Croaţia modifică legea mandatului european de arestare, de teama sancţiunilor anunţate de comisarul Reding

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Croaţia s-a conformat presiunilor Uniunii Europene, anulând dispoziţiile care limitau aplicarea mandatului european de arestare, evitând astfel sancţiunile pe care le pregătea Bruxelles-ul, relatează AFP.

Comisia Europeană anunţase pe 18 septembrie că va bloca aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, ca parte a sancţiunilor impuse celui mai nou membru al Uniunii Europene.

Parlamentul croat a modificat, cu o largă majoritate, legea care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2014.

Bruxelles-ul criticase faptul că legea limita aplicarea mandatului de arestare european. Textul fusese adoptat în forma iniţială înainte de aderarea Croaţiei la UE.

La doar trei zile după ce Croaţia a aderat la UE, pe 1 iulie, Parlamentul croat a exclus aplicarea mandatului de arest european pentru infracţiuni comise înainte de 7 august 2002, în mod special pentru fapte comise în timpul războiului sârbo-croat (1991-1995), dar şi în perioada iugoslavă (1945-1990).

Mărul discordiei se află în refuzul autorităţilor croate de a da curs unei cereri germane de extrădare a unui fost oficial al serviciilor secrete iugoslave, Josip Perkovici, supectat de implicare în asasinarea unui disident croat, Stjepan Djurekovici, în 1983, în apropiere de Munchen.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite