Departe de Europa dezlănţuită

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grecia a ales. Suprinzător pentru Casandrele car mizau pe cu totul altceva, dar mai ales pe nesiguranţa lor. Mă gândesc, acum, departe de Europa dezlănţuită, la cât de naivi au putut fi totuşi liderii europeni atunci când şi-au închipuit că pot, la nesfârşit, juca, ei, o comedie grecească.

Asemeni doctorilor din alte secole obscure, au pus lipitori pe pielea deja rănită a grecilor, pentru a le suge sângele, în loc să răspundă coerent şi logic la cererea de ajutor a grecilor. Şi nu mă refer la ceea ce se întâmplă acum, post-referendum, ci la faptul că în urmă cu cinci ani, când s-au descoperit conturile false ale Atenei, de fapt nu a fost o descoperire. Ci o mărturisire a guvernului de atunci, care, căzând peste greşeli şi falsuri, a preferat să fie, el corect: primul gest a fost un drum la Bruxelles, o dezvăluire a descoperirii, nu după principiul „capul tăiat sabia nu-l taie", ci după principiul onestităţii şi al comportamentului de aşteptat de la un stat membru.

A recunoaşte falsul şi a-ţi informa partenerii de...drum din timp, pentru a demonstra 1. că eşti corect, 2. că nu ascunzi nimic, 3. că doreşti să remediezi împreună cu, 4. că ai încredere în partenerii tăi de drum, 5. că eşti gata să asumi consecinţele greşelilor predecesorilor tăi dacă acest gest va duce la o remediere şi la recâştigarea încrederii.

Aşa cum se întâmplă însă de foarte multe ori, a da diamante porcilor este un gest de neghiob, asta pentru că un porc rămâne un porc chiar dacă îi pui cercei strălucitori. Liderii europeni de atunci, aceeaşi cu cei de azi, nu au apreciat sinceritatea, loialitatea, celeritatea, dimpotrivă, s-au grăbit 1. să arate cu degetul, 2. să anunţe ieşirea din zona euro şi falimentul Greciei, 3. să considere poporul grec ca un leneş şi un trântor, 4. să provoace astfel dispreţul suveran al pieţelor financiare, care au penalizat Grecia cu bucurie, căci o speculaţie înseamnă bani, 5. să demonstreze că Uniunea Europeană nu există.

Am asistat cu toţii la ce a urmat. Cu o mână Europa dădea bani Greciei, cu alta o obliga să cumpere submarine nemţeşti. Cu o mână, de fapt cu o jumătate de gură, acorda sprijin, cu alta arunca cu noroi. Ce văd acum, ce-am simţit acum, este un ocean de resentimente şi dispreţ faţă de greci, de Grecia în sine, ca şi cum întreg continentul european i-ar fi luat drept ţapi ispăşitori pentru toate problemele lor. Ce-am văzut este şi un dispreţ suveran din partea liderilor europeni, care, din senin, nu mai au nimic de supt dela greci: s-a terminat totul, Grecia este moartă, deci hai s-o aruncăm la gunoi.

Solidaritatea europeană nu înseamnă, pentru mine, a da bani, ca la pomană, cu nemiluita. Ci a lua de mână, da, mâna aia care cerşeşte acum, sau a sta jos lângă trupul acela acum murdar şi mirosind a sărăcie, pentru a pune o unică întrebare:

sunt aici, sunt cu tine, ce e de făcut? cum ieşim, tot împreună, din mizeria asta?

Cât despre Uniune, fie ea şi europeană, iertaţi-mă, dar pare asemeni unei uniuni pentru ...sex. Cât a fost ok şi bine, ok, mersi, cât nu mai e sau am dat de alta mai bună la pat, valea. Scuipând, evident, pe corpul consumat. Speculat. Care a fost bun de dat în gura traderilor care astfel nu au speculat de exemplu, pe Franţa. De ce nu? Ştiaţi că Franţa este singurul stat membru care nu respectă datoria economică de a rămâne, ca angajament european, în limitele acelui 3% din PIB? Da, da, până şi falita şi nenorocita Grecie respectă angajamentul. Există o onoare a săracului, însă. Mereu. Iar eu salut acest gest.

Nu am fost niciodată în Grecia, deci nu mă pronunţ asupra situaţiei. N-aş putea spune dacă sunt nesimţiţi sau leneşi sau nenorociţi de profitori, cum sunt acum catalogaţi de o lume întreagă. Ştiu însă că înainte de a da cu bâta ar trebui să vedem cu ochii noştri. Mai ştiu că pentru a se fi ajuns aici, cu siguranţă ceva s-a întâmplat, la un nivel cu mult mai mare, mai imens, mai obscur, decât vedem noi. Ştiu că îndemnul Bisericii Ortodoxe Greceşti, de a nu vota Nu la referendum, are un sens, şi el. Biserica mai crede în cuvântul Uniune, acolo unde Uniune ar trebui să însemne solidaritate, compasiune, dialog, prezenţă la bine şi la rău.

De aici, de foarte departe de Bruxelles, dar şi de Grecia, de pe malul unui Atlantic care uită cu plăcere de grijile continentului, nu remarc decât un aspect: mi-e silă de această uniune, dacă ea penalizează sinceritatea şi credinţa. Mai bine, asemeni grecilor, mai bine lipsă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite