Europa

articolul anterior articolul urmator

UPDATE Două avioane Eurofighter s-au ciocnit în Germania. Unul dintre piloţi a murit

14
24 Jun 2019 16:41:23
Autor: Ştefana Radu
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Două avioane militare Eurofighter s-au ciocnit în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, din nord-estul Germaniei, luni, potrivit Forţelor aeriene germane, citate de Deutsche Welle.

UPDATE În urma ciocnirii dintre cele două avioane Eurofighter, din apropiere de baza militară Laagem, din estul statului Mecklenburg-Pomerania Inferioară, un pilot a decedat, a declarat poliţia pentru un post local de televiziune. Al doilea pilot a fost găsit în viaţă, agăţat de un copac, la puţin timp după accident, potrivit Reuters.
 
„Împreună cu un al treilea Eurofighter, zburau într-o misiune aeriană.  Pilotul celui de-al treilea Eurofighter a observat coliziunea şi a raportat că două paraşute au coborât spre sol“,  transmis un reprezentant al Forţelor aeriene germane.
 
Momentan nu există alte detalii legate de circumstanţele incidentului. 
 

Autorităţile au transmis că ambii piloţi au reuşit să se catapulteze chiar înainte ca accidentul să aibă loc. 

Potrivit postului radio local Ostseewelle, aeronavele s-au ciocnit cu puţin timp înainte ora locală 14:00, în apropiere de Lacul Muritz, la aproximativ 120 de kilometri nord de Berlin. 
 
Poliţia din Neubrandenburg a transmis că unul dintre piloţi a fost găsit în viaţă, într-o pădure, în timp ce căutarea pentru cel de-al doilea continuă.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

14 Comentarii

foarte atent
24.06.2019, 16:59:43

avioane foarte bune: trebuie sa ai precizie ca nimeresti un avion in zbor !!

0 (2 voturi)
Markus Roman
24.06.2019, 17:00:06

Yoi ! Va inchipuiti ce radare performante au aceste cascarabete si ce specialisti sunt aia de la controlul zborului de la sol?

-2 (6 voturi)
Constantin Bostan
24.06.2019, 17:24:44

Costa doar cateva sute de milioane -un miliard de dolari una bucata ! Daca se distrug singure pe timp de pace , pe timp de razboi ... nu avem prea multe asteptari !

-1 (5 voturi)
geek-a-contra
24.06.2019, 18:14:49

numai citeva sute de milioane - un miliard? eu stiam de la 5-10 miliarde in sus. da' nu asta-i problema.... ce este cu adevarat neplacut este ca atunci cind intra in imersie iau apa pe la periscop iar cazanul de abur nu face suficienta presiune ca sa invirta zbaturile....

0 (2 voturi)
Kongo-Müller
24.06.2019, 17:55:34

Astfel de accidente se mai intampla si in alte tari. Au destule, paguba nu-i mare.

-1 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (14)