Croaţia în UE: Europa îşi atârnă de gît o salbă de coral

După 8 ani de negocieri, Croaţia este, de la 1 iulie 2013, al 28-lea stat membru al Uniunii Europene. Veste bună: depresivă, Europa îşi adjudecă o salbă de coral. România şi Bulgaria nu mai sunt, iată, ultimele intrate în UE.

La nivelul percepţiei, România şi Bulgaria au rămas, din 2007 şi pînă astăzi, pietrele de moară ale unei Europe care s-a înnămolit în criză. Simbolic, de azi nu mai suntem ultima roată la căruţă, deşi  romii rămîn o problemă spinoasă, în privinţa căreia Europa a devenit conştientă (şi se dovedeşte a fi neputincioasă) după admiterea ultimelor două ţări.   

Intrarea Croaţiei în UE e o veste bună pentru că Europa ca idee politică merge înainte, în ciuda recesiunii. O dată creat, sistemul  obligă la o „rezolvare” şi protejează acolo unde  crispările economice şi climatul social ar împiedica o rezolvare. Da, peste tot în Europa e criză, şomajul e ameţitor, iar tensiunile sociale ameninţătoare, dar Croaţia a îndeplint criteriile de adereare la UE. În timp ce UE îî reproşa corupţia şi birocraţia, Croaţia răspundea propriului popor că, dacă UE impune reforme, privatizări şi austeritate bugetară, UE  e şi o vacă de muls, prin subvenţiile europene pe care mica ţară va şti să le absoarbă. La cerere europeană, Croaţia a privatizat mare parte din şantierele navale: croaţilor li s-a motivat că nu vor mai susţine, din propriul buzunar, o industrie în veşnică hemoragie...Europa se mai întinde cu o palmă către o nouă piaţă de desfacere, dar îşi face rost şi de un concurent pe piaţa delocalizărilor de intreprinderi. Croaţia rîvneşte de mult la o bucăţică din piaţa industriei de automobil din Europa, pe care i-a suflat-o Slovacia, poftită la masa europenilor ceva mai devreme... Una peste alta imaginea Croaţiei în Europa e una destul de luminoasă, constelată cum e de insule şi salbe de mărgean care alimentează, graţie turismului, 20% din PIB.  

UE rămîne o idee romantică mai ales pentru cei care bat de ani de zile la uşa ei, acumulînd frustrări şi alimentînd ierarhii (mai nou, criza redistribuie clasamentul... geografic: Nordul duce greul, Sudul atîrnă greu).

UE e şi un fapt palpabil pentru toţi cei care au dreptul să se deplaseze şi să privească dincolo de orizont: da, pământul e rotund, zidul cel mai apropiat s-a mai îndepărtat puţin... (fără să fie în UE, Serbia, Muntenegru şi Macedonia au voie să intre, din 2009, în spaţiul Schengen fără viză; pentru Albania şi Bosnia Herţegovina e valabil din 2010, ceea ce a dus la o creştere exponenţială a cererilor de azil în ţările UE).

UE începe să se simtă, pozitiv, şi la buzunar: de la 1 iulie 2013 au scăzut tarifele de roaming în telefonia mobilă prin reglementare  europeană (pe cînd o armonizare a codului rutier? aprindem sau nu aprindem farurile ziua în Ungaria? dar în Franţa?)

UE cîştigă teren în ciuda reacţiilor disperate ale unor politicieni de a învinui Europa pentru degringolada din propria ţară, ascunzînd propria incapacitate de a  gestiona criza. E valabil în România unde curentul eurofob nu şochează pe nimeni. Dar e valabil şi în Franţa unde miniştri ai preşedintelui socialist afirmă că succesul extremei drepte franceze e de imputat Consiliului Europei...

De azi Europa, sărăcită de criză, e un pic mai bogată...