În ultimele 24 de ore au fost raportate 4.056 de cazuri pozitive, mai mult decât dublu faţă numărul infectărilor zilnice din urmă cu câteva săptămâni.
Într-un spital regional din Niş, în sudul ţării, medici şi asistente îmbrăcaţi în costume de protecţie se luptă să-şi ajute noii pacienţi, unii aflaţi în stare gravă.
„Situaţia escaladează într-o problemă majoră", spune Radmilo Jankovic, medic şi manager general interimar al spitalului.
"Suntem aproape plini, va trebui să mai eliberăm spaţiu", adaugă el.
Potrivit lui Milorad Jerkan, directorul centrului de sănătate publică din Niş, în spatele acestei înmulţiri a cazurilor se află tulpini noi, mai contagioase ale virusului, dar şi nerespectarea de către unele persoane a măsurilor sanitare.
"Faceţi o plimbare şi veţi vedea cafenele aglomerate, tineri fără măşti", spune Jerkan, care s-a vindecat de COVID-19, dar şi-a pierdut sora din cauza acestei boli.
Guvernul oscilează între necesitatea de a păstra economia în funcţiune şi nevoia de a ţine sub control epidemia. A redus orarul de funcţionare a cafenelelor, restaurantelor şi cluburilor, dar a menţinut deschise centrele comerciale, magazinele alimentare, pieţele şi alte magazine.
În Serbia, ţară cu 7 milioane de locuitori, 470.941 de persoane au contractat coronavirusul şi 4.491 dintre ele au decedat.
În săptămânile recente, unele cluburi şi cafenele au ţinut petreceri şi concerte ilegale cu sute de persoane în spaţii închise. În unele cazuri, poliţia a făcut descinderi şi a închis localurile.
Este posibil ca vaccinarea în masă să-i fi încurajat pe unii oameni să se relaxeze prematur, consideră doctorul Jankovic, atenţionând că este nevoie de timp pentru ca oamenii să-şi dezvolte imunitatea, notează Reuters, preluată de agerpres.ro.
Potrivit Reuters, Serbia se află în prezent pe locul al cincilea în lume după numărul de vaccinuri administrate la 100 de locuitori. Circa 1,5 milioane de persoane (21% din populaţie) au primit cel puţin o doză de vaccin.
Sârbii pot alege între patru vaccinuri diferite: Pfizer/BioNTech, Sinopharm (China), Oxford/AstraZeneca şi Sputnik V (Rusia).
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
13 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Ala care raporteaza.
Au luat faimosul vaccin Chinezesc care e o chinezărie cu 40-50% eficientă și nu se știe cum reacționează la mutații. Probabil are eficientă 20-30% la varianta englezeasca. Așa ca 50% din aia vaccinați se îmbolnăvesc.
Se-nsemânțează, va fi „cules” și-al patrulea val, pân-ce scopul va fi atins.
Deși este campioană la vaccinare, Serbia mai este și campioană la pupatul moaștelor.
Grecia are cele mai multe Moaste .
Vezi toate comentariile (13)