraina spre valorile şi interesele occidentale.

Federaţia Rusă şi mai ales, Preşedintele Putin - care cu siguranţă nu a uitat problemele grave pe care le-a avut cu manifestaţiile de protest anti-Putin organizate de opoziţie în ultimii doi ani, în Rusia - au privit la aceste proteste, pe de o parte, cu foarte mare antipatie, considerându-le a fi instrumentate de Occident împotriva intereselor ruseşti din regiune, iar pe de altă parte, ca la o luptă pierdută de ”omul Moscovei” din fruntea Ucrainei, cel care cu puţină vreme înainte, tocmai garantase rămânerea acestei ţări în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse.

Intervenţia Armatei Ruse, după ce Preşedintele Putin a oferit spectacolul unei consultări parlamentare, trebuia să nu fie o surpriză pentru democraţiile occidentale. Reacţia militară şi politică a Federaţiei Ruse în conflictul din Siria a fost un semnal foarte clar că Moscova nu mai acceptă să-şi vadă diminuată influenţa în lume. Prea ocupaţi cu problemele interne grave cu care se confruntă în propriile entităţi politice, liderii S.U.A. şi U.E. au crezut, cu o superficialitate înspăimântătoare, că va fi suficientă o nouă ”revoluţie portocalie”, în hainele Euromaidanului, ca Ucraina să fie smulsă de sub influenţa Federaţiei Ruse şi că Moscova va rămâne cu arma la picior, acceptând o nouă şi umilitoare înfrângere, de data aceasta, chiar la gura bârlogului.

Da, reacţia militară a Preşedintelui Putin nu slujeşte nici democraţia, nici stabilitatea în Europa şi în lume şi nici pacea. De fapt, utilizarea forţei armate asupra unui stat vecin aflat în pragul falimentului şi destructurării, chiar şi ca preambul la o târguială dură şi la fel de imorală, este o acţiune pe care o regăsim doar în vremurile lui Stalin şi Hitler sau în ”epoca de glorie” a intervenţiilor americane asupra unor state care doreau să scape de protectoratul american ori să schimbe tabăra. Intervenţia militară a Federaţiei Ruse în Ucraina nu ajută nici măcar naţiunea rusă. Economia Federaţiei Ruse nu-şi va reveni din stagnarea şi regresul care o afectează de aproximativ doi-trei ani, costurile financiare pentru susţinerea a zeci de mii de militari în Ucraina vor fi imense şi nu în ultimul rând, un posibil embargou al democraţiilor occidentale şi aliaţilor acestora asupra importului de energie din Federaţia Rusă poate să declanşeze o criză politică gravă chiar la Moscova.

Orice argumente ar aduce Preşedintele Putin, intervenţia militară în Crimeea şi estul Ucrainei nu ajută cu adevărat naţiunea rusă şi totodată rămâne o încălcare a dreptului internaţional, tot aşa cum, de exemplu, au făcut şi S.U.A. în Irak. Apare însă aici o altă diferenţă, chiar dacă substratul este unul comun, de a promova interesele propriului imperiu. 

În Irak, americanii au lovit o dictatură criminală condusă de un fost agent al lor scăpat de sub control. Preşedintele Putin atacă un stat în care o parte masivă dintre cetăţeni au decis să înlăture de la conducere un regim corupt, incoerent şi trădător. Aceasta înseamnă că Preşedintele Putin se află în pericol de a fi privit ca un lider politic care susţine indivizi corupţi şi mafioţi de teapa lui Ianukovici.

Pe plan intern, Preşedintele Putin nu are garanţia că angrenarea Federaţiei Ruse într-un război regional îndreptat împotriva ucrainenilor va fi primită cu bucurie de proprii cetăţeni. A declanşa un război împotriva unor slavi care, în majoritate, au aceeaşi credinţă ca şi ruşii, credinţa ortodoxă, vorbesc o limbă foarte asemănătoare cu rusa, au numeroase elemente de cultură şi spiritualitate comune cu ruşii, au o istorie comună cu ruşii - să nu uităm măcar de Rusia Kieveană şi de încreştinarea făcută de Sfântul Vladimir cel Mare, cneazul Kievului - şi mai ales, să declanşezi un război împotriva unei naţiuni care a dovedit că poate să lupte devastator şi sângeros împotriva ocupantului, organizându-se în trupe de partizani extrem de eficiente, cum au făcut ucrainenii în cel De-al Doilea Război Mondial, atât împotriva naziştilor, cât şi împotriva bolşevicilor, poate să reprezinte o aventură politico-militară care să devină argument zdrobitor al opoziţiei anti-Putin, motiv de izolare a Federaţiei Ruse pe plan internaţional şi punct de plecare pentru o gravă criză politică la Moscova.

Deocamdată, Armata Rusă a pus cizma în teritoriile Ucrainei. Democraţiile occidentale şi N.A.T.O., trezite buimac din somnul raţiunii de acţiunile militare ale Federaţiei Ruse, caută cu disperare soluţii pentru evitarea vărsării de sânge şi salvarea integrităţii statale a Ucrainei. Guvernul de la Kiev îşi zăngăne săbiile ruginite, făcându-şi singur curaj în bezna care cuprinde Ucraina. Nu cel din urmă, Preşedintele Putin, care se află, paradoxal, în poziţia cea mai delicată, caută probabil, la rândul său, soluţii pentru a păstra o anumită influenţă asupra Ucrainei, dar şi - sperăm noi - pentru a evita războiul.

Poate că singura şansă de supravieţuire şi renaştere a Ucrainei este să devină un stat neutru, liber de orice alianţă militară şi politică, interfaţă flexibilă între cele două mari super-puteri, Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană. Poate, nu ştim. Vom trăi şi vom vedea...

Însă oricare va fi decizia liderilor vremelnici ai acestei lumi, noi mărturisim şi ne rugăm pentru pace, aşa cum ne-a poruncit Hristos, căci ”Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii.” (Epistola Întâia către Corinteni a Sf.Apostol Pavel XIV, 33)

...şi nădăjduim că puternicii acestei lumi, înainte de a porni la război, îşi vor aminti sfatul înţeleptului Rege Solomon: ”Calul este gata pentru ziua de război, însă biruinţa vine de la Domnul.” (Pildele lui Solomon, XXI, 31), înţelegând că vărsarea de sânge în Ucraina nu este plăcută lui Dumnezeu.

UPDATE 3 Martie 2014, 09.00

IPS Onufrie, ierarhul care conduce în acest moment Biserica Ortodoxă din Ucraina - Patriarhia Moscovei a adresat un Apel către Patriarhul Kiril de a interveni în apărarea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi pentru oprirea acţiunilor militare ale Federaţiei Ruse în Ucraina. Acţiunea curajoasă a IPS Onufrie exprimă dorinţa creştinilor ortodocşi ucraineni şi ruşi de a trăi în pace şi în comuniune în Hristos. Apelul IPS Onufrie poate fi citit, în limba rusă, pe situl http://orthodoxy.org.ua/data/vazhno-mestoblyustitel-upc-napravil-pismo-svyateyshemu-patriarhu-kirillu.html

Din păcate, există informaţii că Patriarhia Moscovei a ”binecuvântat” intervenţia militară a Armatei Ruse în Ucraina şi astfel, Biserica Ortodoxă Rusă se află în gravul pericol de a cădea în ispita filetismului, erezia care pune naţiunea deasupra rânduielilor Bisericii şi interesul particular, egoist, deasupra Învăţăturii lui Hristos. Declaraţia Patriarhului Kiril poate fi citită pe situl Patriarhiei Moscovei https://mospat.ru/ru/2014/03/02/news99102/