Cu traista-n băţ, în căutare de parteneri strategici

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii ani, odată cu mult evocata odinioară „axă Washington-Londra-Bucureşti”, s-a impus, cel puţin la nivel de discurs, moda parteneriatelor strategice.

Fiecare vizită, din cele puţine importante pe care a fost în stare să le aranjeze diplomaţia românească, a fost prezentată ca deschizând un asemenea parteneriat, urmat neapărat, cel puţin declarativ, de o sursă nouă de putere dată de alianţa cu un nou actor.

Cât de utile ne-au fost aceste parteneriate? Răspunsul ni-l dă, foarte precis şi neiertător, situarea actuală a României, în mod constant, în josul listei de performanţe cam în toate sectoarele ce ţin de standardul calităţii vieţii, factorul cheie care dă forţa UE. Săraci suntem, bolnavi suntem, bani europeni n-am ştiut să luăm, plătim datorii peste datorii, facem autostrăzi pe hârtie, conaţionalii de etnie rromă ne reprezintă victorios şi bat absolut toate recordurile în vadurile bune de cerşit ale Europei…Ştiu că nu ne place să vorbim despre asta, dar realitatea bate orice imaginaţie şi fenomenul sărăciei endemice ar putea să reprezinte una dintre cele mai mari tragedii pentru viitorul imediat şi pe termen mediu în condiţiile în care se acumulează semnalele privind apariţia unei noi crize economice mondiale, cea adevărată şi generatoare de schimbări majore în echilibrul geo-politic mondial.

Context în care, din România pleacă înspre lume două misiuni diplomatice. Prima anunţată are în frunte pe şeful opoziţiei, domnul Blaga, având ca destinaţie China. Mi-e foarte greu să văd ce canale poate deschide, ce promisiuni poate angaja, asta în afara unui eventual mandat convenit cu USL-ul. A doua misiune mi se pare a fi însă chiar importantă şi semnificativă deoarece are sens în contextual deplasărilor de forţe şi reechilibrărilor europene: prim-ministrul Ponta în vizită la doamna cancelar Merkel. Sigur că, în sine, vizita este importantă oricum şi confirmă dezgheţul diplomatic, treptat şi relativ lent (ceea ce poate să însemne şi un argument în ce priveşte durata viitoare), după şocurile successive din vara trecută, venite atât de la Bruxelles cât şi din mai multe capitale europene. Printre care şi Berlinul.

Dar mai este importantă şi prin faptul că, dacă despre parteneriat strategic real va fi vorba, atunci el ar veni să completeze un altul, anunţat tot de Victor Ponta, la Paris, în prezenţa Preşedintelui Hollande. Asta înseamnă, aşa cum anunţam în urmă cu mai multe luni, că România s-a decis la modul cel mai serios să intre în jocurile mari şi să folosească drept vehicul ascensional ceea ce este în mod evident garanţia ultimă a supravieţuirii construcţiei europene, adică motorul franco-german. Interesantă abordare şi promiţătoare în sensul că România s-a convins că nu poate juca doar prin micile alianţe regionale, săraci cu săraci, un fel de club al noilor veniţi protestatari, cârcotaşi şi nemulţumiţi de locurile pe strapontină oferite. Parteneriatul real nu se poate face decât la nivelul sursei puterii şi marilor decizii, iar motorul franco-german îndeplineşte aceste funcţii în Europa de acum.

Există însă şi o condiţie: România chiar să ia în serios acest parteneriat şi să poată să treacă de nivelul declarativ şi emoţiile efervescente ale conferinţelor de presă. Asta ar însemna o asumare a unui joc serios de respectare a condiţiilor contractuale, nepermiţând ca bătăliile politice minore de pe scena internă să devină sursă de export pe pieţele europene şi angajamentele luate să fie transformate într-o realitate îndestul de ofertantă încât partenerii strategici să simtă că au de ce să-şi mute mari investiţii în România.

O Românie care va trebui să devină măcar acum un spaţiu predictibil, cu o legislaţie care să nu se mai schimbe cu viteza dementă a succesiunii unor Ordonaţe de urgenţă date sub presiunea unui eveniment sau altul. Un spaţiu ofertant pentru investitorii reali, cei pe termen lung, cu asigurări legale ferme pentru cei care vor veni aici în cadrul marilor proiecte trans-europene de infrastructură…Suntem în stare să promitem şi să ne ţinem de promisiune? Dacă asta va anunţa premierul Victor Ponta, dacă va da asigurările conexe credibile pe care le poate argumenta prin rezultatele la vot cu arhitectura parlamentară aferentă, atunci se poate ca motorul franco-german să fie chiar interesat să stabilească un capăt de pod. Esenţial, pentru această etapă, este redobândirea încrederii şi a intrării într-un circuit de normalitate. Deloc uşor. Dar deloc imposibil. Şi, astfel, România se poate bate pentru o şansă, aceea de a demonstra că ştie şi poate să fie o ţară cu adevărat parteneră. Dacă da, veţi vedea cum, ca prin farmec, multe dintre problemele spinoase pe agenda cu UE se vor atenua treptat, până la dispariţe. Asta, doamnelor şi domnilor, dacă ne interesează…                                                                   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite