Din gândurile lui Ptolemeu Manole, cetăţean român, despre Republica Moldova

Cu greu am înghiţit rezultatul primului scrutin, cu speranţă oarbă am privit rezultatele Maiei, Soroş s-o ajute la cel de-al doilea tur!

Scrisoare, 31 oct 2016

Dragul meu român, 

Întărit de calitatea de membru UE, deci plin de dreptate şi democraţie, voi începe prin a scrie că nu există câştigător în primul tur al alegerilor din Moldova, pentru că nu pot accepta ideea că un candidat pro-rus, carismatic fix cât un director adjunct de CAP, a strâns mai multe voturi decât delicata floare a speranţelor mediatice, oţelită de încercările şi provocările politicii transprutene. Ca român get-beget (aparent doar cu un mic procentaj de grec, dar grecii sunt OK), nu voi putea să ignor crâmpeiul de speranţă că, totuşi, peste 45% dintre moldovenii care s-au prezentat la vot sunt nişte proşti, rusofili şi comunişti. 

Acum voi arunca o propoziţie în care voi include cuvinte mari, precum poziţie geostrategică, conflictul din Ucraina, Vladimir Putin, resurgenţa Rusiei - şi toate ar trebui să provoace o frică adeneică de răsăritul soarelui, căci de acolo vine violenţă şi îngheţul. Da, ca român, aparent imperialist şi deloc dornic de înţelegere, poate trecând pe lângă vreun stâlp pe care e scris „Basarabia e România”, aş fi împins de nobilele idealuri ale unirii cele sfinte. În 2018, la Centenar, va intona în minte speranţa. 

Partidul lui Igor Dodon şi-a dublat numărul de voturi din noiembrie 2014 (alegerile parlamentare) încoace. Nu ştiu dacă este un semn de incompetenţă politică acest simplu fapt, având în vedere că omul (bine, omul, rusofilul necinstit şi antieuropean!) a câştigat de două ori mai multe voturi pe persoană fizică, decât ca lider de partid. Şi ca organizator politic este, deci, profund incompetent! 

Se povestea atunci, la alegerile parlamentare, că un puternic vot anti-oligarhic şi anticorupţie s-a derulat în Moldova, că oamenii n-au mai suportat întârzierile şi furaciunea impuse de joaca politică dintre principalele partide pro-europene. Şi că dintre toate alternativele posibile, tocmai un ministru din cel mai corupt guvern al Republicii Moldova, politician tânăr, femeie, cu ştate pe la Banca Mondială (deci bani pentru popor!) a fost găsit pentru Preşedinţie - şi după ce s-a rupt politic de toţi oligarhii, care în schimb au susţinut-o tacit. 

Ignorând aceste aspecte, cu o cvasi-speranţă în suflet, Maia Sandu este cel mai apropiat lucru de un tehnocrat. Românilor le place cuvântul ăsta, CV-ul european, faptul că este femeie (deci, misogin vorbind, nepericuloasă). Aparent le-a plăcut şi fraţilor moldoveni, de vreme ce, dintr-un bazin electoral de vreo 800.000 de votanţi pro-europeni (participanţi la votul din 2014), ea a obţinut, în primul tur, peste 500.000 de voturi. Mai vine şi turul doi, se mai strâng rândurile, unii nu mai merg la vot, alţii, mulţi alţii da, iar ziua, ţara şi speranţa sunt salvate. 

Drept ignorat este Igor Dodon, deja ciuca miştourilor internaute şi nu numai, comparat cu un Mini-Me al lui Putin de către corespondentul Newsweek la Moscova. Departe de principiile româneşti ale dreptăţii şi democraţiei este el, abia polişat cu moldovenism sub rugina rusofoniei comunistoide. Acest domn, obţinând cele mai multe voturi la alegerile parlamentare, a fost trimis pe centura politicii, în timp ce jocul a fost făcut de către aceleaşi forţe pe care electoratul le hulea. A strâns sau furat (cu KGB-ul, desigur, cine altul?!) încă pe atâtea voturi, conform Comisiei Electorale Centrale, care dădea numărarea scrutinului prezidenţial la minut, online, pentru toţi gură-cască de pe mapamond. 

Cu greu am înghiţit rezultatul primului scrutin, cu speranţă oarbă am privit rezultatele Maiei, Soroş s-o ajute la cel de-al doilea tur! Nu m-am gândit niciun moment la ingerinţe vestice, la măgăriile celor care pur şi simplu preferau un compromis aparent pro-european, poate un pas mai spre vest decât înainte, dar tot prin continuarea statu-quo-ului. Groaznic şi incert este viitorul cu mâna Rusiei aşa aproape de noi, de EUROPA! Şi nu a susţinut Maia unirea cu România, când nişte nebuni cu Ghimpu în frunte au cerut-o, dar o simte, pentru că vorbeşte româneşte. Ştie ea ce face... 

Pentru că sunt român, susţin victoria Maiei Sandu, sunt bucuros de ea şi „susţin parcursul European al Republicii Moldova”. Pe cei care votează în continuare ca proştii pentru Dodon, dublaţi mai nou, cu nesimţire şi anti-românism, de agenturile străine, îi scuip şi blestem, să trăiască cu ce îşi aleg. Nicidecum nu m-aş gândi că nişte sărăci, săturaţi de propria lor prostituţie politică şi lipsa de evoluţie socială, l-ar vota şi pe Dracu', numai să scape de nişte Dumnezei nedrepţi. Iară noi, îngerii români, privim şi plângem. 

Duie Momon! Basarabia e România! 

Cu respect,

Ptolemeu Manole, român