Două logici ale delegării – agenţie şi relaţii fiduciare în guvernanţa Uniunii Europene

Giandomenico Majone argumentează că datoriile şi principiile fiduciare sunt mai potrivite pentru dreptul european decât teoria principal-agent. Sunt două logici ale delegării:

1) reducerea costurilor pentru luarea deciziilor şi 2) creşterea credibilităţii compromisurilor politice. Cu toate acestea, există un derapaj birocratic, chiar dacă în mod ideal principalii îşi aleg agenţi cu aceleaşi preferinţe. În realitate, există diferenţe între ce se vorbeşte şi ce se execută. Dar, continuă acelaşi autor, acesta este un aspect pozitiv pentru logica a doua, aceea a creşterii credibilităţii, dar este o problemă serioasă pentru prima logică, unde o convergenţă a preferinţelor politice este necesară.

În primul rând, sunt două probleme cu promisiunile politicienilor: 1) inconsistenţa timpului (termen scurt versus termen lung, termen lung în care ei nu vor mai fi pe funcţie) şi 2) drepturi de proprietate prost gândite (de exemplu, dreptul de a exercita autoritatea publică într-un anumit domeniu), ca o prejudecată democratică a guvernământului pro tempore. De aceea, când membrii UE promit integrarea în piaţa liberă, dreptul comunitar are prioritate în faţa dreptului naţional, ceea ce creşte credibilitatea promisiunilor lor pentru o piaţă europeană comună. În consecinţă, Comisia Europeană nu se poate compromite şi aderă la reguli drepte şi stricte, ceea ce îi creşte reputaţia şi credibilitatea în faţa companiilor sau guvernelor.

Majone continuă şi studiază aşa numita comitologie din UE. Pentru cine nu ştie, fiecare stat membru are o reprezentanţă permanentă la Bruxelles unde se discută tot-tot înainte să ajungă la Parlamentul European sau naţional. Aceea este comitologia. Majone spune că în cazul comitologiei nu este o problemă de agent-principal, ci una fiduciară (de încredere). Când proprietatea este transferată către o persoană care se presupune că o manageriază în beneficiul unui terţ, este o relaţie fiduciară sau de încredere, nu o problemă agent-principal. Comisia Europeană este un agent când îşi exercită dreptul de legiferare delegate ei de către Consiliul Uniunii Europene, dar este un fiduciar al statelor membre când îşi exercită puterea.

Puterea discreţionară a Comisiei Europene

Contractarea imperfectă duce la angajamente imperfecte. Soluţia ar fi contractarea relaţională, atunci când părţile nu ajung la o înţelegere pe planuri detaliate, ci pe principii generale şi pe criterii de acţiuni atunci când apar situaţii neprevăzute. Principiul fiduciar este  o regulă pentru completarea aranjamentelor contractuale incomplete.

Articolul 10 din Tratatul Comisiei Europene stipulează cooperarea mutuală între Comisie şi statele membre de fiecare dată când implementarea politicilor comunitare este problematică.

În concluzie, Majone argumentează pentru delegarea ca reducere de cost şi creştere a calităţii procesului decizional. În acest sens, asimetria informaţională este veşnica problemă. Cu toate acestea, când scopul delegării este creşterea credibilităţii a angajamentelor de lungă durată sau soluţionarea aranjamentelor contractuale incomplete, atunci nu există mari probleme.

Principiul fiduciar este esenţial atunci când vrei să împaci independenţa şi responsabilitatea. Majone notează că Uniunea Europeană duce lipsă de o teorie pozitivă a relaţiilor fiduciare şi încearcă să iniţieze crearea unui cadru pentru aceasta. Mai mult, există din ce în ce mai multe probleme ce încredere mutuală şi cooperate şi ele trebuie soluţionate în această crescătoare complexitate a jurisdicţiilor în Uniunea Europeană.