Dă-i nas lui Ivan...Cum a reuşit Europa să îşi pună în cap tinerii musulmani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
O imagine comună din capitala Arabiei Saudite, o femeie verificându-şi smartphone-ul- bogăţie fără evoluţie FOTO Reuters
O imagine comună din capitala Arabiei Saudite, o femeie verificându-şi smartphone-ul- bogăţie fără evoluţie FOTO Reuters

În ultimii ani, Europa nu fost zguduită numai de cutremurele economico-financiare, ci şi de criza tot mai adâncă a identităţii, declanşată de un dezechilibru între conceptele de toleranţă absolută şi integrarea cu succes a valului de imigranţi din zona arabă.

Desigur, discuţia este foarte delicată şi poate fi abordată din mai multe unghiuri: cel religios, social, juridic, cel al tradiţiilor milenare europene sau poate, din punct de vedere al toleranţei, pe care noi ca europeni am moştenit-o de-a lungul timpului (învăţând din greşeli, războaie şi alte catastrofe, pe care da, este adevărat, le-am provocat şi noi).

Vă reamintesc însă că diferenţele dintre lumea occidentală (cu accent pe spaţiul european) şi societatea tradiţionalistă, dar profund divizată şi inechitabilă, din nordul Africii, Orientul Mijlociu şi zona Golfului Persic, au început să producă probleme sociale din ce în ce mai dese. Bruxelles-ul şi-a asumat şi a promovat în ultimele decenii o politică de toleranţă, în scopul integrării comunităţilor ce vin dintr-un spaţiu cultural diferit faţă de cel în care s-au dezvoltat popoarele europene, unii l-ar numi chiar antagonic. Din păcate, tot mai multe voci condamnă eşecul acestei politici...numai dacă analizăm ce se întâmplă de două zile în suburbiile Parisului, unde sute de tineri musulmani au luat cu asalt sediul poliţiei locale şi au incendiat peste 20 de maşini, pe lângă numeroase alte daune, observăm o mică parte din consecinţe.

Ministerul de Interne a trimis numeroase trupe speciale de menţinere a ordinii, însă niciun francez nu poate uita violenţele şi starea de urgenţă decretată în 2005, când generaţiile tinere şi neliniştite ale imigranţilor arabi de religie musulmană şi-au manifestat frustrările cauzate de numeroşi factori.

Ei sunt cei care nu îşi găsesc locul în societăţile europene de astăzi, deşi aparent nivelul de coeziune a crescut şi la fel şi numărul compatrioţilor lor. Dar tinerii musulmani aflaţi la a-2a sau a 3-a generaţie în state precum Franţa, Germania sau Marea Britanie, sunt cei mai uşor de manipulat, fiind printre cele mai vizate victime ale grupărilor fundamentaliste care radicalizează musulmanii.

Problema lor principală este una de psihologie: lipsa rădăcinilor şi a sentimentului de apartenenţă – sunt vestici pentru rudele sărace care locuiesc în oraşele arabe încă prinse în negura timpului, dar în acelaşi timp sunt încă străini pentru nativii statelor în care locuiesc, numele lor va fi întotdeauna eticheta care îi va defini, chiar şi la controloale din aeroport, în ciuda locului naşterii.

Şi pentru ca reţeţa unui dezastru complet să fie totală, adăugăm criza economică şi nivelul ridicat al şomajului în rândul tinerilor sub 30 de ani. Putem înţelege oare o mică parte din vulcanul care stă să erupă în întreaga Europă, unde comunităţile compacte de arabi-musulmani reprezintă o parte semnificativă a populaţiei?

Dacă ne întoarcem privirea spre cauzele „de acasă“ ale problemelor de integrare pe care le întâmpină imigranţii generic numiţi ca arabi, am putea spune că modul în care liderii religioşi islamici s-au folosit de religia pe care erau însărcinaţi să o promoveze, a afectat evoluţia acestor societăţi spre modernitate şi deschidere.

Faptul că practici pe care noi le putem asocia cu uşurinţă evului mediu european, sunt încă larg răspândite în acest spaţiu, poate fi pus şi pe seama manipulării practicate la scară largă a religiei musulmane – cu toate formele sale, şiite, sunite, druze, alawite, salafiste- prin interpretarea îndrumărilor cuprinse în Coran, de către profetul Mohammed. Şi aici discuţia este foarte amplă şi există de asemenea mulţi alţi factori care au contribuit la menţinerea unui grad ridicat de primitivism în mentalitatea generală a spaţiului musulmano-arabo-persan, în totalitatea sa: descurajarea evoluţiei democratice a unor lideri deschişi spre progres (nu cred că există un caz mai elocvent decât cel al liderului iranian Mossadegh), ba chiar răsturnarea regimurilor conduse de ei pentru promovarea unor conducători inclinaţi către „respectarea“ politicilor Vestului. 

Nemulţumirea populară s-a acumulat şi a răbufnit în revolte, revoluţii şi războaie civile şi religioase, de mai multe ori în lumea musulmană a secolului 20 şi a începutui de mileniu 3, decât şi-a fi putut imagina vreodată Europa.

Sângele continuă să curgă într-o lume musulmană afectată de grave probleme sociale, de identitate, economice – deşi atât de bogată în resurse şi cu o istorie milenară, ce ironie! – şi, din păcate, reţeta Europei de a livra discursuri anti-rasiste, este un eşec răsunător. Oamenii au nevoie de fapte, nu discursuri şi pancarde la meciurile din Champions League pe care scrie „Say no to racism“. Vorbele nu au rezolvat problemele pe care Franţa, cu o populaţie musulmană estimată la 10%, le întâmpină cu proprii cetăţeni de altă etnie şi religie.

Din păcate, UE nu trebuie să tolereze actele de violenţă ale unor copii neînţeleşi. Soluţia nu este să închidem ochii, chiar dacă pare politic incorect. Legile statelor europene trebuie respectate, la fel şi tradiţiile naţionale, fără a putea fi chestionate de oricine, oricând.

Închei prin a vă întreba dacă aflată pe aeroportul din Riyadh, Arabia Saudită (cel mai represiv stat din lume faţă de femei şi drepturile lor), o femeie ar îndrăzni să îşi dea jos abbaya şi vălul, sfidând astfel legile statului, ce s-ar întâmpla? 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite