Regret că mă despart, peste câteva luni, de o instituţie admirabilă. Una în care am ajuns să fiu respectat de colegi din aproape toate grupurile politice. Muncind în cinci comisii parlamentare, am căpătat, din 2009 încoace, o influenţă de care puţini aleşi din România dispun. Activitatea din PE mi-a acaparat, însă, cvasi-totalitatea timpului. Nu am trişat – cum mai fac unii – abandonând responsabilităţile impuse de mandat pentru o activitate febrilă în circumscripţia naţională.

Sunt conştient că datoria mă cheamă acum acasă. Situaţia politică din România e mult degradată faţă de 2009 şi mai ales faţă de 2014. Voi căuta să folosesc experienţa acumulată ca deputat european pentru a schimba modul de a înţelege şi, pe această temelie, de a face politică la noi.

Nu am avut, în ultimii patru ani, un partid, iar în mandatul precedent am fost într-o relaţie tensionată cu formaţiunea care îmi susţinuse candidatura. Am făcut mai multe greşeli în alegerea companionilor politici. Le regret şi-mi cer iertare celor pe care i-am dezamăgit.

Întrucât din 2014 încoace am fost independent, am descoperit pe propria piele ceea ce ştiam din cărţi, şi anume că e greu să faci politică fără sprijinul unui partid. Cu toate acestea, ezit şi acum între o afiliere partizană şi o angajare de pe o poziţie neutră. E la fel de rău că ţara are partide proaste şi că ea a pierdut aproape cu totul opinia independentă.

În anul Centenarului Marii Uniri, tânjesc după o patrie cu care să ne mândrim pentru prezentul ei, iar nu pentru trecut. Mă întorc pentru ca – alături de un partid sau nu – să trudesc la o Românie în care politica înseamnă moderaţie şi spirit european, nu moravuri corupte şi prostie.