Două referendumuri care nu au avut loc

Pe 9 şi 15 noiembrie fuseseră programate două referendumuri în Europa: primul în Catalonia, celălalt - în Slovacia. Instanţele constituţionale le-au suspendat, considerându-le inadecvate. Cum? Cetăţenii nu pot răspunde la orice întrebare?

Consultarea din Catalonia a fost pregătită minuţios de un acord politic, încheiat în 2012, între Esquerra Republicana de Catalunya şi Convergència i Unió, principalele forţe politice din bogata regiune. Înţelegerea fusese precedată, în 2009-2011, de mai multe "consultes populars", ţinute în etape, în 168 de localităţi, pentru a testa dorinţa de independenţă. 

În 2013, de ziua Cataloniei, un lanţ uman lung de 400 de km vădea şi el hotărârea de a lupta pentru aceeaşi cauză: desprinderea de Spania. Întrebările propuse cetăţenilor pentru 9 noiembrie 2014 erau următoarele: „vreţi transformarea Cataloniei în stat?" şi, respectiv, „în caz afirmativ, vreţi ca acest stat să fie independent?". Tribunalul constituţional s-a opus, însă, consultării, printr-o decizie din martie a.c.. Argumentaţia era limpede: poporul Cataloniei nu e „subiect politic şi juridic suveran", el poate decide, dar numai în cadrul fixat de Constituţie. 

La sfârşitul verii, spiritele s-au încins din nou, profitând de emoţia creată de referendumul din Scoţia, chiar dacă acolo condiţiile erau fundamental diferite, de vreme ce consultarea era considerată ca perfect legală la Londra. După eşecul scoţienilor şi văzând că Mariano Rajoy nu este atât de temerar precum David Cameron, liderul Generalităţii din Catalonia a decis să renunţe la referendum şi să propună, în locul acestuia, o consultare, în aceeaşi zi şi pe aceeaşi temă, dar botezată „proces participativ cetăţenesc". Politicul devenea astfel pur simbolic. Tribunalul constituţional a mai spus o dată „nu", dar catalanii n-au renunţat la ideea de a organiza ceea ce au numit, cu o prescurtare, 9N. Premierul spaniol a avertizat că banii publici nu pot fi folosiţi pentru organizarea pseudo-referendumului, subliniind, de asemenea, că Spania e mult mai descentralizată decât alte state europene. Fără liste electorale, dar cu un soft care bloca votul multiplu, fără agenţi ai statului în birouri de vot, dar cu numeroşi voluntari entuziaşti, consultarea s-a ţinut în condiţii acceptabile. Adversarii independenţei au boicotat participarea, aşa că, în ziua cu pricina au venit la urne doar 37% din totalul de 6 milioane de persoane aflate pe listele electorale. Dintre ei, 81 la sută au răspuns „da” la ambele întrebări. E greu de anticipat cât va afecta acest rezultat relaţiile cu Madridul. Mă abţin de la orice speculaţie. Mai ales de când am aflat că, în caz de secesiune, Barca va juca în prima ligă franceză...

În Slovacia, era vorba despre cu totul altceva. Referendumul solicitat urma să se ţină odată cu alegerile locale, la mijlocul acestei luni, şi privea patru chestiuni, oarecum înrudite. Era vorba, în primul rând, despre definirea căsătoriei ca "uniunea exclusivă dintre un bărbat şi o femeie"; a doua întrebare ţintea dreptul cuplurilor (sau al grupurilor de persoane) de acelaşi sex de a adopta copii; în al treilea rând, era avută în vedere protecţia legală a altor forme de convieţuire în afara căsătoriei; în fine, ultima întrebare suna cam aşa: "şcolile pot decide prezenţa obligatorie a copiilor la orele de educaţie sexuală sau despre eutanasie, dacă părinţii nu sunt de acord cu conţinutul predat?". Trebuie menţionat că, în iunie, Parlamentul de la Bratislava aprobase deja introducerea în Constituţie a definiţiei clasice a mariajului: "Căsătoria e legătura unică dintre un bărbat şi o femeie. Republica slovacă protejează căsătoria prin toate mijloacele necesare şi ajută la buna ei funcţionare". Validarea prin referendum a primei întrebări dintre cele patru ar aduce, de bună seamă, o mai mare legitimitate textului constituţional. Ideea consultării în toate cele patru materii a venit de la Alianţa pentru Familie, o organizaţie catolică, angajată într-o amplă campanie de strângere de semnături, care a adunat peste 400 de mii de slovaci în favoarea acestor cauze. La sfârşitul lunii octombrie, Curtea Constituţională a blocat consultarea în privinţa celei de-a treia chestiuni, dar nu şi a celorlalte. Decizia judecătorilor a nemulţumit pe toată lumea: asociaţiile catolice nu sunt încântate că una dinte solicitări a fost blocată, iar decizia de a păstra celelalte trei întrebări a stârnit protestul asociaţiilor de protecţie a minorităţilor LGBTI. Acestea au susţinut că majoritatea catolică vrea să restrângă drepturile unei minorităţi. Grupul LGBTI din Parlamentul European observa că n-ar fi singura încercare de acest fel. Deputaţii europeni aveau în vedere, înainte de toate, referendumul din Croaţia, din decembrie 2013, în urma căruia cetăţenii au decis - cu 65% din voturi pentru - modificarea Constituţiei, astfel încât căsătoria să fie înţeleasă exclusiv ca o legătură bărbat-femeie. În Slovacia, decizia de a convoca referendumul e acum în mâna preşedintelui: după consultări cu iniţiatorii, el va anunţa dacă, ce şi când vor mai fi invitaţi slovacii să se exprime. Hotărârea nu e uşor de luat fiindcă, pentru validarea unui referendum, pragul de prezenţă e 50%, iar deocamdată, singurul în care cvorumul a fost atins a fost cel organizat pentru intrarea Slovaciei în UE.

Cele două referendumuri care nu s-au mai ţinut au mize diferite şi nu angajează acelaşi tip de actor politic. Un popor care vrea un stat şi, respectiv, o majoritate care caută să fie recunoscută ca atare nu sunt unul şi acelaşi lucru. Pe de altă parte, dacă lucrurile acestea sunt privite exclusiv din perspectiva tematică, Europa ne oferă azi - dacă exceptăm Elveţia - mult mai puţine dileme politice decât Statele Unite, unde s-au ţinut recent, în paralel cu alegerile pentru Congres, nu mai puţin de 146 de referendumuri, cu teme dintre cele mai diverse: impozite pe băuturi răcoritoare, mărirea pedepselor cu închisoarea, vânarea urşilor, legalizarea marijuanei, mărirea salariului minim etc. Problema mai generală este, însă, legată de democraţie: bazat pe deliberare publică şi vot, regimul democratic e azi limitat, în cadrul Uniunii Europene, de curţi constituţionale. Într-un fel, e firesc, fiindcă UE este fidelă domniei legii - sau statului de drept, cum i se spune în română - adică ideii conform căreia guvernarea legilor este superioară guvernării oamenilor. Fie ei o minoritate sau o majoritate. La noi, singura ocazie în care conflictul dintre democraţie şi stat de drept a fost acut s-a ivit în vara lui 2012. Conflictul a săpat o falie adâncă în regimul nostru, fiindcă era vorba în acea înfruntare despre raportul dintre puteri, nu despre o problemă identitară sau privitoare la tradiţie ori statut social. În plus, spre deosebire de Catalonia şi Slovacia, în cazul României, referendumul a avut loc şi a fost un eşec...