Europa

articolul anterior articolul urmator

Danemarca trimite avioane F-16 pentru survolarea spaţiului aerian al ţărilor baltice

4
28 Mar 2014 13:19:54
Autor: Diana Rusu
Avion de vânătoare F-16
Avion de vânătoare F-16

Guvernul danez a decis să trimită un grup de avioane militare de vânătoare F-16 pentru survolarea spaţiului aerian al statelor baltice, Estonia, Letonia şi Lituania, în contextul îngrijorărilor legate de acţiuni militare ale Federaţiei Ruse, informează Neueurop, citând presa daneză.

Grupul va fi format din şase avioane F-16, dintre care patru vor fi active, iar două vor rămâne la sol pentru situaţiile de urgenţă.

Statele baltice au informat Alianţa Nord-Atlantică că se simt ameninţate de Rusia, din cauza situaţiei ucrainene şi au cerut alături de Polonia o reuniune de urgenţă a NATO în baza Articolului 4, în urmă cu două săptămâni.

Cabinetul danez s-a întrunit joi pentru a deschide procedura de acordare a asistenţei militare de supraveghere pentru cele trei state ex-sovietice, membre ale NATO.  Avioanele vor începe misiunile de supreveghere a spaţiului aerian din zona baltică în luna mai.

„Statele baltice sunt îngrijorate din pricina vecinului lor mai mare, de aceea au cerut partenerilor NATO să le asigure mai multă protecţie. Danemarca a răspuns acestei cerinţe“, a declarat Johannes Riber Nordby, un analist militar din cadrul Academiei de Apărare daneze Forsvarsakademiet.

Potrivit lui Nordby, această misiune va avea rolul de a survola spaţiul aerian din zona baltică, în cazul în care o ar putea apărea o aeronavă fără autorizaţie. Cel trei naţiuni nu au flotile aeriene şi au nevoie de asistenţă din partea NATO.

Decizia danezilor poate fi considerată un semn al escaladării crizei din Ucraina, dincolo de graniţele sale, însă analistul danez a declarat: „Nu cred că ruşii au ambiţii teritoriale faţă de statele baltice, aşa că nu estimez declanşarea unui război cald “.

Cu toate acestea, statele baltice au exprimat îngrijorări încă anterior referendumului care a dus la anexarea Crimeei la Federaţia Rusia. Amintirea istorică încă este pregnantă în cele trei mici naţiuni europene, foste republici sovietice, integrate acum în structurile politice şi de securitate euro-atlantice. 

Polonia a susţinut acest punct de vedere, avertizând partenerii NATO şi UE asupra pericolului militar ce vine dinspre Moscova. SUA a întărit securitatea aeriană în Polonia şi a dat asigurări că toate statele membre NATO se pot baza pe sprijinul aliaţilor în garantarea securităţii.

Washingtonul a anunţat joi, pe baza unui raport întocmit de agenţiile de informaţii, cu privire la o invazie militară a Rusiei în estul Ucrainei, fapt ce creează premisele unui conflict armat pe teritoriul european, cu implicaţii imprevizibile pentru securitatea regională a UE. 

Citeşte şi 

Serviciile secrete americane sunt în alertă: trupele ruse, pregătite să atace Ucraina

Serviciile secrete americane avertizează în legătură cu pregătirea unui atac al forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei. Potrivit CNN, posibilitatea ca regiunile din sud-estul Ucrainei să fie ocupate în viitorul apropiat a crescut mai mult ca niciodată. Rusia a concentrat masiv trupe la graniţa sa cu Ucraina, dispunând de suficiente forţe pentru un atac.

Potrivit unor informaţii furnizate de serviciile de informaţii americane, în regiunile ruseşti Rostov pe Don, Kursk şi Belgorod s-ar afla deja 30.000 de militari ruşi. Atacul poate avea loc asupra regiunilor ucrainene Harkov, Lugansk şi Doneţk, după care este posibil un raid în Transnistria, se menţionează în mesajul semnat de membrii Comisiei pentru Apărare din Camera Reprezentanţilor a SUA, transmis preşedintelui american Barack Obama. Se mai menţionează că acţiuni similare au precedat atacul ruşilor în Cecenia şi Georgia.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Sphinx
28.03.2014, 15:41:58

Si albanezii s-au oferit sa ne ofere protectie aeriana dar din pacate din cauza vantului prea puternic nu au reusit sa inalte cele doua zmeie din dotarea fortelor aeriene!

+4 (4 voturi)
x cogito ergo sum
28.03.2014, 16:43:27

Cine crede ca Rusia are vreun interes sa atace vreo tara membra NATO fie ea si una liliputana ? Se multumeste cu fostele republici sovietice nemembre .

+2 (2 voturi)
calu
28.03.2014, 20:16:07

La loc comanda!uite asa,uniunea si usa,o sa ne puna in carca cateva ...milioane de euro ca find parte a ...aparari impotriva unor ...atacuri inchipuite.

Orest Bujor
29.03.2014, 23:17:19

rusia nu are ce face, trebuie sa apere, anumite natii, care de-a lungul vremurilor sau simtit puternici (si chiar au fost) au decis sa atace, nu neaparat Rusia, ci extinderea natiei slave, in speranta ca le vor lua teritoriile colonizate, au fost infrante, A ramas natia britanica (cea franceaza si cea germana , au decis sa cucereasca slavii care au cucerit si detin bogatia globului (70%), dar au pierdut. a mai ramas una singura BRITANICUL sub forma miltara NATO=SUA. dar acest britanic a distrus tot pe unde a fost tot ce a fost autentic, tot se era bastinas. hm, fac pariu ca vor sa atace rusia sub orice motiv, inca se pregatesc, britanicii nu risca ca francezii sau germanii, DAR IN PREZENT II PISCA CA PE NAPULAION SI ADOLF.

Modifică Setările