Donald Trump îl provoacă pe noul primar al Londrei la un test IQ. Miliardarul american îl atacă şi pe premierul David Cameron

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Favoritul la învestitura republicană, Donald Trump, l-a provocat luni, într-un interviu acordat moderatorului Piers Morgan, pe noul primar al Londrei Sadiq Khan la un test de inteligenţă, relatează Daily Mirror.

“Nu mă cunoaşte, nu ne-am întâlnit, nu ştie cum sunt”, i-a spus Trump gazdei emisiunii Good Morning Britain de la ITV. „Cred că declaraţiile sale sunt foarte jignitoare şi, sincer, îi spun că voi ţine minte aceste declaraţii. Sunt nişte declaraţii foarte urâte”, a adăugat omul de afaceri.

“Atunci când a câştigat (alegerile – n.r.), i-am urat succes. Acum nu îmi mai pasă de el, adică nu mă interesează, să vedem cum se descurcă, să vedem dacă va fi un primar bun”, a spus Trump, admiţând că s-a declarat ofensat de declaraţiile lui Khan în ceea ce îl priveşte.

“Cred că este o ignoranţă din partea sa (…). Avem o problemă enormă cu terorismul radical islamic. Uitaţi-vă în toată lumea. Lumea explodează şi răul nu este făcut de suedezi, ok?”, a subliniat candidatul.

Trump l-a criticat şi pe premierul britanic David Cameron, avertizând că se pare că nu va avea o relaţie bună cu el. “Cine ştie speră să avem o relaţie bună, dar se pare că nici el nu este dispus să se ocupe de problemă”, a spus politicianul.

Noul primar ales al Londrei, Sadiq Khan, a respins săptămâna trecută oferta favoritului la învestitura republicană, care a spus că politicianul britanic este o excepţie şi va putea să intre în Statele Unite chiar dacă este musulman.

El a avertizat şi că părerea “ignorantă” a lui Trump privind islamul ar putea “face ţările noastre mai puţin sigure”. “Riscă să îndepărteze musulmanii moderaţi din lume şi să facă jocul extremiştilor. Donald Trump şi cei din jurul său cred că valorile liberale occidentale sunt incompatibile cu islamul – Londra i-a dovedit contrariul”, a adăugat oficialul.

Promisiunea electorală a lui Trump de a interzice accesul tuturor musulmanilor în Statele Unite după atacurile din 13 noiembrie, de la Paris, soldate cu 130 de morţi, a fost extrem de criticată. El a revenit ulterior asupra măsurii şi a spus că a fost vorba “doar de o sugestie”.

Donad Trump nu l-a iertat nici pe premierul britanic, declarând că în cazul în care câştigă alegerile prezidenţiale din SUA este puţin probabil să aibă o relaţie bună cu David Cameron din cauza criticilor pe care acesta i le-a adus, transmite Reuters.

Cameron a transmis anul trecut Parlamentului de la Londra că Trump "învrăjbeşte, greşeşte şi are o atitudine stupidă" când cere o interdicţie temporară impusă musulmanilor care vor să intre în SUA. Cameron a declarat la acea dată că dacă Trump ar veni în Marea Britanie, ar uni ţara împotriva lui.

"Se pare că nu vom avea o relaţie bună, cine ştie. Sper să am o relaţie bună cu el, dar se pare că nici el nu e dispus să discute problema, a declarat Trump intr-un interviu televizat.

Întrebat despre apartenenţa Marii Britanii la UE, Trump a răspuns: "Am avut de a face cu Uniunea Europeana, este foarte birocratizată, este foarte foarte greu. În ceea ce priveşte Marea Britanie, aş spune <<la ce aveţi nevoie?>> Dar, încă o dată, lăsaţi oamenii să decidă". 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite