De ce diplomaţia franceză poate pune în pericol viaţa creştinilor din Orient?

Insuportabila fragilitate a prezenţei creştinilor în Orient se concretizează într-o realitate dramatică, ideea unei coabitări pacifiste cu musulmanii devenind tot mai problematică. Amintind Franţei datoria sa morală de a-i proteja pe creştinii arabi persecutaţi, un deputat francez a îndrăznit să atace cortina tăcerii ce învăluie drama acestor oameni, vorbind deschis  despre ceea ce se întâmplă cu adevărat.

Da, ştiu, am făcut o fixaţie pe această temă. Mă revoltă derizoriul cu care sunt trataţi, în general, creştinii în Occident şi indiferenţa despreţuitoare şi lipsa de reacţie politică şi morală faţă de cei din Orientul Mijlociu. În timp ce comunităţile musulmane devin tot mai puternice şi mai revendicative în Europa, unde beneficiază de mii de moschei şi de numeroase şcoli coranice în cadrul căror educaţia este exclusivist ideologică, comunităţile tot mai restrânse de creştini arabi (ca să nu spun, direct, ucise, decimate, şterse de pe faţa pământului…) îşi traiesc ultimele clipe pe pământurile musulmane unde fanatismul teroriştilor, dar şi complicitatea autorităţilor şi a înalţilor responsabili ai acestei religii, contribuie din plin la eradicarea creştinismului din locurile unde lumina spirituală are o singura sursă: semiluna. Nici măcar un astru complet…

Într-un articol recent remarcam faptul că marile puteri occidentale îşi întredeschid uşor ochii recunoscând, cu o voce stinsă totuşi, că în Orientul Mijlociu creştinii şi celelalte minorităţi religioase trăiesc un adevărat calvar, fiind supuse până la disperare unor presiuni şi atrocităţi fără margini. La începutul lunii septembrie, la Paris a avut loc prima conferinţă dedicată "Victimele violenţelor etnice şi religioase din Orientul Mijlociu", ocazie cu care Ministrul francez al Afacerilor Externe, Laurent Fabius, a invitat comunitatea internaţională să vină concert în sprijinul celor persecutaţi. La acel moment mi s-a părut că vântul istoriei va aduce un pic de alinare şi acestor oameni care de-a lungul a secole neîntrerupte au suportat cu îndârjire umilinţele şi constrângerile impuse de invadatorii sau conducătorii musulmani. Se spune că speranţa moare ultima, dar uneori este sufocată chiar din faşă…

François Hollande, o prezenţă discretă la conferinţa dedicată "Victimelor violenţelor etnice şi religioase din Orientul Mijlociu", de la Paris

Recent întors din Siria, Jean-Frédéric Poisson, deputat şi preşedintele Partidului francez Creştin Democrat (PCD) aduce mărturii despre realităţile din regiune, aducând în atenţia occidentalilor noi informaţii despre situaţia dramatică a creştinilor din Orient.   Deputatul subliniază faptul că regimul de la Damasc îi consideră adesea doar o minoritate utilă şi nu ca pe nişte fraţi pe care ar trebui să-i protejeze, deşi, istoric vorbind creştinii au fost întotdeauna aliaţii acestui regim şiit. Dar, pentru că înainte de toate, conflictul sirian este o confruntare sângeroasă între suniţi şi şiţii, creştinii suportă din partea suniţilor violenţe de o barbarie fără limite: expulzări forţate din casele lor, agresiuni fizice, profanarea bisericilor şi execuţii sângeroase. Tributul pe care îl plătesc este tot mai greu de suportat.

Nici în Liban, cea mai tolerantă ţară din regiune în ceea ce priveşte libertatea cultelor, situaţia nu este deloc încurajatoare. Tot mai mulţi creştini libanezi încep să creadă că ultima posibilitate de a trăi în pace este aceea de a diviza ţara în trei părţi şi anume, o regiune destinată numai creştinilor şi celelalte două părţi pentru suniţi şi şiiţi. Mai mult, poziţia lor s-a fragilizat o dată cu prezenţa miilor de refugiaţi sirieni creştini care au sperat că îşi vor regăsi liniştea într-o ţară recunoscută pentru diversitatea ei religioasă. Dar cancerul islamist a atacat profund şi această ţară, ideea unei coabitări pacifiste între creştini şi musulmani, între musulmani şi musulmani (culmea!) devine din ce în ce mai imposibilă.

Iar totul se desfăşoară într-un context internaţional virusat de muţenie, singura ţară care a spart gheaţa acestei tăceri ruşinoase fiind Rusia. O atitudine dezolantă şi dezonorantă pentru Occident şi mai ales pentru Franţa. Într-un interviu acordat recent revistei "Famille chrétienne" (numărul 1973), deputatul francez estimă că diplomaţia franceză (aceeaşi care a organizat conferinţa dedicată victimelor violenţelor etnice şi religioase) se află într-un real impas, ameninţând de fapt viaţa creştinilor din Orientul Mijlociu. Acest recidivist care a îndrăznit să încalce pentru a doua oară embargoul diplomatic francez în cadrul relaţiilor cu Siria, recunoaşte că Başar Al-Assad nu are nimic din inocenţa unui înger, dar refuză să vadă în persoana lui un diavol de nefrecventat, aşa cum este prezentat în cercurile de la palatul Elysée. În cadrul unei întâlniri de lungă durată, diplomatul francez a avut ocazia să-l cunoască faţă în faţă pe "stăpânul Damascului", impresia finală fiind că, în ciuda acuzaţiilor grave care i se aduc, acesta este foarte preocupat de viitorul poporului său.  

În numai câteva luni, de la prima întâlnire pe care a avut-o cu preşedintele sirian, deputatul francez recunoaşte că situaţia s-a schimbat vizibil: în primul rând Siria nu mai este izolată, dar din nefericire Franţa îşi păstrează o poziţie diplomatică intransigentă refuzând orice fel de discuţie cu Başar Al-Assad, în ciuda faptul că această viziune este tot mai contestată la nivel internaţional. "În prezent, ruşii au intervenit militar în forţă pe solul sirian. Iranienii, susţinători istorici ai Damascului, au participat la Conferinţa de la Viena dedicată conflictului sirian, fiind pentru prima oară invitaţi la masa negocierilor. Chiar şi Egiptul şi-a anunţat sprijinul oficial iar multe ţări din Europa, precum Germania, Spania şi Austria, au recunoscut că dramatica criză a migranţilor le obligă să-şi reevalueze relaţiile cu Bashar Al-Assad", mai precizează deputatul francez.

Preşedintele iranian Hassan Rouhani şi Vladimir Putin sunt cei care deţin cărţile politice ce vor decide viitorul Siriei

Numai în Franţa, cu câteva excepţii, toţi politicienii sunt convinşi că preşedintele Al-Assad trebuie înlăturat cu orice preţ. Deputatul aminteşte faptul că armata siriană, compusă din 200.000 de soldaţi, ţine piept în fiecare zi avansării Statului Islamic şi, în acelaşi timp, se luptă şi cu aşa-zişii rebeli care în realitate nu sunt decât extremişti musulmani. "Nimeni nu este capabil să dea un nume concret celor care incarnează această opoziţie. În realitate ea este dominată de grupări teroriste precum Al-Qaïda şi Fraţii Musulmani. Iar Laurent Fabius (Ministrul francez al Afacerilor Externe) este singurul care o susţine!", mai precizează politicianul. Acesta doreşte ca ţara lui să se implice cu seriozitate în procesul viitoarelor alegeri din Siria, trimiţând observatori special pentru acest eveniment crucial. "Nu poţi să susţi un proces de tranziţie a democraţiei în Siria şi în acelaşi timp să nu te intereseze viitoarele alegeri!", este de părere Jean-Frédéric Poisson. Până atunci însă, destinul preşedintelui de la Damasc continuă să divizeze Washington-ul şi Moscova, în timp ce pentru Moscova şi Teheran provocarea nu este de a-l menţine cu orice preţ pe Başar Al-Assad, ci sistemul actual.  

Pe scurt, deputatul creştin-democrat reproşează statului francez că, susţinându-i necondiţionat pe opozanţii regimului condus de Al-Assad şi fără să ţină cont de evoluţia islamului extremist, nu a făcut decât să se alieze poziţiei americanilor tolerând astfel cele mai barbare elemente ale aşa-zisei "rebeliuni". Actuala realitate diplomatică demonstrează faptul că Franţa nu mai poate avea o intervenţie decisivă în această afacere, fiind obligată să aştepte momentul în care americanii şi ruşii vor da un verdict sau vor găsi o soluţie, greu de anticipat de altfel. Până atunci însă, dacă creştinii nu sunt protejaţi de o putere laică, aceştia riscă să dispară peste noapte, măcelăriţi de sabia ascuţită şi neiertătoare a Statului Islamic. În viziunea deputatului francez, singura lor scăpare rămâne tot Başar Al-Assad care, în ciuda numeroaselor controverse, recunoaşte un lucru cutremurător de adevărat: dacă fundamentalismul islamic nu a reuşit să se implanteze până acum în Siria este graţie prezenţei creştinilor în regiune. În ziua când creştinii vor părăsi aceste pământuri, fanatismul se va instala pentru totdeauna...

În acest context, Jean-Frédéric Poisson vede în ţara sa o putere care trebuie să susţină cu multă tărie drapelul protecţiei minorităţilor persecutate: "Pe de o parte această misiune este înscrisă în tradiţia ţării mele şi atestă influenţa pe care Franţa o exercită în această regiune a lumii. Mai mult este dovada concretă a faptului că refuzăm islamizarea Occidentului…". Cu alte cuvinte, Franţa se află acum la o răscruce complicată de drumuri, iar diplomaţia te obligă uneori să păstrezi contactul şi cu oameni mai puţin recomandabili. Rezolvarea unor crize grave presupune stabilirea unui dialog şi chiar acorduri cu regimuri politice ostile. "Neputând să-ţi iubeşti duşmanii, uneori eşti obligat totuşi să le întinzi mâna. Cel puţin din interes…",  a concluzionat deputatul creştin-democrat.