Deveselu, „port“ la Marea Neagră – între Maskirovka şi realitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un discurs rostit în faţa şefilor de stat major din Balcani, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat că întreaga regiune (sudul-estul Europei – n.A.G.) intră sub influenţa rusă. „I-am spus (secretarului general al NATO Jens Stoltenberg – n.A.G.): «Eşti absent din Marea Neagră. Marea Neagră aproape ca a devenit un lac rusesc. Dacă nu acţionăm acum, istoria nu ne va ierta»“

Generalul Philip Breedlove (foto), fostul comandant suprem al NATO în Europa, prezenta într-un interviu pentru presa militară americană viziunea sa despre modul în care Comandamentul European al NATO (EUCOM) trebuie să se reformeze. Interviul vine înaintea Summitului de la Varşovia şi devoalează o nouă abordare în domeniul militar. Această viziune relevă necesitatea de a reveni la afacerile militare uzuale de planificare a războiului, o abilitate care a fost pierdută în timpul scurs de la terminarea Războiului Rece şi care a devenit necesară odată cu resurgenţa Rusiei. 

Ştiu foarte bine cum trebuie să se schimbe EUCOM-ul”, a declarat pentru revista militară Stars and Stripes generalul Philip Breedlove. „Acest comandament (EUCOM) este subţiat (n.A.G – redus numeric ca personal militar), iar destinaţia sa a fost schimbată de la cea de război la aceea de a construi capacităţi de parteneriat (building – partnership – capacity). Aceste comandamente (n.A.G.– este vorba de comndamentele din Germania şi Italia pentru cei 60.000 de militari americani prezenţi în Europa) trebuie să redevină comandamente de război. Transformarea EUCOM într-un comandament de luptă necesită mai multe resurse, mai multe trupe şi noi planuri operaţionale, necesare în caz de criză, pentru a conduce operaţiunile de luptă în Europa.“ 

Philip Breedlove

De asemenea, generalul Breedlove arăta că este necesar ca EUCOM-ul să fie scos conceptual din strategiile derulate în etapa post Război Rece:

„EUCOM-ul este o fracţiune din ceea ce era când relaţia cu Federaţia Rusă a început să fie construită în cadrul Consiliul NATO-Rusia începând din 1997. Viitorul comandament EUCOM trebuie construit pe nouă paradigmă europeană mai multe resurse, mai multe trupe, planuri de criză, mai multe exerciţii în zona estică.“ 

Din ceea ce constatăm astăzi, din punct de vedere militar, nu există o structură de legătură între brigăzile din Europa şi şeful acestora. Este necesară o astfel de structură, în subordinea comandantului EUCOM, care să coordoneze piesele acestui puzzle militar dislocat în Europa (această structură ar putea fi aceea a unui comandament de divizie). Comandamentul Trupelor de Uscat din Europa a încercat să umple acest gol prin alocarea, pentru zona Ţărilor Baltice, a unei grupări de 100 de militari dotaţi cu tehnică de comunicaţii, grupare luată de la Divizia 4 Infanterie cu baza în SUA. Dar acel element de comandă este insuficient pentru a gestiona o criză în timp real sau pentru a conduce un răspuns comun de-a lungul serviciilor terestre, aeriene şi navale ale Alianţei. Nu este suficientă o forţă care să zboare în zona de conflict, odată ce apare aceasta, este nevoie de un joint task force în subordinea EUCOM. În ultimii trei ani EUCOM a răspuns crizei şi noilor provocări de securitate prin mutarea de trupe în regim rotaţional în Europa de Est şi prin prepoziţionarea de tehnică în locaţii speciale. Propunerea de finaţare a flancului estic făcută de Pentagon (3,4 miliarde de dolari) ne devoalează o Rusie agresivă şi impredictibilă. A combate capabilităţile Rusiei prezente în jurul Balticelor este considerat un obstacol pentru care Alianţa trebuie să se pregătească foarte bine. Aceasta trebuie să fie gata să spargă blocada datorată enclavei Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania, o porţiune de teren plină cu arme ofensive ale ruşilor. De acolo, Rusia poate lovi cu mijloace terestre, aeriene şi navale (temutele Iskander-M, sistemele S-300, sisteme de război electronic care produc o zonă de interdicţie şi chiar duc la imposibilitatea operării tehnici NATO-A2/AD) întreaga zonă de nord şi centrală a Europei. Oficialii nemţii l-au criticat pe Breedlove pentru duritatea opiniilor, dar acesta a răspuns franc: „trebuie să fim pregătiţi pentru o situaţie în care Rusia nu este partenerul nostru“. Este în fond şi la urma urmei un mesaj de descurajare pe care generalul american îl transmite Kremlinului.

Spre deosebire de generalul Philip Breedlove, noul comandant al EUCOM, generalul Curtis Michael Scaparrotti (foto), a sosit la comandă într-o perioadă în care elemente din vremea Războiului Rece sunt în derulare între NATO şi Rusia, criza refugiaţilor continuă deteriorând construcţia UE, iar un război împotriva terorismului este dus în flancul sudic al NATO.

Curtis Michael Scaparrotti

Cum se va comporta generalul Curtis Michael Scaparrotti, care vine dintr-o misiune în Coreea de Sud? Primele semnale ne-au fost transmise cu ocazia audierilor din Senatul american, audiere care a avut loc pe data de 21 aprilie 2016. Reacţia lui este similară cu cea a generalului Philip Breedlove. Când a fost întrebat dacă manevrele aviaţiei de vânătoare ruseşti în apropierea fregatelor şi a portavioanelor americane, desfăşurate în apele internaţionale, necesită un răspuns, el a lăsat uşa deschisă: „Vreau să spun că ne uităm atent la această opţiune, trebuie să ţinem totul pe masă“. [1]

Referitor la creşterea numărului de militari în Europa, generalul Curtis Michael Scaparrotti este de aceeaşi parte cu generalul Philip Breedlove, adică un număr mai mare de forţe este necesar în Europa, forţe staţionare, pe lângă cele rotaţionare. În faţa Senatului, generalul a declarat că vede o brigadă permanentă în plus în Europa făţă de cele două deja existente. NATO în timpul lui Breedlove a pregătit un răspuns rapid şi o forţă specială în situaţii de criză reducând birocraţia procedurilor de desfăşurare a trupelor. Următorul pas al Alianţei este să întărească capabilităţile militare de-a lungul graniţei estice, în loc să asigure elemente de reacţie rapidă. De asemenea, în timp ce atenţia NATO s-a concentrat pe acţiunile Rusiei din nord-estul Europei, Marea Neagră a devenit, de fapt, centrul jocului geopolitic al Moscovei. Momentul a fost devoalat de invazia Georgiei în 2008. Ucraina şi Crimeea fac parte din arealul Mării Negre. Flota rusă de la Marea Neagră consolidează influenţa Rusiei până în Mediterană, ceea ce o face unul dintre principalele instrumente pentru îndeplinirea ambiţiilor de putere globală redescoperite ale Rusiei. Securitatea în regiunea Mării Negre este o piesă centrală a planurilor europene pentru a-şi reduce dependenţa energetică de Rusia. Cum va acţiona UE, vom vedea? Dar NATO? Se va agrea la Varşovia o flotă a Mării Negre compusă din vase ale Turciei, Bulgariei şi României? Vor participa la aceasta nave din Ucraina şi Georgia care sunt ţări membre ale Parteneriatului pentru Pace?

Scutul NATO antirachetă de la Deveselu - Olt a fost activat Foto Alina Mitran

Ce argumente au ruşii împotriva scutului de la Deveselu?  

Proliferarea deţinerii de rachete balistice este o ameninţare reală la adresa securităţii aliaţilor europeni. Peste 30 de state au sau au achiziţionat tehnologie pentru construirea rachetelor balistice care pot fi dotate cu încărcătură convenţională sau încărcătură nucleară. Proliferarea acestor capabilităţi nu înseamnă că există o ameninţare iminentă cu un atac împotriva alianţei NATO, dar Alianţa are responsabilitatea să ia în considerare acest fapt ca o temă de lucru în panoplia obiectivelor apărării colective.

Să vedem miturile fabricate la Moscova şi faptele reale:

1. Mit: Sistemul NATO de la Deveselu este direcţionat împotriva Rusiei şi pentru descurajarea sistemului strategic nuclear rusesc.

Răspuns: Geografia şi fizica împiedică sistemele din România şi Polonia să lovească sofisticatele rachete balistice ruseşti cu baza pe uscat sau pe mare. Rachetele ruseşti zboară deasupra Polului Nord şi deci traiectoria interceptorilor de la Deveselu nu se intersectează cu traiectoria rachetelor ruseşti. Varianta actuală de interceptori, Block 1A, are o rază operaţională de 500 km. Aceştia sunt construiţi pentru a intercepta rachete balistice cu o rază scurtă (până la 1.000 km) şi intermediară de acţiune (1.500-5.500 km). Variantele viitoare de interceptori Block 2A şi Block 2B vor putea acoperi o rază mai mare. SM 3 Block 1A, rachetele cu care sunt înzestrate navele americane şi cele japoneze din sistemul Aegis au atins ţinta în 12 din 13 zboruri-test. Modelele SM 3 Block 1B, Block 2A şi Block 2B nu au participat încă la zboruri-test. Rusia ştie aceste lucruri iar americani au discutat în 2009 la nivel înalt despre scutul antirachetă din Europa cu oficiali de la Moscova.

2. Mit: Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA) – Programul referitor la acordul cu Iranul pe teme nucleare – agreat la 14 iulie 2015 la Viena de grupul P5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, SUA, Germania şi UE) cu Iranul ar rezolva în opinia rusă faptul că acest scut de la Deveselu nu mai este necesar.

Răspuns: Programul JCPOA se referă la programul nuclear al Iranului şi nu rezolvă ameninţarea pusă de rachetele balistice ale Teheranului capabile să transporte încărcătură convenţională, chimică sau nucleară. Gardienii revoluţiei din Iran - armata de elită a regimului de la Teheran - au efectuat, pe 8 martie 2016, teste cu rachete balistice din silozuri amplasate în întreaga ţară în cadrul unui exerciţiu militar, potrivit Reuters. Printre noile rachete testate au fost şi tipuri de rachete sol-sol şi aer-sol, dar şi o noua racheta balistică cu raza lungă de acţiune, care poate transporta focoase multiple, a anunţat agenţia iraniana de stiri Fars, citată de CNN. Racheta balistică poate evita sistemele anti-rachetă defensive şi are capacitatea de a distruge obiective masive şi multiple, a declarat cu acest prilej ministrul Apararii iranian, generalul de brigadă, Hossein Dehqan. Din iunie 2011 când iranieni au desfăşurat un exerciţiu demonstrativ cu rachetele din dotare şi până astăzi, programul de rachete balistice al Iranului a continuat folosind tehnologie şi know-how din Asia şi din Coreea de Nord. În 2011 Gărzile Revoluţionare din Iran au lansat 14 rachete, una din acestea având o rază medie de acţiune, putând, potrivit presei de stat de la Teheran, lovi Israelul şi bazele americane din Golf, dar şi ţinte din Europa. Generalul Amir Ali Hajizadeh a insistat ca programul iranian nu reprezintă nicio ameninţare pentru naţiunile europene, însă oferă apărare împotriva Israelului şi forţelor americane masate în Golf, scrie AFP. Iranienii au în panoplia de rachete tipuri precum: Zelzal (cutremur, n.A.G), Shahab (meteoriţi, n.A.G) 1 si 2, sau Ghadr (putere, n.A.G.), o racheta cu raza medie de acţiune, de fapt, o versiune modificată a Shahab-3. Actualele rachete ale Iranului au o rază maximă de acţiune de 2.000 de kilometri. Programul rachetelor iraniene, aflat sub controlul Gărzilor la fel ca şi proiectele spaţiale, dă emoţii occidentalilor, care cred că Teheranul ar putea instala, pe rachete, focoase nucleare sau ar putea instala componente chimice, din care au încă suficiente, din timpul războiului cu Saddam. Amplasarea componentei terestre a sistemului antirachetă în Europa Centrală şi de Est este necesară în condiţiile în care informaţiile acumulate de serviciile de informaţii americane arată că ameninţarea venită din partea rachetelor balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune dezvoltate de Iran creşte mai rapid decât ameninţarea rachetelor balistice intercontinentale, a căror dezvoltare are loc mai lent decât estimările anterioare.

3. Mit: Rusia a propus iniţiative care să rezolve diferenţele dintre Moscova şi Washington şi să dezvolte cooperarea în cazul rachetelor balistice.

Răspuns: Rusia a declinat toate iniţiativele de transparentizare a cooperării în domeniul rachetelor balistice lansate de SUA şi de NATO, inclusiv cele două centre NATO-Rusia şi un memorandum NATO-Rusia referitor la stabilirea unui regim transparent în ceea ce priveşte regimul BMD.  Rusia insistă pe limitarea utilizării elementelor de apărare împotriva BMD de către SUA şi NATO în ciuda faptului că acestă limitare afectează capabilităţile de apărare ale Alianţei.

4. Mit: Scutul antirachetă este unul american îndreptat împotriva Rusie, scut care are potenţialul de a submina stabilitatea strategică în Europa şi în întreaga lume.

Răspuns: 28 de şefi de state şi de guverne reuniţi la Summitul de la Lisabona din 2010 au aprobat scutul antirachetă din Europa. Americani au construit scutul pe banii lor (peste 400 de milioane de dolari) dar operarea acestuia revine în grija Comandamentului NATO din Germania pentru a promova încrederea şi a reduce riscul unor neînţelegeri.

5. Mit: NATO a suspendat discuţiile de cooperare cu Rusia, inclusiv cele dedicate rachetelor balistice, iar Consiliul NATO-Rusia nu mai fincţionează.

Răspuns: Rusia s-a retras din discuţiile privind Grupul de lucru referitor la rachetele balistice din Consiliul NATO-Rusia în octombrie 2013 înainte de începerea crizei din Ucraina. NATO a decis ulterior să suspende orice activitate a Consiliului în urma agresiunii Rusiei în Ucraina. Pe 20 aprilie 2016, la Bruxelles a avut loc prima reuniune a Consiliului NATO-Rusia, după o întrerupere doi ani. Întâlnirea care a durat 90 de minute, mult peste timpul planificat nu a produs rezultate concrete deşi ambasadorul rus la NATO, Alexander Grushko, a calificat-o drept un dialog sincer şi serios între reprezentanţii celor două blocuri militare. Dilogul a demonstrat, încă odată, dacă mai era nevoie, faptul că există diferenţe mari de opinie în ceea ce priveşte abordarea situaţiei din Siria şi problematica activităţilor militare ale Alianţei de la periferia teritoriului Federaţie Ruse. De fapt evenimentul nu a adus nicio îmbunătăţire în relaţiile dintre cele două părţi, aşa cum a anunţat la finalul reuniunii secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, reamintând totuşi că această cale a dialogului  rămâne deschisă, dar nu se pune problema reluării colaborării. Secretarul general al NATO a făcut publice cele trei teme importante care s-au discutat: criza din Ucraina, problematica activităţilor militare, transparenţa şi reducerea riscurilor şi Afganistanul.

6. Mit: Bazele din România şi Polonia violează obligaţiile SUA în cadrul Tratatului de Interzicere a rachetelor cu rază intermediară de acţiune (1500-5000 km).

Răspuns: SUA respectă în totalitate obligaţiile Tratatul INF semnat în 1987. Sistemul Aegis Ashore este destinat şi proiectat pentru scopuri defensive interceptori nefiind echipaţi cu capete convenţionale. Aceste site-uri nu au capabilităţi de a lansa rachete balistice sau rachete de croazieră deci nu sunt supuse obligaţiilor tratatului INF. Statele Unite dispun de un sistem anti­rachetă balistică terestru, denumit Ground-based Midcourse Defense (GMD), dar acesta face parte din altă categorie, diferită de sistemul Standard Missile Defence (SMD) care este desfăşurat în România. Toţi interceptorii GMD sunt localizaţi în Statele Unite. Sunt 26 de interceptori GMD în Alaska şi 4 în California. Diferenţele dintre cele două sisteme sunt următoarele: sistemul GMD este proiectat pentru a distruge rachete balistice intercontinentale, cu o rază de acţiune mare. Rchetele componente la sistemului GMD sunt mai mari decât cele montate la Deveselu, iar vehiculul ucigaş, glonţul care distruge racheta inamică, diferă.

Concluzie

Stimaţi cititori, vă rezum, în încheiere, actuala stare geopolitică din Europa: ne aflăm în aceeaşi situaţie ca aceea din primii ani de după cel de-Al Doilea Război Mondial, de fapt, într-o perioadă de pre Război Rece.


[1] Americanii şi sovietici au redactat un MOU (Memorandum de Înţelegere) în 1972 privitor la întâlnirile de acest fel pe mare dar acesta nu a fost ratificat de nicio parte.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite