Crizele din vecini care fac bine Europei

Imigranţi ilegali pe Marea Mediterană FOTO ANSA

Deşi nu s-a ajuns la un acord privind împărţirea între statele membre a poverii migranţilor ce asaltează coastele mediteraneene, Uniunea Europeană a reuşit în ultimul timp doi paşi destul de importanţi în plan strategic.

Mai întîi, luni, miniştrii de Externe şi ai Apărării UE şi-au dat acordul pentru un plan privind distrugerea reţelelor traficanţilor de fiinţe umane din nordul Africii şi scoaterea din uz a ambarcaţiunilor folosite de aceştia. Operaţiunea militară urmează să fie numită EU NAVFOR Med.

Uniunea Europeană îşi afirmă astfel voinţa de a acţiona direct asupra traficanţilor, fără a mai aştepta un acord din partea Consiliului de Securitate al ONU. Un acord care era oricum greu, dacă nu imposibil de obţinut, chiar după descinderea de săptămîna trecută de la New York a Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini.

China şi-a manifestat reţinerea, iar Rusia s-a pronunţat de-a dreptul împotriva distrugerii ambarcaţiunilor. Motivul: acestea îi ajută pe localnici să supravieţuiască din pescuit. Adevăratul motiv: Rusia nu are nici un interes să sprijine o soluţie în favoarea Uniunii Europene. Sau, în orice caz, nu să o sprijine pe gratis, ci în cadrul unei negocieri mai largi, care ar putea cuprinde tema sancţiunilor şi chiar dosare mai îndepărtate, precum cel sirian.

Decizia de luni a miniştrilor europeni arată că Uniunea este hotărîtă să meargă pe cont propriu în spinoasa chestiune a presiunii migraţioniste, fără a o pune în mijlocul unor negocieri probabil îndelungate şi pline de complicaţii cu Rusia, în vederea obţinerii acordului la ONU.

Mai ales că Uniunea Europeană vede dosarul mediteranean nu doar o problemă de ordin social şi umanitar, dar şi o ameninţare direct la adresa propriei securităţi.

În viziunea europeană pare a fi mai curînd vorba despre un răspuns la ameninţarea teroristă. Iar secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, prezent, de asemenea, la reuniunea ministerială de luni, a declarat că alianţa militară este „gata să ajute“ Uniunea Europeană, dacă i se va cere.

El a afirmat că printre cei transportaţi ilegal pe coastele europene „ar putea exista luptători străini, terorişti care încearcă să se ascundă, încercînd să se amestece în rîndul migranţilor“.

„Avem de-a face cu bandele criminale şi trebuie să lucrăm cu Libia pentru a opri îmbarcările“, a spus la rîndul său ministrul de externe britanic Philip Hammond. Întregul plan urmează a fi aprobat de liderii europeni în cadrul Consiliului din 25 iunie. Iar pînă atunci, presiunea se va muta în primul rînd pe Libia, reticentă pînă acum la ideea distrugerii ambarcaţiunilor.

Guvernul de la Tripoli, care oricum nu controlează situaţia din oraşele-port, va avea de ales între a-şi da acordul formal pentru a ajuta Uniunea Europeană şi a se pune singur într-o situaţie delicată, avînd în vedere că la Bruxelles chestiunea e văzută mai curînd în termeni de luptă împotriva terorismului.

Dar nu numai Libia va fi ţinta operaţiunilor pentru destructurarea reţelelor, ci şi alte state africane – Niger, de exemplu, pe unde trec rutele principale ale traficului de migranţi proveniţi din ţările Africii de Vest.

Uniunea Europeană se pregăteşte pentru o operaţiune care conţine atît o latură militară, cît şi una politică şi de intelligence. Este cea mai complexă operaţiune de acest tip, pusă la cale de cei 28.

O altă schimbare importantă în plan strategic vine chiar din implicarea mai profundă a NATO în chestiunile ce privesc apărarea şi securitatea europeană. Reuniţi săptămîna trecută la Antalya, miniştrii de Externe ai NATO au fost de acord să aprofundeze cooperarea cu Uniunea Europeană, îndeosebi în privinţa informaţiilor.

Uniunea Europeană ar putea fi ajutată în acest mod să facă faţă cu mai mult succes provocărilor tot mai mari din vecinătate şi a răspunde ameninţărilor generate de războiul hibrid. De altfel, secretarul general al NATO a zugrăvit foarte clar tabloul acestor provocări: „În Est avem o Rusie din ce în ce mai agresivă, care utilizează forţa pentru a schimba frontiere şi a-şi intimida vecinii. În Sud, tulburările şi extremismul au atins cote inimaginabile pentru timpurile moderne.“ În timp ce Federica Mogherini afirma, la sfîrşitul acestei reuniuni: „Sîntem înconjuraţi de provocări care ne unesc, sîntem naturi diferite, dar împărtăşim aceleaşi valori.“

Presa internaţională a vorbit despre cel mai amplu plan de cooperare de la sfîrşitul Războiului Rece, între două instituţii care, chiar dacă îşi au birourile politice în acelaşi oraş, şi-au văzut fiecare de treaba ei în mod aproape independent.

Dedicîndu-şi cea mai mare parte din timp construirii pieţei unice şi a uniunii monetare, avînd de răspuns în primul rînd provocărilor generate de criza financiară, Europa a lăsat în planul secund chestiunile ţinînd de propria securitate şi de rolul ei în plan global. Politica externă şi de securitate comună este, de departe, cea mai puţin avansată dintre toate politicile Uniunii, cu toate schimbările din cadrul Tratatului Lisabona.

Cum-necum, crizele din vecinătate au pus Uniunea Europeană în faţa obligaţiei de a-şi asuma un rol global şi a-şi pune în evidenţă o latură straategică, mai puţin vizibilă pînă acum.

Şi, pentru a înţelege unde stă Uniunea Europeană ca actor global, să reţinem că prezenţa Înaltului Reprezentant Federica Mogherini la Consiliul de Securitate a fost posibilă prin mijlocirea Marii Britanii. Altfel, Uniunea Europeană nu contează la ONU.

Evenimentele din ultimul timp ar însă a da suficientă motivaţie pentru ca lucrurile să se schimbe.

Articol publicat pe dilemaveche.ro.