De ce pacea în războiul din Ucraina este iluzorie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Kiev, înaintarea trupelor ruseşti a fost oprită, dar războiul intră acum în faza fierbinte
La Kiev, înaintarea trupelor ruseşti a fost oprită, dar războiul intră acum în faza fierbinte

Nu puţini comentatori erau convinşi că atacul rusesc în Ucraina se va termina în trei zile. Au trecut însă 100 de zile şi nu se întrevede niciun final. Cea mai periculoasă fază abia acum începe.

O sută de zile. Sunt multe? Sunt puţine? Cine câştigă şi cine pierde? Când se va face bilanţul războiului din Ucraina vor trebui aplicate standarde diferite, diferite de cele aplicate, de pildă, unui nou guvern. 

O sută de zile reprezintă o perioadă îndelungată, dacă ne amintim că, la începutul războiului, numeroşi comentatori, în special în Occident, nu vedeau guvernul de la Kiev rezistând atacului rusesc mai mult de două-trei zile. 

Acesta a fost probabil unul dintre motivele pentru care unele ţări, inclusiv Germania, au ezitat să furnizeze arme. O greşeală. Alţii, mai ales SUA şi Marea Britanie, au livrat arme neîncetat, contribuind astfel la prevenirea unei înfrângeri timpurii a Ucrainei. Prin urmare, prima lecţie de la începutul războiului este că livrările rapide de arme salvează vieţi.

Revenind la Germania, să spunem că tranziţia de la căştile promise în februarie la anunţul actual de a livra Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană IRIS-T de ultimă generaţie a durat aproape trei luni. Este mult prea mult timp, chiar şi de luăm în considerare istoria germană. Berlinul poate face mai mult, iar anunţul recent al cancelarului dă speranţa că lucrurile se pot schimba. Vă rugăm să continuaţi în acest fel, fără tergiversări!

Rusia vrea să ocupe cea mai mare parte a Ucrainei 

Pe de altă parte, cele o sută de zile de război nu sunt neapărat multe, căci războiul este abia la început. Rusia a încercat un ”blitzkrieg”, care a eşuat, aşa că a trecut la tactici de uzură, pe principiul: nu înghiţi un măr întreg ca să nu te îneci, ci continui să muşti câte o bucată. Ucraina este un astfel de măr. Astfel, ajungem la cea de-a doua lecţie a acestui război. 

Rusia, din păcate, este într-adevăr la fel de nebună precum au predicat ani de zile talk-show-urile propagandiste - şi pe care mulţi le-au ignorat. Iar acest lucru nu este de bun augur pentru Ucraina, pentru Europa şi pentru lume. Preşedintele Vladimir Putin a început un război revanşard de exterminare şi nu se va opri. Ameninţarea Moscovei cu armele nucleare nu este o cacialma. 

În consecinţă, acum trebuie făcut totul, nu mai târziu, pentru a-l opri pe Putin - dacă întârziem, ar putea fi tardiv. Ucraina pierde soldaţi, civili şi teritoriu în fiecare zi şi în fiecare oră - zeci de mii de morţi, potrivit unui amar bilanţ intermediar al primelor 100 de zile de război. 

Obiectivele Rusiei sunt limpezi. Pe termen scurt şi mediu, Moscova doreşte să ocupe o mare parte din Ucraina, să taie accesul ţării la mare şi să elimine tot ce este ucrainean. Dacă acest lucru va reuşi, alte ţări din Europa de Est vor fi şantajate să se supună Moscovei sau vor risca un război.  

Oboseala de război ameninţă să diminueze disponibilitatea de a ajuta

Fază periculoasă a acestui război abia acum începe. Cele mai crâncene lupte au loc în bazinul carbonifer Donbas. Aici armata ucraineană se prezintă în cele mai bune condiţii - în definitiv a avut opt ani la dispoziţie să se pregătească. Acesta este şi motivul pentru care, la începutul războiului, Rusiei i-a fost greu să avanseze în Donbas. Situaţia este pe cale să se schimbe, deoarece Moscova îşi concentrează toată puterea de foc pe o secţiune a frontului, creând astfel o superioritate clară. 

Dacă va avea succes în Donbas, Rusia va bombarda mai rapid drumul spre centrul ţării, pentru a încerca din nou să cucerească Kievul şi să răstoarne guvernul. Încredinţat că dispune de mai multe resurse decât ucrainenii, Putin nu este interesat de negocieri. Un alt motiv pentru care această fază a războiului este periculoasă îl reprezintă faptul că el devine un fapt cotidian. Alte subiecte domină acum titlurile ziarelor, iar oboseala publică determinată de război survine chiar înainte de vacanţa de vară. Atenţia se diminuează şi, odată cu ea, scade şi dorinţa de a ajuta. Acest scenariu trebuie evitat.        

Pacea în Ucraina este iluzorie în acest moment. Ucraina are nevoie urgentă de arme grele, dar şi de sancţiuni mai dure împotriva Rusiei. Embargoul asupra petrolului, care a fost negociat cu mare dificultate, trebuie să intre în sfârşit în vigoare şi să fie înăsprit în scurtă vreme. Ora diplomaţiei va veni doar atunci când avansul rusesc va fi cel puţin stopat. Se anunţă o vară fierbinte de război. Fiecare zi contează.

Roman Goncharenko - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite