Delir naţional în Franţa: e vina românilor
0
După cinci săptămâni de hoinăreală prin România, îmi doream o noapte de somn reparator. Am stins repede televizorul, informaţiile de seară repetând acelaşi refren. Deci nu s-a întâmplat nimic extraordinar în Franţa, în septembrie.
Miniştri, deputaţi, conducători politici, de toate culorile, primii ca să se justifice, ceilalţi ca să-şi justifice lipsa de acţiune, se înţeapă reciproc, înainte de a cădea, în sfârşit, de acord: dacă merge rău la noi, este din cauza românilor !
Abia adormit, m-am trezit brusc, într-un scenariu de groază, atacat de „curve“, de cerşetori, români, bineînţeles. Din fericire, era acolo un mic arţăgos (1) brunet, semeţ, privire tenebroasă, spaniol sau catalan, nu mai ştiu, care le striga „Afară, afară!“. Altul, un Ginghis Han în miniatură (2) ieşit din câmpiile danubiene, după o raită pe la Grenoble, îi şoptea neîncetat „Vezi, ţi-am spus eu!“. Eram uimit să-i văd venindu-mi în ajutor. „Dacă eşti mai francez decât mine, mori“. Franţa cu braţele deschise înseamnă şi asta…
Nu era aşa. Căţărată pe Harley-Davidson-ul său, o blondă spălăcită (3), cu biciul în mână, îşi asmuţea câinii asupra acestor golani, urlând „haliţi-i, asta merită!“. Chiar şi Zorro (4) ieşind din refugiul său elveţian, cu mânie justiţiară se alatura celorlalţi. Jos măştile!
Venindu-mi în fire, mi-am zis că nu putea fi decât un oribil coşmar. Din nefericire, în următoarele zile, mi-am dat repede seama că Le Pen tatăl şi fiica, o întreprindere cu gura mare pentru creiere mici, au găsit un filon de aur: să transforme Schengen în pâlnie între rasism, xenofobie şi defunctele noastre valori republicane.
Ce delir naţional i-a apucat pe francezi să atace în această manieră absurdă şi intolerabilă o ţară prietenă, să facă din locuitorii ei damnaţii Europei, încărcându-i de clişee injuste, dispreţuitoare, injurioase, până la a-i face să nu mai îndrăznească să recunoască ca sunt români?
Campioni în a da lecţii, am pierdut simţul demnităţii şi al onoarei, şi am ajuns să adoptăm comportamentul cel mai ruşinos al secolului trecut, amintind vremurile sumbre ale naţionalismelor celor mai neruşinate, ajutate, e adevărat, de populismul mass-mediei şi al politicienilor în căutare de audienţă şi de electorat?
E urgent să acţionăm şi să alungăm acest vânt nefast. Prietenii României vor mai rămâne mult timp cu braţele încrucişate? Să se mobilizeze şi să lupte pentru a-i restabili imaginea, este o prioritate. Este momentul să-i arătăm solidaritatea noastră. A fi român nu trebuie să fie o cauză pierdută!
1. Manuel Valls, actualul ministru de interne francez, de origine spaniolo-catalană, care nu ezită să stigmatizeze străinii, mai ales românii, ca să-şi construiască o imagine de om al ordinii, şi să se plaseze pentru alegerile viitoare.
2. Nicolas Sarkozy, de origine maghiară. În „celebrul“ său discurs din Grenoble, când era preşedintele republicii, justifica alungarea imigranţilor şi anunţa înăsprirea măsurilor împotriva lor.
3. Brigitte Bardot. Asimilează politica de eutanasiere a maidanezilor cu Auschwitz, ceea ce nu o împiedică să se afişeze alături de extrema dreaptă franceză şi să trăiască cu unul dintre cei mai eminenţi membri ai acesteia. Unul din şlagărele ei este cântecul lui Serge Gaisburg „Je n’ai besoin de personn’ en Harley Davidson/ N-am nevoie de nimeni în Harley Davidson“.
4. Alain Delon. Prieten cu Le Pen şi cu fiica acestuia, Marine Le Pen (şefa extremei drepte franceze). A declarat că este de acord cu ideile lor despre imigranţi. El însuşi emigrant în Elveţia, pentru a fugi de Fiscul francez. A interpretat rolul lui Diego, ascunzându-se sub masca lui Zorro justiţiarul, într-un film franco-italian din 1975.
Editorial aparut in „Les Nouvelles de Roumanie“ din noiembrie 2013
Se încarcă comentariile...
