De ce tace Bucureştiul când Rusia, UE şi SUA se înghesuie la Chişinău?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna ce precede eventuala dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova a activat toate resorturile interne şi internaţionale, după o relativă perioadă de acalmie. Pe plan intern, Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a ieşit public să anunţe că trece la treabă, că doar nu credeam că lasă politicienii ceilalţi de capul lor, că nu mai fac majoritate niciodată... A venit imediat şi propunerea de negocieri cu PSRM.

România, înfrântă de Rusia la Chişinău?

În acelaşi timp, la Chişinău vin în cascadă Dmitri Kozak - trimisul rus pentru cooperarea economică bilaterală, acelaşi personaj autorul în 2003 al planului de federalizare respins de către Vladimir Voronin la presiune publică - comisarul european Johannes Hahn şi Bradley A. Freden, directorul Oficiului pentru Europa de Est din cadrul Departamentului de Stat, responsabil cu relaţiile cu Ucraina, Moldova şi Belarus. Fapt ce nu a lăsat indiferenţi analiştii politici care discută despre săptămâna bătăliei pentru Republica Moldova şi se întreabă unde este România şi de ce nu trimite pe nimeni şi ea?

Înduioşătoare această preocupare a formatorilor de opinie de la Chişinău care se întreabă De ce tace Bucureştiul? Iar posibilele explicaţii sugerate sunt fiindcă Bruxelles sau Washington îi reprezintă interesele sau fiindcă are încredere în Plahotniuc. E motivul pentru care am crezut de cuviinţă să şi răspundem la o asemenea preocupare, oricât ar fi de sinceră sau de insinuantă, pornită sau nu dintr-o preocupare sau curiozitate naturală sau din dorinţa de a sublinia, cum o spun mulţi şi pe la Bucureşti, că România a pierdut bătălia în Republica Moldova, eventual fiind chiar învinsă de Rusia.

Mai întâi, trebuie spus că România respectă la modul cel mai concret suveranitatea Republicii Moldova. Şi alegerile pe care le fac cetăţenii Republicii Moldova la urne, şi opţiunile acestora. E o dovadă profundă de iubire, încredere şi respect în fraţii din stânga Prutului.

România sprijină drumul european. Opţiunile celelalte determină repoziţionări fundamentale

Apoi e nevoie ca oamenii politici, partidele politice de la Chişinău să-şi stabilească opţiunile, majoritatea şi guvernarea. România şi-a spus opţiunile, a afirmat-o public încă de la Strategia de Apărare lansată de preşedintele Klaus Iohannis în 2017, că susţine drumul european al Republicii Moldova, ceea ce înseamnă că susţine şi va coopera şi va ajuta orice guvern pro-european instalat la Chişinău.

În rest, mesajele sunt profund simbolice, dar lesne de lecturat public şi transmise direct, în repetate rânduri, la Chişinău. România susţine românismul şi românitatea Republicii Moldova, cel de-al doilea stat românesc, care din motive istorice a ajuns rupt din România. Orice tentativă de a inventa şi impune altă realitate – prin moldovenismul gregar de sorginte sovietică, nationalism moldovenist, moldovenism statalist sau chiar european - va fi respinsă şi combătută în forţă la Bucureşti.

România respectă la modul cel mai concret suveranitatea Republicii Moldova. Şi alegerile pe care le fac cetăţenii Republicii Moldova la urne, şi opţiunile acestora.

Orice tentativă de a discredita sau de a discrimina pe cei care sunt şi cetăţeni români, pe cei care se autoidentifică români şi care susţin că vorbesc limba română, cărora să le fie respins accesul în funcţii sau la oportunităţi sau să fie îndepărtaţi din funcţii publice, va fi la fel de viu combătută, expusă public şi aspru sancţionată ca fiind contrară regulilor europene şi angajamentelor Republicii Moldova.

La Chişinău au fost reprezentanţi români, aşa cum lideri politici şi reprezentanţi statali ai Republicii Moldova au fost şi sunt şi acum la Bucureşti sau Iaşi, iar întâlniri la nivel au loc peste tot în lume, de la New York la Bruxelles. Au avut loc în aceste luni, şi oricine a dorit consultări a putut să le facă pe toate dimensiunile: specialişti, familii politice, nivel statal, nivel diplomatic. Dacă au avut de cerut sfaturi, le-au obţinut, dacă au vrut opinii cei implicaţi în viaţa politică şi alegerea majorităţii viitoare, aceste mesaje le-au primit.

Aşa cum pot fi urmăriţi şi cei care NU au fost primiţi, nu au călătorit şi nu s-au întâlnit cu oficiali români la nici un nivel, preferând să bată drumurile Moscovei. Şi acesta e un semnal şi e lesne de lecturat, transparent şi direct: Igor Dodon nu are ce căuta la Bucureşti, cum nu va fi primit nimeni din cei ce ponegresc România, aşa cum nimeni dintre uneltele voluntare sau involuntare ale fostului colonist rus sovietic nu au ce căuta în întâlniri oficiale.

Prezenţa discretă, constantă şi concretă a României la Chişinău şi-n întreaga Republica Moldova

S-a spus că Bucureştiul tace. Oare tace? La câte mesaje oficiale s-au transmis, cred că lucrurile sunt clare şi le ştiu politicieni, oameni cu funcţii în stat, jurnalişti şi analişti politici deopotrivă. Le ştie toată lumea care are curiozităţi sau preocupări în materie. Faptul că nu ocupă spaţiul public reiterând poziţii, faptul că nu verbalizează în piaţa publică opţiunile proprii, e un alt gest de respect pentru că permite şi oferă spaţiu celor care negociază, celor chemaţi să realizeze majoritatea, să dea un guvern şi să facă Republica Moldova guvernabilă, toţi cei care trebuie să fie liberi de orice presiuni externe pentru ca să îşi decidă elementele de împărţire a puterii.

Asta nu înseamnă că România tace, cum nu înseamnă că nu are ce spune, cum nu înseamnă, nici pe departe, că şi-a pierdut influenţa sau ar fi fost înfrântă în vreun fel la Chişinău. Cei care au dubii ar putea să se gândească, mai degrabă, dacă o fi momentul să vorbească? Sau aşteaptă momentul în care chiar să conteze ceea ce are de zis public, odată decantată negocierea publică într-o formulă, un program, un premier?

Alţii au speculat că România ar avea o agenda proprie, unde Republica Moldova nu-şi mai găseşte locul, pentru că e foarte plină. Lucrul adevărat este că situaţia internă ocupă mult timp, că rivalităţi şi zbateri politice proprii au ocupat agenda şi preocupările publice, cum e adevărat că România deţine încă Preşedinţia Consiliului UE până la final de iunie, deci e la cârma Europei. Şi chiar după 9 mai şi summitul Consiliului European de la Sibiu, lucrurile nu s-au decantat definitiv.

Cei care au dubii ar putea să se gândească, mai degrabă, dacă o fi momentul să vorbească?

Am văzut alegerile europarlamentare şi rezultatele generate de prezenţa masivă la vot, cum am văzut şi elementele statului de drept şi lupta împotriva corupţiei manifestată în România la cel mai înalt nivel, prin condamnarea definitivă şi introducerea în închisoare a preşedintelui principalului partid de la Guvernare, preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în timp ce imunitatea preşedintelui celuilalt partid, ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost ridicată în Comisia juridică a Senatului şi e trimisă la votul plenului pentru a permite urmărirea penală mai departe.

Republica Moldova şi mai ales cetăţenii săi, pe agenda Bucureştiului şi în proiecte multiple de susţinere a proiectelor publice

Dar indiferent cât de complexă şi aglomerată e agenda internă şi cea europeană, problematica internaţională şi exerciţiile militare pe care România le găzduieşte şi la care participă, Republica Moldova îşi are întotdeauna locul său în agendă, chiar dacă acest lucru nu se decontează neapărat la nivel public, în fiecare moment. România urmăreşte cu atenţie deosebită evoluţiile din stânga Prutului şi tratează cu interes ieşirile publice şi poziţionările tuturor politicienilor şi oamenilor de stat la adresa României sau în conturarea orientării strategice a Republicii Moldova.

Şi, cum un stat serios are şi o memorie bună, toate aceste poziţii sunt consemnate şi reţinute şi ele fac parte din dosarul şi modul de raportare la fiecare politician de la Chişinău. E definitoriu pentru relaţia mai strânsă sau mai rece între Chişinău şi Bucureşti, e definitorie pentru depăşirea nivelului sprijinului comunitar şi individual al românilor basarabeni – care este o constantă - şi sprijinirea directă a instituţiilor, reformelor şi statului Republica Moldova, pe de altă parte.

Cine fac vizite simbolice sau ritualice la Chişinău - fie ei din Moscova, Washington sau de la Bruxelles - nu sunt neapărat cei chemaţi să rezolvă problemele majorităţii sau nu rezolvă dificultăţile relaţiilor bilaterale. Din contra: dacă un efort diplomatic intens şi discret nu a avut loc, aceste vizite sunt pur simbolice, transmit mesaje şi cam atât. Nu influenţează decizii, nu curbează voinţe.

Cei ce vizitează în cascadă Chişinăul pot, la limită, consemna un efort îndelungat, pot comunica poziţii şi dorinţe sau pot achiesa la propuneri cu partenerii statali de la Chişinău, propuneri discutate anterior. Aceste vizite sunt foarte importante, chiar dacă regula presupunea ca nici unul dintre cei trei să nu păşească la Chişinău în această perioadă, cât nu e format un guvern după alegeri.

Dacă un efort diplomatic intens şi discret nu a avut loc, aceste vizite sunt pur simbolice, transmit mesaje şi cam atât. Nu influenţează decizii, nu curbează voinţe.

Agende nepublice şi întâlniri cvasi-secrete: joc de imagine şi creşterea importanţei celor vizitaţi

Verificaţi în uzanţele oricărui stat, inclusiv Rusia, dacă există vizite oficiale fără teme concrete şi în orice caz nu în perioade de acest fel. Ce să facă Kozak decât presiuni la Chişinău şi Tiraspol, pentru că de acorduri comerciale nu poate vorbi azi, fără un Guvern votat în funcţie. Ce să facă Johannes Hahn, şi el aflat la sfârşit de mandat, decât să transmit un mesaj de acord şi deschidere, de nevoie de a forma majoritatea.

Despre Bradley A. Freden putem considera, la limită – deşi regula anterioară se aplică şi la el – că a făcut o vizită de curtoazie şi aclimatizare în regiune într-un stat de care răspunde în perioada următoare, în cadrul Departamentului de Stat. El vine în regiune rar şi vizitează mai multe ţări, nu poate face această gimnastică tot timpul, e la un nivel diplomatic de lucru şi face cunoştiinţă cu cei responsabili azi de treburile publice şi de relaţiile diplomatice. Personal, aş fi respins o asemenea vizită până la votarea unui Guvern, tocmai pentru că nici nu am cu cine să mă întâlnesc pentru a vorbi despre viitor.

Să aşteptăm cu calm şi echilibru aceste vizite, să ne lămurim cu agendele lor, să vedem mesajele publice ale celor implicaţi în ele şi vom reuşi să desluşim rezultatele vizitelor, în săptămâna în care se decide o formulă de majoritate şi guvern sau alegerile anticipate. Iar responsabilitatea pentru formula găsită revine exclusiv clasei politice din Republica Moldova, care urmează să deconteze chiar de a doua zi formula aleasă şi orientările propuse. Pentru că, într-adevăr, deciziile despre viitoarea majoritate sau mersul în anticipate se iau la Chişinău.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite