Cum se apără cuvântul în Statele Unite

Cu plecare de la legea maghiară a presei, Răzvan Sibii, profesor de jurnalism la Universitatea Massachusetts Amherst, vorbeşte pentru FP România despre reglementarea presei în Statele Unite, dar mai ales despre apărarea libertăţii ei.

Primul lucru pe care-l învaţă studenţii la Jurnalistică din Statele Unite este că presa are două mari îndatoriri: de a informa cetăţenii în legătură cu evenimentele importante ale comunităţii şi de a păzi democraţia de abuzurile celor de la putere. În secolul al XVII-lea, ziarele revoluţionarilor din coloniile americane au jucat un rol important în lupta împotriva britanicilor; de atunci şi până în zilele noastre, presa americană şi-a păstrat, cel puţin la nivel declarativ, misiunea de a-i trage mereu pe guvernanţi la răspundere în numele poporului alegător şi plătitor de taxe. Nu e surprinzător, aşadar, faptul că, de la Revoluţie încoace, jurnaliştii şi politicienii americani se înfruntă periodic în arenele legislative şi judiciare.

Primul Amendament
Arma principală a jurnaliştilor împotriva repetatelor încercări ale guvernanţilor de a le pune botniţă este o lege elaborată la scurt timp după declararea independenţei ţării: Primul Amendament la Constituţia Statelor Unite. Acesta interzice Congresului american să dea vreo lege prin care să limiteze libertatea de expresie sau libertatea presei. „În America, Primul Amendament este considerat a sta la baza tuturor drepturilor democratice şi reprezintă un obstacol foarte, foarte greu de depăşit de către cei care vor să interzică vehicularea vreunui tip de informaţii” explică Ruth Walden, profesor de jurnalistică la University of North Carolina at Chapel Hill.
Cu toate acestea, America are, la toate nivelurile administrative, legi care limitează dreptul cetăţeanului (jurnalist sau nu) de a spune ce vrea el şi cum vrea el. „Congresul dă periodic asemenea legi. Dacă m-ar pune cineva să număr legile neconstituţionale în vigoare, nici n-aş şti de unde să încep” spune Marc John Randazza, avocat californian specializat în jurisprudenţa Primului Amendament. Cele mai faimoase legi care, cel puţin aparent, contravin Primului Amendament, sunt legile împotriva publicării de obscenităţi şi de îndemnuri la violenţă.

Precedente celebre
Cursurile introductive pe tema legislaţiei mass-media din America trec de obicei în revistă câteva cazuri judiciare care au schimbat, la vremea lor, relaţia dintre autorităţi şi presă:
# The New York Times v. Sullivan (1964): Acest caz faimos a stabilit condiţiile în care persoanele publice care se consideră calomniate de către jurnalişti pot primi despăgubiri din partea acestora. Invocînd Primul Amendament, Curtea Supremă a hotărât că presa poate fi iertată atunci când publică unele lucruri neadevărate despre cei de la putere. În urma acestui verdict, persoanele publice pot spera să câştige un proces de calomnie doar dacă pot dovedi nu numai că presa a scris neadevăruri despre ei, ci şi faptul că jurnaliştii ori ştiau, la data publicării, că acuzaţiile lor sunt false, ori nu s-au obosit deloc să le verifice. NYT v. Sullivan a eliminat, practic, posibilitatea intimidării jurnalistului prin ameninţarea cu un proces costisitor de calomnie.
# Cazul „Dosarele Pentagonului” (1971): Verdictul Curţii Supreme în acestă speţă a limitat drastic abilitatea autorităţilor de a preveni publicarea secretelor de stat sau pedepsirea ulterioară a jurnaliştilor pentru astfel de acţiuni. Nemulţumit că The New York Times începuse publicarea unui raport secret asupra războiului din Vietnam, guvernul american a cerut unor judecători să ordone ziarului să înceteze divulgarea acestor informaţii. Judecătorii au fost de acord. Ziarul nu a mai publicat informaţii din raport timp de câteva zile, până când Curtea Supremă a anulat verdictul, argumentând că statul nu a putut dovedi că publicarea raportului ar fi periclitat serios siguranţa cetăţenilor. Acest precedent este în mare măsură răspunzător pentru faptul că Julian Assange şi Wikileaks nu au fost puşi până acum sub acuzare în Statele Unite pentru divulgarea de secrete de stat.
# Branzburg v. Hayes (1972): Paradoxal, deşi Curtea a luat aici o hotărâre împotriva presei, acest caz este şi în ziua de azi invocat cu succes în apărarea dreptului jurnalistului de a nu-şi divulga sursele, chiar şi atunci când statul îi cere la modul oficial să o facă. Cinci dintre cei nouă judecători ai Curţii Supreme s-au pronunţat împotriva dreptului jurnalistului de a păstra confidenţialitatea unor discuţii cu sursele sale (pe modelul preot-enoriaş sau doctor-pacient). Opinia separată a celor patru judecători minoritari a fost, însă, atât de elocvent argumentată încât a ajuns, în timp, să exercite mai multă influenţă asupra altor magistraţi americani decât verdictul oficial. Dreptul jurnalistului de a-şi păstra confidenţialitatea surselor este la ora actuală garantat în multe state americane, dar nu şi la nivel federal. 

Restricţionarea presei electronice
Din punct de vedere al legislaţiei restrictive, unele posturi de radio şi televiziune se află în dezavantaj faţă de presa scrisă. Deoarece numărul de frecvenţe ale spectrului electromagnetic este limitat din natură, statul american îşi rezervă dreptul de a le aloca licenţe de operare doar acelor operatori de posturi terestre care satisfac anumite condiţii. Printre altele, posturile care doresc o licenţă trebuie să ofere cetăţenilor programe informative şi educaţionale şi nu au voie să transmită programe obscene. În general, în virtutea principiilor capitaliste îmbrăţişate de societatea americană, reglementările referitoare la conţinutul programelor radio şi TV – terestre, prin cablu sau satelit - sunt firave din start şi sunt slab implementate, în comparaţie cu standardele ţărilor europene.
Conţinutul site-urilor de Internet care-şi au originea în Statele Unite se află teoretic sub incidenţa aceloraşi legi împotriva obscenităţii şi incitării la violenţă menţionate mai sus. Însă aceste legi sunt de obicei implementate doar la nivel local şi, chiar şi atunci, sunt aprig disputate de către avocaţii care invocă, deseori cu succes, dreptul la libera exprimare garantat de către Primul Amendament.

Răzvan Sibii este conferenţiar la Universitatea Massachusetts Amherst, unde predă jurnalismul. Este corespondent al ziarului Adevărul în Statele Unite.