Discursul Sângelui, populiştii, imigranţii şi adevărata criză a Uniunii Europene

Enoch Powell a fost un cunoscut politician britanic (parlamentar între 1950 - 1974), membru de vază al Conservatorilor şi Ministru al Sănătăţii, în perioada 1960 - 1963.

Powell s-a făcut remarcat printr-un discurs antisemit la adresa imigranţilor din Commonwealth, fiind, în aceste zile, un adevărat etalon pentru reprezentanţii mişcării de dreapta din Marea Britanie şi nu numai.

Atunci când britanicii au început să se confrunte cu invazia imigranţilor din Commonwealth, Powell a ţinut un discurs controversat la Birmingham. Vrând să atenţioneze audienţa în privinţa pericolului generat de această invazie, Powell a făcut o serie de aluzii antimsemite.
 

Aşa cum privesc acum spre viitor, mă cuprind tot felul de presimţiri la fel ca pe romani, care au prevăzut <<un Tibru spumegând de sânge>>. Acest fenomen tragic şi care nu poate fi retractat şi la care privim cu groază pe partea cealaltă a Atlanticului vine şi înspre noi, bazându-se pe voinţa şi pe neglijenţa  noastră. Într-adevăr, acest fenomen va fi de proporţii americane cu mult timp înainte de sfârşitul secolului 20. Doar prin acţiuni hotărâte şi urgente putem evita acest fenoment de pe-acum."

Discursul Sângelui, aşa s-a numit această cuvântare a lui Powell. De care Nigel Farage şi ceilalţi extremişti europeni nu sunt foarte departe. "Da, vom ajunge nişte străini în propria noastră ţară! În multe părţi din Anglia, acest lucru este adevărat! Ceea ce Powell voia să spună este că dacă un aflux mare de oameni năvăleşte într-o ţară pe care o schimbă până la a nu mai fi recunoscută, da, atunci apar tensiuni! Sunt de-acord cu acest principiu de bază al lui Powell", a spus liderul UKIP celor de la Sky.

Acest discurs, în care Powell a înfierat imigrarea celor care nu aparţineau "culorii albe", i-a determinat pe Conservatori să îl dea afară din partid. Acest discurs a început, însă, să bântuie politica britanică şi, chiar şi pe cea europeană. Vince Cable, Secretarul pentru Afaceri i-a evocat memoria lui Powell atunci când a descris atacurile conservatorilor la adresa imigranţilor români şi bulgari.

Exaltaţii Europei au început să trepideze, fie că sunt de stânga, fie că sunt de dreapta, eurosceptici, naţionalişti sau, de-a dreptul fascişti. După ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, care acum pot să muncească liber în întreaga Uniune Europeană, extremiştii au ieşit la iveală ca ciupercile după ploaie.

Marine Le Pen, spre exemplu, duce cu glorie, spre noi culmi, retorica tatălui. Şi are de câştigat. "Ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari este o absurditate în vremuri de criză economică şi de şomaj ridicat. Aveastă măsură va ransforsa competiţia neloială şi este un semnal pentru alte ţări din Est că locuitorii lor pot emigra spre Vest şi, în special, în Franţa."

Heinz-Christian Strache, liderul extremiştilor austrieci, ne-a atras atenţia că "Austria nu este un serviciu de ajutor social şi nici un centru de locuri de muncă pentru est-europeni." Iar în Germania s-a propus amprentarea cetăţenilor români pentru a nu putea să păcălească sistemul de ajutoare sociale.

Fie că vorbim despre Liga Nordului din Italia şi despre mişcarea Cinci Stele condusa de Beppe Grillo, despre Partidul Libertăţii din Austria şi Zorii Aurii din Grecia, grupările populiste, extremiste şi anti-europene profită din plin de insatisfacţia fundamentală generată de politicienii tradiţionali.

În timp ce actuala legislatură europeană le-a limitat puterile, campania europarlamentară le va oferi euroscepticilor posibilitatea să îşi prezinte cauza în faţa votanţilor şi pentru a aduna suport pentru viitoarele alegeri naţionale. UKIP are şi alte gânduri care se îndreaptă spre un referendum în care populaţia să îşi manifeste intenţia dacă mai vor să ramana în Uniune sau nu.

În Franţa, un sondaj efectuat in octombrie anul trecut de către Ifop a scos în evidenţă faptul că 24% din electorat va vota pentru Frontul Naţional, în timp ce 22% va susţine UMP, partidul fostului preşedinte al Franţei, Nikolas Sarkozy. Doar 19% ar vota cu socialiştii lui Francois Hollande.

Le Pen, in varsta de 45 de ani, a încercat să scoată Frontul National din zona rasistă şi anti-semită în care a fost bagat de tatal ei, Jean-Marie Le Pen. Totuşi, mesajul anti-imigranţi este cel mai puternic, iar Frontul Naţional încurajează suveranitatea Franţei, în opoziţie cu principiile Uniunii Europene şi cu ale monedei euro.

Dacă Frontul Naţional ar obţine la alegerile europarlamentare 24%, PVV-ul ar face 15% iar UKIP ar lua 10%, atunci totalul locurilor celor de extremă dreapta din Parlamentul European va ajunge la 50, notează şi The Economist.

Anti-europenii populişti de pe întregul spectru politic ar putea să obţină între 16% şi 25% din locurile Parlamentului European. Astăzi, aceştia deţin 12%. Majoritatea acestor voturi sunt ale partidelor eurosceptice de stânga. Dar extrema dreapta ar putea obţine, per total, cam 9%!

Am putea să asistăm la situaţia în care, dacă, partidele tradiţionale precum popularii de la PPE, socialiştii de la PSE şi liberalii de la ALDE nu încheagă o coaliţie, aceştia nu vor putea avea majoritatea ca să guverneze şi să numească noul şef al Comisiei Europene. În schimb, partidele populiste, naţionaliste, xenofobe, eurosceptice, eurocritice şi extremiştii de dreapta şi de stânga ar putea să arunce în aer proiectul Uniunii Europene.

Discursul anti-european a început să prindă din ce în ce mai mult la public. Dar ce anume îi mai uneşte pe Alexis Tspiras (Syriza), Nigel Farage (UKIP), Geert Wilders (PVV), Beppe Grillo (Cinci Stele), Berndt Lucke (AFD) şi Marine le Pen (Frontul Naţional), ale căror viziuni sunt atât de diferite?

Păi, Frontul Naţional s-a poziţionat mai la stânga şi decât Francois Hollande, promovând protecţionismul, naţionalizarea, taxele mari pe averi şi creşterea cheltuielilor pentru asigurarea bunăstării generale. Wilders, de la PVV, se concentrează pe islamizare şi caută cauze comune cu seculariştii de extremă stângă. Wilders şi Le Pen vor să facă alianţă, dar Frontul Naţional şi PVV sunt diferite precum noaptea de zi.

Frontul Naţional are un trecut antisemit, PVV susţine cu ardoare Israelul. PVV este în favoarea mariajului gay, FN-ul este împotrivă. PVV vede în islam un pericol totalitar pe când FN-ul nu se teme doar de islamizarea Franţei. Nu demult, Marine Le Pen i-a comparat pe musulmanii care se roagă pe străzile oraşelor din Franţa cu Ocupaţia Nazistă.

Vlaams Belang şi Liga Nordului vor autonomie regională în Uniune în timp ce UKIP şi Partidul Finlandezilor resping calitatea de membru al Uniunii Europene. UKIP este un partid libertarian, eurosceptic şi a exclus orice colaborare cu FN sau cu PVV. FN a anunţat că nu va sta niciodată în grupul euroscepticilor din Parlamentul European. Acolo este locul celor din UKIP şi ai Ligii Nordului.

Şi, nu uitaţi, mai avem pe scenă partidele fasciste, precum Zorii Aurii în Grecia, Ataka în Bulgaria şi Jobbik, în Ungaria, care nu contenesc în a dezlănţui atacuri belicoase împotriva imigranţilor.

De departe, cei mai sinştri sunt cei din Zorii Aurii, al căror logo este zvastica iar liderul lor, Nikos Michaloliakos, se află în puşcărie. Anul trecut, Marton Gyongyosi, un deputat în Parlamentul maghiar din partea celor din Jobbik, a spus că a sosit momentul să se facă o listă cu evreii din Parlament şi din Guvern, întrucât reprezintă un risc de securitate naţional. Scuzele ulterioare au fost doar pentru impresie artistică.

Toate aceste partide au câştigat un loc în preferinţele votanţilor europeni amplificând sentimentele anti-imigraţioniste, antipatia faţă de Islam şi furia faţă de măsurile de austeritate impuse de Troica, ce au adus numai sărăcie.
 
Toate aceste partide se adresează unui electorat aflat în vrie şi al cărui unic reper este ura faţă de politica tradiţională. Este un electorat confuz şi anxios atunci când vine vorba de viitorul ţării pe care o reprezintă. Să renunţe la suveranitate în favoarea unor State Unite ale Europei, să protesteze împotriva imigranţilor sau să meargă pe mâna aceloraşi politicieni care au ridicat măsurile de austeritate la rang de religie?

Degeaba vorbesc eurofilii despre implozia acestor partide odată ce vor acapara puterea. Ei spun că, pentru menţinerea ei, ai nevoie de moderaţie şi nu de isterie şi se dă exemplul partidului extremist condus de Jorg Haider, în Austria, care s-a făcut praf după ce a pus mâna pe putere, în 2000.

Se spune că este destul de greu să menţii un echilibru între putere şi proteste, numai că, la halul în care arată Europa în acest moment, abia acum se netezeşte terenul pentru eurosceptici, populişti şi extremişti. Odată cu criza economică, Europa se pregăteşte acum să intre în criza de identitate.