Din Transnistria, cu dragoste şi ură

Statuia dictatorului rus Lenin, în faţa sovietului suprem din Tiraspol, aşa-zisul parlament al transnistrenilor. FOTO: Ramona Ursu

„Zdravstvuite, prediavite vashi dokumenti!”. Ecaterina îmi zice-n şoaptă să deschid paşaportul la foaia cu numele. Mâinile-mi tremură. Tremur nebun desprins din cele mai întunecate cotloane ale minţii.

Soldaţii mişună peste tot. Sunt mulţi. Toţi cu pistoale. Toţi cu puşti. Toţi cu feţe spoite în cenuşiul bolnav de oameni fără chip. E graniţa lor, a lor, separatiştilor. „Dracu s-o ia de foaie! Acum nu o găsesc!”. Şi ochii rusului mi se înfig în tâmple, ca nişte gloanţe ce nu vor să se oprească, parcă din ’45 încoace, ca într-un scenariu dictat la infinit de un nebun.

„Azi, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, suntem peste o sută de mii de cetăţeni. Vom merge înainte spre libertate, bunăstare, prosperitate. Trăiască Republica Moldova, ţară europeană!”. La Chişinău e toamnă târzie. Şi e entuziasm. Politicieni în costume fine răcnesc în microfoane cuvinte mari, de bine, de speranţă.

Tighina e în faţă, sugrumată între ziduri din umeri de soldaţi. Mâinile nu vor să mi se oprească din tremurat. Găsesc, la naiba!, foaia. Şi rusul pleacă. Ecaterina mă ia uşor şi hotărât de braţ. „Hai, la biroul de migraţii! Să nu uiţi ce ţi-am zis pe drum! Mergem la rude, Ramona, da?”. O bucurie absurdă ni se lipeşte de feţe, mascând o teamă şi mai absurdă, venită parcă din lagărele Siberiei.

„Vom circula pe drumuri europene, copiii noştri vor învăţa în şcoli moderne…”. La Chişinău, mulţimea e-n extaz. Se strigă şi Unire! Se strigă pentru UE! Se strigă şi aiurea, cu ordin de la partid, „pentru binele poporului“.

Ghişeul. Secera şi ciocanul stau răstignite deasupra capetelor noastre. Înroşesc pereţii înzorzonaţi cu chipuri de eroi, desprinşi dintr-o istorie inventată pe peticul ăsta de pământ dezmierdat „TranSInistria”. „Gata, ne-au semnat! Ţi-au încercuit pe adeverinţă că eşti româncă şi că trebuie să ieşi azi, neapărat, din Transnistria”. Şi Ecaterina e fericită. Mâinile nu-mi mai tremură. Pornim spre Tighina, spre Tiraspol, spre satul Lenin. Zeci de steguleţe colorate cum vrei stau înfipte în mijloc de drum. E sărbătoare! E 9 mai. Ziua Victoriei. „Ziua Victoriei lor! Şi noi încă-i serbăm pe ruşi… Atât sunt de viteji ai noştri guvernanţi”. Şi moldoveanca mea, din Dubăsari, Transnistria, se-ncruntă mai rău ca un soldat rus.

E optimism la Chişinău. „Urmează să ne regăsim în acest spaţiu valoric european, pentru ca cetăţenii să…”.

Respir adânc şi simt în nări şi în plămâni mirosul Mamei Rusia. Tăiem toată Transnistria. Nici nu e mult pentru o zi. O palmă de pământ udată cu sânge. Mâinile îmi tremură din nou, pe muzica lui Vysotsky. Oh, cât de frumoasă-i rusa în cântecele lui! E pace cruntă la Tighina. Spre piaţa botezată grotesc de dictatori drept cea a Libertăţii, Komisarii îmi invadează gând după gând. Şi ies ca din morminte, cu chipul Tătucului Stalin înfipt la piept ca o insignă de fier.

„Ramona, oamenilor le este frică să vorbească româna la Tighina. Moldovenii noştri o vorbesc acasă. Nu pe stradă, nu la serviciu. Şi aşa sunt terorizaţi, vai de capul lor!”. Imagini nebune îmi tulbură amintirile. Pacificatori cu arme în mâini apără pacea la Tighina. Ziduri din tancuri poartă pe şenile sângele moldovenilor vărsat peste pod, peste Nistru. O limbă română, educată cu parul de Mama Rusia, îmi otrăveşte inima. Şi simt Armata a XIV-a Rusă, înfiptă în Tiraspol, cum spulberă bucată cu bucată suflete de moldoveni. Lenin e peste tot, cu chip de piatră, defilează grotescul comunism, în faţa sovietului suprem, uitat chiar şi de ruşi în capitala inventată.

În Chişinău se defilează cu entuziasm. Cuvinte mari de politicieni pro-UE îneacă încă în Prut limba română, schimonosită-n legea Komisarilor drept grai moldovenesc.

P.S.: Timp de opt luni, am locuit în Chişinău, lucrând alături de echipa „Adevărul Moldova”. Şi am iubit Chişinăul. Republica Moldova am înţeles-o, însă, mai bine, abia după ce, o singură zi, am trăit în Transnistria. Despre experienţa asta vă povestesc în reportajele de mai jos.  

FOTO VIDEO Transnistria - Experiment stalinist la marginea Europei (Partea I)
„Dacă omori un om e o crimă, dacă omori un milion e statistică”. Principiul de viaţă al unuia dintre cei mai mari dictatori ai lumii, Iosif Vissarionovici Stalin. Departe de vremurile lui Stalin, în Transnistria nu se mai fac statistici cu milioane de morţi. Ci cu milioane de suflete zdrobite, cu minţi spălate până la inconştienţă. Cui înfipt de ruşi în coasta Europei, o ţară ilegală în care cele mai sadice şi roşii rămăşiţe sovietice sunt divinizate ca într-un altar al comunismului.

FOTO VIDEO Înapoi în URSS! Tiraspol, oraşul dezgropaţilor (Partea a II-a)
"Nu NOI i-am scos din ţară!". Radioul zdrăngăneşte din nou în rusă. Mergem în inima lor, a transnistrenilor, în capitală. Oh, limba asta! „Frumoasă ca limba rusă!”. Şi încep să râd zgomotos, ca după o amintire prea comică, gândită cu voce tare. Ecaterina mă priveşte nedumerită.

FOTO VIDEO "Bine aţi venit în TranSInistria!". Locul unde România e doar o sperietoare şi graiul e sămânţa războiului (Partea a III-a)
Foametea. Limba neştiută. Binele. „Uite şi binele! Tancul care aduce binele!”. Şoferul nu ne mai ascultă. Zâmbeşte. Fredonează după zdrăngăniturile radioului. Se uită nepăsător, în stânga drumului, la un alt monument proptit în vârful dealului. Un alt tanc-monument. Legenda spune că fiara de ucis oameni a fost scoasă din Nistru, în 1944, după luptele din cel de-al Doilea Război Mondial. „Ăsta e doar un mit. O altă manipulare”.