De vină sunt morţii. Cine i-a pus să creadă în mitul „căştilor albastre salvatoare”?
0
Cu siguranţă cunoaşteţi povestea tragică despre masacrul de la Srebrenica din 1995. Dacă nu, găsiţi la finalul articolului un link către un rezumat al ororii fără seamăn de atunci, relatată în termenii seci şi impersonali ai unei enciclopedii. Am ales această formă de a vă reaminti evenimentele deoarece memoriile personale pot întotdeauna să fie considerate ca părtinitoare sau rămase sub semnul emoţiei şi şocului.
Revin acum în amintire evenimentele respective deoarece, aşa cum relatează presa olandeză, guvernul olandez va lua mâine decizia de a exonera de responsabilitate soldaţii din batalionul olandez „Dutchbart” care făceau parte din „căştile albastre” şi aveau în acel moment, prin mandat al ONU, misiunea de a proteja civilii musulmani refugiaţi în Srebrenica de ameninţarea imediată şi directă pe care o reprezenta înaintarea trupelor conduse de generalul Ratko Mladici. Pe 27 iunie 2017, Curtea de Apel de la Haga a confirmat decizia Curţii Penale Internaţionale (CPI) din 2014 care a statuat că Olanda poartă responsabilitatea directă a morţii a peste 300 de musulmani, adulţi şi minori care au fost scoşi din baza deţinută de soldaţii olandezi şi predaţi sârbilor bosniaci.
„Statul(olandez) este responsabil de pierderea suferită de rudele celor care fuseseră deportaţi de sârbii din Bosnia din cazărmile celor din «Dutchbart» de la Potcari în după-amiaza zilei de 13 iulie 1995. Cei din «Dutchbart» nu ar fi trebuit să lase oamenii să plece din casele lor... Ar fi trebuit să ia în calcul posibilitatea că oamenii respectivi puteau să devină victime ale genocidului. Putem afirma cu destul de mare certitudine că dacă cei din «Dutcbart» ar fi permis acelor oameni să rămână pe loc, atunci ei ar fi rămas în viaţă” declara judecătoarea Larissa Elwin.
Acum, relatarea din De Tegraaf, confirmată ulterior de către un purtător de cuvânt al Ministerului olandez al apărării, vorbeşte despre hotărârea de a exonera soldaţii din Ţara Lalelelor de răspunderea ce le-a fost atribuită deoarece se va spune că, da, desigur, soldaţii i-au predat sârbilor pe cei 300 de civili musulmani pe care avea misiunea să-i apere, dar nu din alte motive, ci datorită faptului că misiunea lor era imposibilă, erau prea puţini (doar 400) şi nu ar fi avut armamentul necesar pentru a face faţă unităţilor sârbe. În plus - şi aceasta este realitatea istorică – în momentul în care au văzut că forţele lui Ratko Mladici se apropiau, olandezii au cerut sprijin aerian imediat care a fost refuzat de generalii comandanţi ai UNPROFOR. În aceste condiţii, cei din batalionul olandez se puteau baza doar pe armamentul ce le fusese atribuit conform ordinului de misiune aprobat de ONU, adică armele personale, mai multe mitraliere şi două lansatoare de rachete anti-tanc. Egal cu zero în comparaţie cu ce dispuneau sârbii lui Mladici. Comandantul olandez, lt-col Thomas Karremas s-a întâlnit cu Mladici pe 11 iulie şi l-a anunţat că predă enclava forţelor sârbilor bosniaci. Şi a urmat masacrul.
Acum, prim-ministrul Mark Rutte şi ministrul apărării Kajsa Ollongren se vor întâlni cu veteranii din batalionul incriminat la cazarma din Oranjekazene din Scaarsbergen pentru a recunoaşte că militarii au fost supuşi la un tratament nedrept de opinia publică naţională şi internaţională de care aceştia s-au plâns constant în decursul anilor. Printre multe alte argumente, există un foarte critic studiu de 3400 de pagini realizat, la comanda guvernului olandez, de către Institutul neerlandez pentru documentarea războiului, holocaustului şi genocidului (NIOS) extraordinar de amplu documentat, dar în care într-adevăr apare această afirmaţie despre faptul că trupele olandeze ar fi avut o pregătire neadecvată şi modul în care au fost conduse a fost total inadecvat.
Guvernul olandez a constituit mai nou şi o comisie care să răspundă plângerilor formulate de veteranii olandezi din unitatea respectivă, iar comisia condusă de Hans Borstlap a recomandat să li se ceară oficial scuze. Ceea ce se va face acum deoarece, timp de doi ani, au fost impuse condiţii de carantină pe timp de pandemie. Dar, oricum, fiecare soldat a primit deja o sumă compensatorie de 5000 Euro pentru traumele psihice suferite.
Problema este deschisă şi extrem de complicată. Sau extrem de simplă. Depinde ce standarde foloseşti pentru judecarea unora sau altora dintre actorii acestei tragedii şi cine şi pe ce bază poate trage pe cineva la răspundere. Deocamdată, singura certitudine este că cei 300 de musulmani au fost scoşi din perimetru cazărmii olandeze şi trimişi la moarte, parte din masacrul uriaş (8000 de morţi) făcut de sârbii bosniaci. Cine răspunde? Cine poate defini responsabilitatea „căştilor albastre” şi cine va răspunde fie pentru un act de laşitate, fie pentru incapacitatea liderilor politici naţionali şi internaţionali de a concepe un mandat al forţelor de protecţie dar şi pentru tembelismul unor generali?
Poate, pe bună dreptate, de aceea se feresc mulţi să mai propună soluţia trimiterii unor contingente de „căşti albastre” în zone de conflict real şi intens, în Ucraina spre exemplu, pentru a despărţi forţele combatante sau pentru a impune un armistiţiu sau pentru a asigura coridoare umanitare sau transport de alimente. Poate, vreodată, aceste lecţii vor fi învăţate şi cineva va înţelege că ar trebui făcut ceva pentru a fi evitată explodarea tuturor regulilor şi opreliştilor. S-a petrecut atunci în spaţiul iugoslav, se petrece în Ucraina, oare unde şi când se va mai repeta dacă tot indiferenţi vom rămâne?
Se încarcă comentariile...
