Arestările au venit după raiduri ale poliţiei la 13 locaţii din şase landuri germane – la unele dintre acestea au participat unităţi ale forţelor speciale.
Patru dintre aceşti suspecţi sunt suspectaţi de formarea unei ”asociaţii de extremă dreapta cu caracter terorist”, iar ceilalţi opt s-ar fi declarat pregătiţi să le acorde un ajutor ”financiar” sau ”un ajutor în vederea procurării de arme” ori ”participare la atacuri viitoare”, a precizat într-un comunicat Parchetul din Karlsruhe.
Printre suspecţi se află şi un fost ofiţer de poliţie suspendat pentru legături cu extrema dreaptă, potrivit unei surse a ministrului de interne din landul Renania de Nord – Westfalia.
Grupusculul, format în septembrie, avea ca obiectiv să ”zdruncine ordinea de stat şi societatea din Germania, iar apoi să o răstoarne”, potrivit parchetului.
”Atentate al căror dispozitiv concret nu a fost precizat până acum urmau să fie comise împotriva unor lideri politici, solicitanţi de azil şi persoane de confesiune musulmană, cu scopul de a genera o situaţie apropiată unui război civil”, mai precizează parchetul, competent în cazuri de terorism.
Parchetul a anunţat anterior percheziţii în 13 locuri, în cinci landuri germane - inclusiv în Bavaria şi Renania de Nord-Westfalia, cea mai populată regiune din Germania.
Cinci suspecţi au fost identificaţi în cursul percheziţiilor, dar şi opt persoane suspectate de faptul că le-au acordat o susţinere.
În vederea punerii în aplicare a planurilor pe care le aveau, suspecţii s-au întâlnit personal, în mai multe rânduri şi în locuri diferite, mai precizează justiţia germană.
Ei au folosit totodată forumuri de discuţii online oferite de diverse servicii de mesagerie pentru a comunica între ei.
Autorităţile germane sunt îngrijorate de un terorism al extremei drepte în urma asasinării unui ales german favorabil migraţiei, în iunie. Un neonazist suspectat în dosar a fost plasat în detenţie.
Îngrijorarea creşte de asemenea odată cu o multiplicare a violenţelor vizând aleşi în ţară, într-un context de înăsprire a atmosferei politice, sub presiunea extremi drepte.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
5 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Cica un grupuscul care voia sa rastoarne ordinea de stat ! E de cascadorii rasului inscenarea asta , nu mai stie Merkel cum sa isi salveze fundul si politica sa neobolsevica falimentara , de fapt ea rastoarna ordinea in statele UE . Doamne Ajuta sa ajunga AfD-ul la putere in Germania !
Au arestat 12 persoane pe baza unor supoziții? Cam disperați lefegii coanei Merkel
Extrema dreapta este periculoasa peste tot in lume, iar in USA ar ucide la primmu semn !
Comentariu considerat abuziv.
Pacat ca au fost arestati Trebuiau sa isi duca planul impotriva musulmanilor pana la capât.