Cum profită mafia de pandemia de COVID-19? Avertismentul unui procuror italian: „Se ştie deja că 'Ndrangheta este interesată de ţări precum Bulgaria”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce Italia este afectată din plin de pandemia de COVID-19, o altă problemă se agravează pe zi ce trece, şi anume încercările mafiei de a-şi extinde tentaculele, scrie „Le Point”.

Exasperaţi de lipsa de acţiune a autorităţilor italiene, dar şi a celor europene, celebrul procuror antimafia Nicola Gratteri şi istoricul Antonio Nicaso trag un semnal de alarmă prin intermediul unei cărţi publicate în cursul acestei luni sub titlul „Oxigen ilegal”. „Mafia acţionează din plin, iar interesele ei nu se limitează la Italia”, avertizează cei doi autori.

Într-un interviu acordat grupului Mondadori şi preluat de „Le Point”, Nicola Gratteri explică felul în care acţionează mafia în perioada pandemiei de COVID-19.

„Pentru mafioţi, orice tip de criză este o oportunitate. Aşa s-a întâmplat de la pandemia de holeră din 1867 din Sicilia până la cutremurul de la Irpinia din 1980. Coronavirusul, care este atât o criză sanitară cât şi economică, ar putea aduce profituri pentru o mafie care a investit într-o economie în genunchi”, spune procurorul italian.

Dacă pandemia a stopat sectoare întregi ale economiei, nu a afectat în schimb mafia, continuă el. „Traficul de droguri a continuat, fraudele de asemenea. Infracţiunile legate de camătă şi de spălare de bani s-au înmulţit. Sunt exemple despre clanuri mafiote care în prima fază a pandemiei au încercat să înfiinţeze societăţi pentru a obţine fonduri de ajutorare. Vor face la fel şi în cazul planului european de relansare”, afirmă Gratteri.

În opinia sa, marea problemă este că economia legală va avea nevoie de resurse financiare, iar mafiia s-ar putea prezenta atunci ca soluţie salvatoare fără ca nimeni să-şi pună întrebări despre provenienţa banilor.

„Mafia a dat deja dovadă de un anumit dinamism în «welfare» (ajutor social) aducând sprijin unor familii aflate la ananghie. Un ajutor care nu este niciodată dezinteresat, pentru că are ca obiectiv strategic găsirea unui consens social în teritoriu”, explică el.

Potrivit lui Nicola Gratteri, un sector supus riscurilor implantării mafiei este cel al deşeurilor sanitare. „Se ştie deja că 'Ndrangheta, mafia calabreză, este interesată de ţări precum Bulgaria, care devine un teren de deversare pentru Europa”, avertizează el.

Procurorul italian afirmă că lupta împotriva mafiei „trebuie dusă neîncetat şi pe un front global”.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite