Europa

articolul anterior articolul urmator

Dan Dungaciu: De ce lasă Bruxelles-ul liber spaţiul valorilor tradiţionale pentru Vladimir Putin?

83
24 Oct 2021 20:52:54
LARICS
Preşedintele Vladimir Putin la reuniunea Clubului de la Valdai, Sochi, 21.10.2021. Sursa foto Kommersant.
Preşedintele Vladimir Putin la reuniunea Clubului de la Valdai, Sochi, 21.10.2021. Sursa foto Kommersant.

A făcut oarecare vâlvă intervenţia preşedintelui Vladimir Putin la ultima reuniune a Clubului Valdai din staţiunea Sochi. Mai exact, o parte a acesteia, respectiv fragmentul referitor la „cancel culture”, „progresism” şi LGDP.

The Washington Post a publicat un material dedicat (strict) acestor chestiuni (vezi aici). În general, presa occidentală s-a focalizat aproape complet doar pe acest episod (vezi aici, aici, aici, aici şi aici), deşi prezentarea preşedintelui rus a fost mult mai amplă. Ar fi meritat, poate, cel puţin o discuţie referitoare la prezenţa la Sochi a prospătului laureat al premiului Nobel pentru Pace, Dymitri Muratov, fondatorul şi fostul redactor şef al Novaia Gazeta (despre acest episod, aici). 
 
Dar, vorba clasicului, fiecare cu „castravetele” său. Aşa că acuzaţiile au venit exclusiv împotriva acestor fragmente ale mesajului de la Kremlin, iar lamentaţiile despre modul în care Rusia instrumentalizează chestiunea „cancel culture”, problematica „de gen” sau a comunităţii LGDP abundă.  
 
Lamentaţiile sunt însă deplasate. Căci pentru orice observator atent devenise evident că problematica „conservatoare” – a minorităţilor sexuale, a căsătoriilor dintre persoane de acelaşi gen etc. – a devenit una dintre principalele mize ale campaniilor anti-occidentale din parte Federaţiei Ruse cu mulţi ani în urmă. Semnalul l-a dat tot preşedintele Vladimir Putin, şi tot la Clubul Valdai, în 2013, cu ocazia arestării premierului italian Silvio Berlusconi implicat în celebrele petreceri „bunga-bunga”. Vladimir Putin spunea atunci, în faţa audienţei de la Sochi, că „Berlusconi este acum arestat şi judecat pentru că a fost prins cu femei... Dacă ar fi homosexual şi l-ar fi prins cu bărbaţi, nimeni nu ar fi ridica un deget împotriva lui (subl. N.)!”. 
 
Hohote de râs. Dar, dincolo de amuzamentul unanim al sălii, afirmaţia era semnalul unei campanii pe care Moscova şi-a asumat-o de atunci cu consecvenţă şi îndârjire. Ceea ce vedem astăzi este doar parte a unui proiect mai vechi şi mai amplu.  
 
Prin urmare, problema în 2021 nu este că lupul (Rusia) mănâncă oi, ci cum îşi apără ciobanul (Occidentul) turma (populaţia) - adică cum înţelegem noi să contracarăm o campanie pe care o vedem derulându-se sub ochi noştri, concret şi ostentativ, de aproape zece ani. Să ne lamentăm de fiecare ca şi cum am descoperi America în fiecare zi e pur şi simplu ridicol.  
 
Postura în care se află astăzi acest triplet fundamental - Rusia, UE şi europenii – în relaţie cu valorile conservatoare/tradiţionale ne preocupă în acest material. Precum în faimosul western „The God, the Bad and the Ugly”, cei trei protagonişti pare că se află, faţă în faţă, în confruntarea finală, într-o luptă în care încrederea reciprocă lipseşte, şi nu se ştie până la urmă cine sau câţi vor rămâne în picioare.  
 
Să începem cu primul actor.  
 

Privind înapoi cu mânie. „Rusia a fost deja acolo” 

 
Iată, concret, faptele. Adică „episodul 2021” din această campanie care îl are ca purtător de cuvânt principal, indiscutabil, pe Vladimir Putin. Vom vedea că este apogeul faţă de ceea ce ni s-a mai transmis până acum. 
 
Sub titlul „Transformarea globală în secolul 21: individul, valorile şi statul”, preşedintele rus ajunge să se refere, în câteva pasaje – cele vizate de presa occidentală -  şi la chestiunea „progresului”, a „tradiţiei”, a „valorilor spirituale”, a „rasismului”, a „schimbării de gen” sau a „discriminării pozitive”. Privim cu uimire, începe preşedintele rus, „procesele aflate în desfăşurare în ţările care, în mod tradiţional, au fost privite drept purtătorii de etalon ai progresului”. Putin priveşte de departe, oarecum detaşat, pentru că „şocurile sociale şi culturale care au loc în Statele Unite şi Europa de Vest nu sunt treaba noastră; ne ferim de acest lucru”. Acolo, unii oameni cred că ar fi nevoie de „o eliminare agresivă a paginilor întregi din propria lor istorie, „inversarea discriminării” împotriva majorităţii în interesul unei minorităţi” şi „de a renunţa la noţiunile tradiţionale de mamă, tată, familie şi chiar de gen”. Aceştia cred că doar aşa se va ajunge la o „reînnoire socială”. 
 
Privirea preşedintelui este de la început condescendentă, îngăduitor-dispreţuitoare: „aş dori să subliniez încă o dată că au dreptul să facă acest lucru”, dar „să nu ne amestece pe noi, ruşii, în chestiunea asta”. Avem un alt punct de vedere, „cel puţin majoritatea covârşitoare a societăţii ruse are o altă părere în această chestiune”. Credem că trebuie să ne bazăm „pe propriile noastre valori spirituale, pe tradiţia noastră istorică şi pe cultura naţiunii noastre multietnice”. 
 
Şi acum vine „justificarea”, adică lecţia de istorie pe care liderul de la Kremlin se simte obligat să ne-o livreze: susţinătorii aşa-numitului „progres social” cred că „conduc umanitatea spre o conştiinţă nouă şi mai bună”. Flutură steagurile, cântă marşuri. Doar că.. nu e nimic nou aici. „Rusia a mai fost acolo”, în acel spaţiu descoperit acum de progresiştii occidentali: „Poate fi o surpriză pentru unii oameni, dar Rusia a fost deja acolo. După revoluţia din 1917, bolşevicii, bazându-se pe dogmele lui Marx şi Engels, au mai spus că vor schimba modalităţile şi obiceiurile existente, şi nu doar cele politice şi economice, ci chiar noţiunea de moralitate umană şi fundamentele unei societăţi sănătoase. Distrugerea valorilor de secole, a religiei şi a relaţiilor dintre oameni, inclusiv până la respingerea totală a familiei (am avut şi asta), încurajarea denunţării celor apropiaţi - toate acestea au fost proclamate progrese şi, apropo, au fost susţinută pe scară largă în întreaga lume de atunci şi erau destul de la modă, la fel ca astăzi. Mai mult, bolşevicii erau absolut intoleranţi la alte opinii decât ale lor”. 
 
Şi de aceea liderul de la Kremlin se simte îndreptăţit să avertizeze Occidentul, de pe poziţiile unei „superiorităţi morale” a celui... păţit. Occidentul se duce spre bolşevism, ne spune Vladimir Putin, chiar dacă nu cu subiect şi predicat: „Lupta pentru egalitate şi împotriva discriminării s-a transformat într-un dogmatism agresiv care se limitează la absurd, când lucrările marilor autori ai trecutului – precum Shakespeare – nu se mai predau la şcoli sau universităţi, pentru că ideile lor se consideră a fi înapoiate. Clasicii sunt declaraţi înapoiaţi şi ignoranţi asupra importanţei genului sau rasei. La Hollywood sunt distribuite manuale despre care povestire este corectă şi câte personaje şi de ce culoare sau gen ar trebui să fie într-un film. Acest lucru este chiar mai rău decât departamentul de propagandă al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice”.  
 
Postura sa devine acum perfect sincronă cu cea a liderilor chinezi care, în faimoasa lor întâlnire din Alaska cu diplomaţii americani de cel mai înalt grad (analiza aici), dădeau lecţii de moralitate Statelor Unite ale Americii: „Combaterea actelor de rasism este o cauză necesară şi nobilă”, ne spune Vladimir Putin, doar că „noua „cancel culture” a transformat-o în „discriminare inversă”, adică rasism invers. Accentul obsesiv pus pe rasă împarte în continuare oamenii, pe când  „adevăraţii luptători pentru drepturile civile visau tocmai despre ştergerea diferenţelor şi refuzul de a împărţi oamenii după culoarea pielii. I-am rugat în mod special pe colegii mei să găsească următorul citat din Martin Luther King: „Am un vis că cei patru copii ai mei vor trăi într-o zi într-o naţiune în care nu vor fi judecaţi după culoarea pielii, ci după caracterul lor”. Aceasta este adevărata valoare. Cu toate acestea, lucrurile se desfăşoară diferit acolo. Apropo, majoritatea absolută a rusilor nu consideră că culoarea pielii unei persoane sau sexul acesteia este o chestiune importantă. Fiecare dintre noi este o fiinţă umană. Aceasta este ceea ce contează”. 
 

Noul URSS occidental şi... noua misiune a Rusiei 

 
Iată deci cadrul de discuţie: Rusia de azi luptă, în cunoştiinţă de cauză, împotriva noului URSS occidental! Acolo, dezbaterea asupra drepturilor bărbaţilor şi femeilor s-a transformat într-o „fantasmagorie perfectă” şi riscă să meargă „exact acolo unde bolşevicii au planificat cândva să să meargă – nu numai copiii la comun, ci şi femeile la comun! Încă un pas şi vor fi acolo!” Fanii acestor noi abordări merg chiar atât de departe încât doresc să anuleze cu totul aceste concepte. Oricine îndrăzneşte să afirme că „bărbaţii şi femeile există de fapt, ceea ce este un fapt biologic, riscă să fie ostracizat”. „Părintele numărul unu” şi „părintele numărul doi”, „părintele care naşte” în loc de „mamă” şi „laptele uman” înlocuind „laptele matern”, deoarece „ar putea deranja persoanele care nu sunt sigure de propriul gen”. Repet, ne reaminteşte patern (sau matern?, nu mai este clar), preşedintele Putin, nu este nimic nou sub soare: „în anii 1920, culturnicii sovietici au inventat o nouă conştiinţă şi au dorit să schimbă valorile în acest fel”. Ca să nu mai vorbim de unele lucruri „cu adevărat monstruoase” de azi, când copiii „sunt învăţaţi de la o vârstă fragedă că un băiat poate deveni cu uşurinţă o fată şi invers”. Astăzi, „profesorii le impun de fapt o alegere” şi fac acest lucru în timp ce „exclud părinţii din proces şi forţează copilul să ia decizii care le pot schimba întreaga viaţă. Nici măcar nu se deranjează să se consulte cu psihologii copiilor - este un copil la această vârstă chiar capabil să ia o decizie de acest fel?”  
 
Acestea, conchide liderul de la Kremlin, sunt veritabile „crime împotriva umanităţii şi se fac în numele şi sub steagul progresului”. 

Ruşii devin acum scutul de protecţie împotriva... bolşevismului! 

Editorul şef al Novaia Gazeta, Dmitry Muratov, la Clubul Valdai de la Sochi, 21 octombrie 2021. Sursa aici
 
 
Tonul ajunge acum la paroxism, dar îşi revine şi continuă împăciuitor şi condescendent – Putin condescendent moral faţă de Occident!!!: „Ei bine, dacă cuiva îi place asta, lasă-l să o facă”. Ruşii vor fi în continuare „ghidaţi de un conservatorism sănătos”. Acum, când lumea trece printr-o „perturbare structurală”, „importanţa conservatorismului rezonabil ca fundaţie pentru un curs politic a crescut vertiginos – tocmai din cauza înmulţirii riscurilor şi pericolelor şi a fragilităţii realităţii din jurul nostru”. Este vorba în primul rând „de încrederea într-o tradiţie testată în timp, conservarea şi creşterea populaţiei, o evaluare realistă a sinelui şi a celorlalţi, a unei alinieri precise a priorităţilor, a unei corelări a necesităţii şi a posibilităţii, a unei formulări prudente a obiectivelor şi a unei respingerea extremismului ca metodă”. Şi sincer, în perioada iminentă de reconstrucţie globală, care poate dura destul de mult, concepţia sa finală fiind incertă, „conservatorismul moderat este cea mai rezonabilă linie de conduită”. „Pentru noi, în Rusia, acestea nu sunt nişte postulate speculative, ci lecţii din istoria noastră dificilă şi uneori tragică. Costul experimentelor sociale prost concepute este uneori dincolo de estimare. Astfel de acţiuni pot distruge nu numai bazele materiale, ci şi fundamentele spirituale ale existenţei umane, lăsând în urmă resturi morale unde nu se poate construi nimic care să o înlocuiască mult timp”. 
 
Am redat relativ pe larg intervenţia preşedintelui rus tocmai pentru a-i sublinia siguranţa, tonul superior, postura inedită de pe care vorbeşte acum: cea de „învăţător”, a unuia care, în calitate de rus, a mai trecut prin staţia aceea dezastruoasă, cineva care „ştie”, nu vorbeşte din „auzite”, ci din „trăite”. O spune profetic, înţelept, în faţa unui Occidnet considerat imatur spiritual, buimac şi gată să se arunce singur, cu de la sine putere şi cu mâna pe drapelul sacrosant al libertăţii, în groapa oribilă a bolşevismului pe care îl credeam îngropat definitiv. (Situaţia e, dincolo de episodul pe care îl discutăm aici, de o ironie absolută: ascultându-l pe preşedintele Vladimir Putin, înţelegi foarte limpede că tot ce a fost rău în URSS au făcut „bolşevicii”, şi tot ce a fost bun a fost opera... „ruşilor”. Dar asta e altă chestiune. Aşa cum tot altă chestiune ar fi întrebarea, deloc retorică: câţi dintre europenii de azi ar fi de acord cu aceste rânduri dacă NU ar fi fost semnate de... Vladimir Putin?) 
 
Să revenim acum la ce-l de-al doilea actor al confruntării în trei imaginate în deschiderea acestui text: anume, europenii.   
 

Cetăţenii europeni faţă în faţă cu propaganda conservatoare rusească 

 
În orice război informaţional sau în orice contraofensivă, există două lucruri fundamentale. Emitentul (cel care lansează mesajul şi războiul informaţional) şi receptorul (cel asupra căruia se propagă). Ultimul, niciodată experţii, ci populaţiile! Un război informaţional nu se câştigă niciodată (numai) dacă arăţi doct cu degetul emitentul, fără să poţi proteja populaţiile. Căci acolo e ţinta: nivelul de încredere al populaţiei în instituţiile sale, în liderii ei, în modul ei de a trăi, în concepţiile sale, în sistemul său politic etc.  
 
Cum arată, din acest punct de vedere, europenii, ţinta potenţială a discursului tradiţionalist şi conservator al Federaţiei Ruse? 
 
Pentru simplificare, vom considera doar un element definitoriu în ceea ce numim „valori conservatoare şi tradiţionale”, respectiv atitudinea faţă de religie. Că acestea nu se suprapun, e evident. Dar că există influenţe reciproce este şi mai limpede. Apelul la sondajele de opinie va fi şi el orientativ. Nu înseamnă că cei care se declară religioşi sau care cred în Dumneazeu sunt aşa numiţii practicanţi, sau că trăiesc strict după perceptele creştine: ipoteza noastră este că ei, cei care se declară creştini şi credincioşi, au un orizont de viaţă mult mai apt să fie permeabil la aşa numitele valori conservatoare, indiferent la ce nivel vorbim despre ele: religie, educaţie, politică etc. În principiu, ei ar putea să fie şi ţinta predilectă pentru un mesaj de genul celui forjat de Kremlin de aproape zece ani de zile.  
 
Selecţia datelor statistice o vom face în funţie de obiectivele analizei. Conform sondajelor de opinie şi ale Eurobarometrului, în 2010 (momentul în care se pregătea strategia „conservatoare” a Kremlinului), media europeană a celor care declarau că „Eu cred că există Dumnezeu” era de 51%, deci mai mult decât jumătate. A celor care credeau într-un „spirit sau o forţă vitală” de 26%, iar cei declaraţi „atei” erau ce circa 20% (vezi tabel mai jos).  
 

Eurobarometru 2010 (opţiuni religioase) 

Ţară 

"Cred că există Dumnezeu" 

"Cred că există un spirit sau o forţă vitală" 

"Nu cred că există nici Dumnezeu, nici spirit sau forţă vitală" 

Malta 

94% 

4% 

2% 

Romania 

92% 

7% 

1% 

Cyprus 

88% 

8% 

3% 

Poland 

79% 

14% 

5% 

Greece 

79% 

16% 

4% 

Italy 

74% 

20% 

6% 

Republic of Ireland 

70% 

20% 

7% 

Portugal 

70% 

15% 

12% 

Slovakia 

63% 

23% 

13% 

Spain 

59% 

20% 

19% 

Lithuania 

47% 

37% 

12% 

Luxembourg 

46% 

22% 

24% 

Hungary 

45% 

34% 

20% 

Austria 

44% 

38% 

12% 

Germany 

44% 

25% 

27% 

Latvia 

38% 

48% 

11% 

United Kingdom 

37% 

33% 

25% 

Belgium 

37% 

31% 

27% 

Bulgaria 

36% 

43% 

15% 

Finland 

33% 

42% 

22% 

Slovenia 

32% 

36% 

26% 

Denmark 

28% 

47% 

24% 

Netherlands 

28% 

39% 

30% 

France 

27% 

27% 

40% 

Estonia 

18% 

50% 

29% 

Sweden 

18% 

45% 

34% 

Czech Republic 

16% 

44% 

37% 

European Union 

51% 

26% 

20% 

TurkeyTurkey (EUCU, not  

94% 

1% 

1% 

69% 

22% 

7% 

SwitzerlandSwitzerland (EFTA, not  

44% 

39% 

11% 

IcelandIceland (EFTA, not  

31% 

49% 

18% 

NorwayNorway (EFTA, not  

22% 

44% 

29% 

În 2019, anul începerii pandemiei, procentul celor care declarau că sunt „atei, necredincioşi sau agnostici” ajungea undeva la 27%, ceea ce tot lasă o proporţie însemnată de populaţie cu credinţe sau sensibilităţi religioase semnificative (circa 70%).  

Eurobarometru 2019 

Ţara 

Atei 

Necredincios/Agnostic 

Ateu + Necredincios/Agnostic 

Romania 

2% 

2% 

4% 

Malta 

2% 

2% 

4% 

Cyprus 

3% 

2% 

5% 

Poland 

5% 

4% 

9% 

Lithuania 

3% 

6% 

9% 

Greece 

7% 

3% 

10% 

Slovakia 

6% 

5% 

11% 

Croatia 

6% 

5% 

11% 

Portugal 

4% 

8% 

12% 

Republic of Ireland 

7% 

7% 

14% 

Italy 

5% 

9% 

14% 

Bulgaria 

8% 

7% 

15% 

Austria 

4% 

12% 

16% 

Slovenia 

14% 

4% 

18% 

Latvia 

6% 

13% 

19% 

Hungary 

3% 

17% 

20% 

Denmark 

9% 

13% 

22% 

Finland 

10% 

14% 

24% 

Luxembourg 

10% 

16% 

26% 

Germany 

9% 

21% 

30% 

Belgium 

10% 

21% 

31% 

Spain 

12% 

20% 

32% 

United Kingdom 

9% 

28% 

37% 

Estonia 

15% 

23% 

38% 

France 

21% 

19% 

40% 

Sweden 

16% 

34% 

50% 

Netherlands 

11% 

41% 

52% 

Czech Republic 

22% 

34% 

56% 

European Union 

10% 

17% 

27% 

 
În 2020 şi 2021, cercetările sociologice disparate pe care le avem ne arată o creştere a sensibilităţii religioase cam peste tot, de înţeles în perioada pandemiei, sensibilităţi care, probabil, cu timpul, vor reveni cel mult la cotele din 2019. Am ales deci anul de referinţă 2019 inclusiv pentru că nu este „distorsionat” de pandemia şi reflectă, probabil, onest, starea de spirit a populaţiei europene de mâine şi poimâine. Prin urmare, avem cel puţin peste jumătate de europeni sensibili la valorile de tip „conservator sau tradiţional”, aşa cum sunt ele sugerate/definite de preşedintel Vladimit Putin în mesajele sale.  
 
La indicatorul religios, se poate adăuga lesne şi cel al apartenenţie la identitatea naţională, unde opţiunea din Eurobarometre a cetăţeanului european pentru autoidentificarea ca „numai naţional” şi „naţional şi european” ajunge la 82-84%, spre deosebire de cea de „numai european” şi „european şi naţional”, care se mişcă doar în jurului a 15% (pentru o analiză mai amplă a acestei chestiuni a se vedea aici). Ambele indicatoare, cel religios şi cel identitar sunt esenţiale în conturarea unui orizont mai mult sau mai puţin „conservator şi tradiţional”, în sensul sugerat mai sus. 
 
Să rămânem însă la concluzia aceasta, greu de combătut, că cel puţin jumătate din populaţia europeană se simte atrasă/ataşată/interesată de aceste tipuri de valori
 
Să vedem cum se raportează acum at treilea actor, resepctiv Bruxelles-ul (oficial, instituţional, comunicaţional) la această realitate.  
 
 

Bruxelles-ul faţă în faţă cu propaganda rusă 


Consiliul, Comisia şi Parlamentul European invită liderii religioşi din Europa la dialog despre viitorul Europei, 7 iunie 2014. Sursa Eureporter
 
 
 
Şi ajungem acum la nuca slabă a acestei relaţii. Anume, Bruxelles-ul. Mai precis, comunicarea acestuia. Dacă punem cele două discursuri în oglindă, respectiv mesajele preşedintelui Vladimir Putin şi comunicările Comisiei/instituţiilor europene, diferenţele sunt de la cer la pământ. Ai spune să sunt de pe planete diferite. Bruxelles-ul ultimilor ani pare că nu ştie, nu a auzit, nu a aflat că există tradiţii, biserici, viaţă religioasă...  
 
Şi asta e complet fals. 
 
Căci tocmai Bruxelles-ul este cel care a creat în jurul său o reţea încărcată a instituţiilor religioase, există reprezentanţe ale bisericilor – inclusiv bisericilor ortodoxe! – în capitala Europei, există reuniuni, mese rotunde, întâlniri anuale la cel mai înalt nivel (vezi, de pildă, aici). 
 
Mai mult. UE sprijină finaţează masiv, cu zeci de milioane de euro, aşezăminte religioase, renovarea de biserici, nu doar în spaţiul catolic sau protestant, dar şi în cel ortodox. Mânăstirile de la Muntele Athos – da, de la Muntele Athos, acolo unde partea feminină nu are acces! – au fost refăcute şi renovate cu bani de la Uniunea Europeană. Câtă lume ştie asta în Estul Europei? Dar în Vestul ei? 
 
Încă din 1998, în cadrul acţiunilor şi programelor sale în favoarea conservării patrimoniului cultural european (programul Rafael), UE cofinanţa un proiect depus de Centrul pentru diagnosticarea şi cercetarea icoanelor bizantine din Sfânta Mănăstire a Bunei Vestiri în Ormylia, Halkidiki, Grecia, care aparţine Sfintei Mănăstiri Simonos-Petras din Muntele Athos. Primul şi al doilea cadru comunitar de sprijin pentru Grecia au cofinanţat o serie de proiecte în întreg statul membru menite să sprijine conservarea şi restaurarea bisericilor şi mănăstirilor care fac parte integrantă din patrimoniul Greciei. O mare parte a acestor intervenţii vizau la Muntele Athos... 
 
În cadrul fondurilor structurale ale UE, proiectele pentru conservarea patrimoniului arhitectural şi cultural sunt, în principiu, eligibile şi cofinanţate prin diferite programe. Mai multe proiecte au fost cofinanţate începând din 1998, printre care un proiect privind conservarea picturilor medievale pe lemn, la solicitarea catedralei Peterborough şi a vizat picturile din catedralele din Peterborough (Regatul Unit), Bjorsater (Suedia) şi Vestre Slidre (Norvegia). Un alt proiect depus de autorităţile spaniole în cadrul proiectelor care vizează patrimoniu se referă la conservarea şi punerea în valoare a monumentelor religioase situate pe itinerariul pelerinajului de la Sf. Jacques de Compostelle.  
 
Şi exemplele sunt nenumărate... Proiecte de milioane de euro sunt şi astăzi în vigoare la dispoziţia comunităţilor religioase (vezi aici). Biserici din România au fost restaurate sau construite cu bani de la Uniunea Europeană, inclusiv Palatul Patrairhal a beneficiat, la restaurare, de fonduri europene.  
 
 

În loc de concluzii: „tăcerea mieilor” şi blocarea în dihotomii 


Palatul Patrairhiei de la Bucureşti, restaurant inclusive cu bani europeni. Sursa foto Trinitas TV. 
 
 
1. Avem de a face cu o bizarerie evidentă. În acest triunghi pe care l-am desenat la început – Rusia, europenii şi UE - este tot mai clar în orice analiză dedicată contracarării războiului informaţional al Federaţiei Ruse că veriga slabă este Bruxelles-ul, nu prin ceea ce face, ci mai ales prin ceea ce spune. Sau nu spune. Obstinaţia de a evita orice referinţă la chestiunile religoase, inclusiv atunci cînd finanţează masiv chiar şi Mânăstirile Sfântului Munte Athos, este inexplicabilă şi, strategic, vinovată. A lăsa la o parte mai bine de jumătate dintre cetăţenii Uniunii Europene care se identifică drept creştini şi care sunt sensibili la valori şi mesaje religioase, nu face decât să lase un teren gol pentru propaganda rusă devenită tot mai sofisticată, mai articulată şi mai sigură pe ea
 
2. A pretinde că lupţi cu propaganda rusă de tip conservator şi tradiţionalist doar prin a arăta cu degetul la Vladimir Putin înseamnă că nu ai înţeles nimic despre războiul informaţional. Miza e populaţia, nu că tu, de la nu ştim care „Stratcom” sofisticat, ai înţeles şi ai scris într-un raport pompos că Rusia a declanşat un război informaţional! Căci dacă nu îţi aperi populaţie, ai pierdut războiul, indiferent de numărul de studii, cărţi, volume sau conferinţe pe care le-ai produs (degeaba!) într-un an. A nu vorbi despre aceste valori de la nivelul celor mai importante instituţii ale Bruxelles-ului – aşa cum vorbeşte însuşi preşedintele Vladimir Putin! - pentru cei 50% dintre europeni, înseamnă a-i trimite dezarmaţi şi fără nicio vestă antiglonţ în faţa războiului propagandei ruse. Înseamnă, adică, a te declara învins din plecare.  
 
3. Prin asemenea strategii complet alăturea de spiritul public, se produc fenomene aparent bizare, de tipul celor din Polonia sau Ungaria, unde, populaţii pro-europene peste media europeană se declară anti-Bruxelles. Fenomenul poate fi numit europenism anti-Bruxelles. Este consecinţa firească a lipsei de realism sociologic, a obstinaţiei de a transforma mesaje „minoritare” în mesaje unice ale Bruxelles-ului şi a lăsa pe dinafară mesaje care să aibă o arie de răspândire mult mai extinsă. (Dacă Bruxelles-ul era mai prompt în a folosi şi verbaliza mesaje legate de valori tradiţionale sau conservatoare, ar fi fost şi mai eficient în confruntarea cu liderii de la Varşovia, respectiv Budapesta! Aşa, a creat o polarizare totală şi inutilă, care nu îi este în niciun fel favorabilă, chiar dacă, pe termen scurt, va câştiga o bătălie.). 
 
4. De ce, de pildă, în faţa unei jumătăţi de populaţiei europenă atentă şi vibrantă, în felul ei, la reperele religioase, nu a fost propusă nicio dezbatere cu această tematică în cadrul celor pompos intitulate „despre viitorul Europei” - şi care, chipurile, se doresc cât mai inclusive? De de Bruxelles-ul nu poate vorbi articulat sau dezbate şi despre aceste tipuri de valori? (Argumentul că religia ar fi „divisive”, adică dezbină, e ridicol: la ce e bună o dezbatere strict pe subiecte în care toţi avem aceeaşi părere?!) Şi, revenind la chestiunea presantă: cum se poate ca UE să nu pomenească, în confruntarea cu presiunile propagandei externe/ruse de tip conservator, ceea ce face de ani buni în acest domeniu? A nu discuta, într-o dezbatere liberă, despre aceste lucruri, despre tradiţii, religie şi valori conservatoare, înseamnă, indirect, a-i da – dacă nu dreptate, atunci muniţie, lui Vladimir Putin.  
 
5. Ce e de făcut nu este în sarcina acestui material. Dar chestiunile acestea trebuie reglate înainte de a deveni structurale (dacă nu o fi devenit deja!). Un jurnalist român expert pe Bruxelles şi instituţiile europene, acum realizator TV, îmi explica cum procesul de selecţie al funcţionarilor de la diviziile de comunicare ale Bruxelles-ului explică, în mare parte, aceste dinsfuncţionalităţi. Selecţia instituţională nu face decât să reproducă patternuri umane identice. Mai pe şleau, funcţionarii de la Bruxelles se reproduc/selectează fatal după anumite trăsături şi atitudini – fireşti din punctul lor de vedere -, care proces face, în final, să fie toţi la fel. Adică să gândească la fel, să aibă aceleaşi aspiraţii şi viziuni. Pentru ei, într-un mod firesc, lumea lor este lumea întreagă. Lucru, evident, fals. Lumea lor este o parte a lumii, legitimă, dar ilegitimă când este extrapolată la nivelul întregii Europe. Şi de aici discrepanţa resimţită astăzi de o bună parte a europenilor care se simt nereprezentaţi. 
 
6. Pericolul cel mai mare al mesajelor Bruxelles-ului este blocarea în dihotomi. A acredita ideea că „a fi european” înseamnă a fi împotriva bisericilor şi a religiei este şi neadevărat, istoric vorbind, şi extrem de riscant strategic (cum am văzut). La fel şi dihotomia european-naţional sau, mai extinsă, pro-occidental – naţional. Suntem pro-europeni, pro-NATO sau pro-americani nu împotriva identităţii noastre naţionale (sau religioase), ci întrucât suntem români. Tocmai pentru suntem români şi pentru că avem o Istorie, asta ne face – şi nu mode sau opţiuni şi simpatii de moment – să fim şi să rămânem dedicaţi şi UE şi NATO şi parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.  
 
 
Dan Dungaciu este membru în Grupul de Experţi LARICS. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

83 Comentarii

FTheUsa
25.10.2021, 07:24:02

Pentru ca el este un conservator adevarat.

-1 (21 voturi)
Alexe Radu
25.10.2021, 08:12:44

De ce lasa Bruxelles-ul... ? Vorba lui Moromete , ca sa se mire prostii . Tovarase Dungaciu ati dat-o cu bata in balta cu acest articol , v-ati demascat ca un vajnic aparator al neomarxismului progresist ateist . Sau faceti frumos ca sa va finanteze stapanii in continuare fantomatica si inutila organizatie Larics ?

-3 (23 voturi)
Serban Polli
25.10.2021, 08:26:34

Observatiile lui Putin mi se par inatacabile. Occidentul se duce unde Rusia a fost, spre crearea OMULUI NOU!

+13 (19 voturi)
imacandi
25.10.2021, 08:43:13

spusele Lui Putin releva existenta paradoxurilor din societatea umana.dincolo de ironia trista a separarii in bolsevizi si rusi,pe fond ,are dreptate.A vorbi mereu despre LGBT ,inversare de sex ,culoarea pielii, etc etc, nu face decat a accentua si a pune in fata existentei individului sau comunitatilor,aceste probleme.A fi conservator retinut, cu limite nu este rau,pastrarea unor traditii chiar si formele noi,e pana la urma o semnatura individuala anatiunilor.Importul de sarbatori,traditii,know-how cultural nu este intotdeuna de dorit mai ales daca "umbla" la filonul stravechi socio-cultural.Unitate prin diversitate ,aceasta este cheia

+8 (8 voturi)
mache
25.10.2021, 08:55:03

Din pacate UE e incredibil de tampa in asi prezenta ideile si deciziile. E incredibil de tampa in a prezenta ceea ce face si realizarile. Nu are nici un fel de mecanism de propaganda pro-UE care nu trebuie decat sa prezinte faptele reale in asa fel incat sa se evite minciunile si dezinformarea. Si mai ales trebuie sa explice bizonilor de inseamna egalitate intre indivizi.

+5 (13 voturi)

Vezi toate comentariile (83)

Modifică Setările