Donald Tusk acuză guvernul polonez că încearcă să scoată ţara din UE, după ameninţările adresate Comisiei Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Donald Tusk, fost premier şi preşedinte al Consiliului European şi actualul lider al opoziţiei poloneze, a învinuit, marţi, partidul conservator că are de gând să scoată ţara din UE, după ce liderul partidului Lege şi Justiţie (PiS) Jaroslaw Kaczynski a ameninţat Comisia Europeană cu măsuri dacă nu va debloca PNRR-ul Poloniei, conform Agerpres.

Tentativa de a scoate Polonia din UE este realizată „consistent şi cu tenacitatea unui nebun”, a scris Tusk, marţi, într-un mesaj publicat pe Twitter, citat de agenţia DPA. „Toţi susţinătorii UE trebuie să înţeleagă odată asta”, a mai scris el. 

Actualul lider al opoziţiei poloneze a făcut referire în aceste critici la declaraţiile lui Kaczynski realizate într-un interviu pe care l-a acordat în weekend portalului de ştiri proguvernamental Sieci. 

În cadrul interviului, Kaczynski a afirmat că dacă partidul său va câştiga alegerile parlamentare, acesta va trebui să regândească relaţiile cu UE. 

Totodată, liderul de facto al Poloniei a ameninţat Comisia Europeană cu represalii, precum blocarea prin veto a unor iniţiative ale UE, învinuind instituţia de lipsă de seriozitate, după ce ea a solicitat Varşoviei să dizolve camera disciplinară pentru judecători în schimbul aprobării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) polonez, lucru pe care guvernul polonez l-a îndeplinit, însă fondurile alocate Poloniei sunt în continuare blocate de Comisia Europeană. 

„A existat un acord, respectat de noi, dar încălcat de cealaltă parte (...) Dacă Comisia Europeană nu-şi îndeplineşte obligaţiile faţă de Polonia, atunci noi nu mai avem niciun motiv să ne îndeplinim obligaţiile faţă de UE”, a declarat Jaroslaw Kaczynski în acel interviu, conform portalului notesfrompoland.com. 

Totodată, a afirmat că există „un plan germano-rus de a domina Europa” şi că opoziţia condusă de Tusk lucrează „la ordine externe” pentru „a înrobi Polonia”, învinuindu-l pe liderul opoziţiei poloneze că „brutalizează viaţa publică” prin atacurile adresate partidului Lege şi Justiţie. 

„Am arătat maximum de bunăvoinţă” faţă de UE, „dar concesiile nu ajută”, astfel „a sosit timpul să tragem concluziile”, a mai afirmat Jaroslaw Kaczynski. 

„Comisia (Europeană) încearcă să ne pună cu spatele la zid (...) Prin urmare, nu avem altă opţiune decât să ne scoatem toate armele din arsenal şi să răspundem ochi pentru ochi”, a avertizat el. 

În urma discuţiilor în contradictoriu cu Bruxellesul cu privire la reformele juridice aplicate de guvernul conservator de la Varşovia, acesta a ajuns, în luna iunie, la un acord cu CE ce prevede dizolvarea camerei disciplinare pentru judecători, în schimbul aprobării de către Bruxelles a PNRR-ului polonez, programul european de relansare post-pandemie prin care Polonia poate accesa aproximativ 36 de miliarde de euro. 

Însă, Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a afirmat că desfiinţarea respectivei camere este „un pas important”, dar nu îndeajuns pentru a asigura independenţa judecătorilor polonezi, astfel că Bruxellesul va continua să menţină blocate pentru Polonia fondurile din Mecanismul de redresare şi rezilienţă al UE. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite