Duşmanul în cetate - Pentru un răspuns necaricatural

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Singurul, probabil, lider înţelept al lumii în acest moment tensionat al
 istoriei, Papa Francisc, a avertizat limpede asupra lipsei de măsură ce alimentează spirala urii: "nu poţi omorî în numele religiei; este o aberaţie", dar nici "nu poţi insulta credinţa altora, nu o poţi lua în derâdere".
Singurul, probabil, lider înţelept al lumii în acest moment tensionat al istoriei, Papa Francisc, a avertizat limpede asupra lipsei de măsură ce alimentează spirala urii: "nu poţi omorî în numele religiei; este o aberaţie", dar nici "nu poţi insulta credinţa altora, nu o poţi lua în derâdere".

A fost nevoie de şocul atacurilor de la Paris pentru ca Europa să treacă la acţiune împotriva unei ameninţări teroriste în creştere alarmantă. Belgia oferă acum un model de intervenţie şi un set de măsuri ce ar putea să stea la baza unei riposte coordonate la nivel european. Dincolo de măsurile de securitate, însă, UE trebuie să răspundă provocării integrării imigranţilor şi obligaţiei de a nu amputa libertatea prin excluderea responsabilităţii.

Un masacru care trebuia să fie prevăzut

Surprize doar pentru cei care au ignorat inconştient pericolul islamist, în creştere alarmantă în ultimii ani, atentatele au dezvăluit o Europă vulnerabilă în faţa barbariei dezlănţuite şi incapabilă să-şi apere propriii cetăţeni. Mai putem încerca să sperăm că a fost ultimul duş rece pentru trezirea unui continent anchilozat din toate punctele de vedere - identitar, politic, defensiv, economic, demografic. O Europă care s-a obişnuit ca discursurile să curgă, iar cetăţenii să suporte consecinţele. Iar aceste consecinţe vizează, acum, şi dreptul fundamental la viaţă.

Pe tot parcursul anului 2014 s-au înregistrat atacuri prevestind un dezastru. Din păcate, se pare că n-au fost luate în serios nici măcar de cei care au tocmai această misiune: să prevină riscurile la adresa securităţii individuale şi colective.

Să ne amintim că, în ultimele zile ale anului 2014, la Dijon şi Nantes, 23 de oameni au fost răniţi de maşini conduse deliberat în mulţime de şoferi strigând "Allah Akbar!" ("Allah e mare!"). Într-un alt oraş francez, Joué-lès-Tours, un burundez convertit la islam a rănit, în aceeaşi perioadă, trei poliţişti cu un cuţit, chiar în incinta unui comisariat. Autorităţile franceze au vorbit de incidente izolate, comise de dezechilibraţi. Dar aceste cazuri "izolate" prelungeau o serie în care se înscria şi atentatul terorist de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, din 24 mai 2014, când au fost ucise, ziua în amiaza mare, patru persoane. Un atac care a avertizat că Jihadul nu mai e o realitate doar a Orientului Mijlociu.

Şi e firesc să fie aşa câtă vreme statele europene, într-un acces inexplicabil de miopie în faţa riscurilor, au permis ca mii (Europol vorbeşte de aproape 5000) de cetăţeni ai UE să se ralieze fronturilor jihadiste din Siria şi Irak. Numai din Franţa peste 1200 de cetăţeni sunt implicaţi acum în filierele şi trupele islamiste. O cifră dublă faţă de estimările de acum un an. 185 dintre ei s-au întors în Franţa.

Fisurile sistemului francez de securitate

Libertatea de mişcare a celor trei autori ai atacurilor de săptămâna trecută este elocventă pentru fisurile şi eşecurile sistemului francez de securitate şi poliţie. Interceptările telefonice ale fraţilor Kouachi au fost oprite în noiembrie 2013, respectiv iunie 2014. Pentru că, aparent, nu era nimic suspect în conversaţiile lor. Între timp, partenera lui Coulibaly şi soţia lui Chérif Kouachi au schimbat peste 500 de apeluri telefonice în cursul anului 2014, după cum au indicat cercetări ulterioare. E uşor de presupus că teroriştii au ţinut legătura pe această cale. Iar o anchetă din 2013 concluzionase deja că Amedy Coulibaly e adevăratul utilizator al mobilului partenerei sale.

Mai mult, deşi aflat sub control judiciar, aşadar având interdicţia de a părăsi teritoriul francez, Chérif Kouachi s-a deplasat, pentru două săptămâni, în iulie 2011, în Yemen, pentru a se alătura fratelui său într-o bază de instrucţie a Al-Qaida.

Din păcate, întregul parcurs al acestor asasini relevă un eşec general al sistemului de informaţii francez: de la radicalizarea lor în închisoare la formarea teroristă nestingherită, de la procurarea unui întreg arsenal militar la atacarea unei redacţii deja ameninţate şi păzite doar simbolic. Până la penibilul chinuitei operaţiuni de lichidare a lor (53 de ore pentru a captura doi indivizi care s-au îndepărtat 42 de km de Paris) - totul indică vulnerabilităţi sistemice grave, de natură să încurajeze grupările teroriste să îşi continue şi să-şi perfecţioneze modalităţile de recrutare şi atac.

Riposta, înainte de toate emoţională, la o operaţiune criminală executată cu sânge rece evidenţiază vulnerabilităţi de fond ale societăţii occidentale.

Marşul uriaş de la Paris a probat solidaritatea francezilor în faţa unui atac direct la adresa siguranţei lor personale şi a valorilor pe baza cărora funcţionează ceea ce numim, pe drept cuvânt, patria drepturilor omului. Dar poate fi, în ochii unora, doar o formă de terapie colectivă împotriva fricii.

Modelul belgian pentru o acţiune europeană

Acţiunile chirurgicale ale autorităţilor belgiene, care au dejucat, joi seară, atacuri prevăzute pentru ziua următoare, sunt un semn încurajator în acest context. La fel şi sincronizarea operaţiunilor între mai multe state europene vizate.

Setul de 12 măsuri, prezentat ieri de premierul belgian, poate reprezenta o bază de acţiune coordonată la nivel european.

E vorba de o reformă a structurilor de informaţii şi securitate, optimizarea schimbului de informaţii, implicarea armatei în misiuni specifice de supraveghere (începând de azi, 300 de militari patrulează pe străzile din Bruxelles şi Anvers), îngheţarea conturilor celor implicaţi în finanţarea terorismului, combaterea radicalizării în închisori şi retragerea cărţii de identitate şi a paşaportului unei persoane ce prezintă risc pentru siguranţa publică. Totodată, Belgia va proceda la adaptarea legislaţiei, prin extinderea cazurilor de retragere a cetăţeniei şi includerea ca infracţiuni în Codul Penal, a recrutării, incitării şi formării, precum şi a deplasării în străinătate în scopuri teroriste.

Arestarea în Bulgaria a unui cetăţean francez de origine haitiană, şi care încerca să treacă, împreună cu alţi trei suspecţi de legături cu autorii atacului împotriva "Charlie Hebdo", frontiera bulgaro-turcă, în drum spre Siria, precum şi coordonarea din Grecia a celulei jihadiste destructurate joi, în Belgia, la Verviers sunt doar două noi elemente concrete ce obligă serviciile de informaţii şi poliţie ale statelor UE la o cooperare mult mai strânsă. Permeabilitatea frontierelor exterioare ale Uniunii, riscurile venite din partea unor cetăţeni din interiorul Spaţiului Schengen, instruiţi şi aflaţi "în adormire" până găsesc momentul oportun, traficul de arme dinspre Balcani (filieră pe care s-au aprovizionat teroriştii din Paris), neaşteptata vulnerabilitate informatică în faţa hackerilor jihadişti - sunt alte câteva riscuri majore, cărora Uniunea Europeană trebuie să le dea un răspuns coerent şi ferm, coordonat între statele membre.

Eşecul integrării

Dincolo de aceste imperative imediate, e un aspect, esenţial, care trebuie avut în vedere într-o privire de ansamblu asupra crizei de securitate relevate de atentatele de la Paris. La originea lor stă, ca factor primordial, eşecul integrării sociale a acestor fii de imigranţi care s-au născut în capitala Franţei. Ieri, poliţia franceză a arestat 12 suspecţi de legături cu autorii celor 17 asasinate comise cu o săptămână în urmă. Cazierele celor 12 subliniază, încă o dată, legătura dintre infracţionalitatea urbană - banditismul de cartier şi mişcarea teroristă. Combaterea radicalismului islamic nu poate fi eficientă, aşadar, fără o abordare mai eficientă a factorilor sociali, educaţionali, familiali ce predispun periferiile sărace ale marilor oraşe la excluziune şi criminalitate.

Un avertisment sever în acest sens au fost revoltele din octombrie-noiembrie 2005 din banlieues, cărora starea de urgenţă şi intervenţia în forţă - ce l-a propulsat, apoi, la preşedinţie pe ministrul de interne Sarkozy - nu le-au fost un răspuns suficient. Soldate cu morţi, sute de răniţi, 10.000 de maşini incendiate, şcoli şi clădiri publice vandalizate, cele trei săptămâni de violenţă urbană - fără precedent după mai 1968 - ar fi trebuit să determine, în ultimul deceniu, o mai mare atenţie acordată imigraţiei afro-arabe, a cărei lipsă de mijloace şi orizont s-a accentuat în anii crizei.

Era cunoscut cercul vicios sărăcie - disperare - violenţă. Acum, componenta violentă a fost ridicată la rang de teroare, sub impactul unui fundamentalism religios de ev mediu. Marşurile cetăţenilor speriaţi şi discursurile unui leadership mediocru nu ţin nici de scut imediat, nici de soluţie pe termen lung. Iar manifestaţiile anti-Charlie Hebdo de ieri, din zece ţări musulmane, ar trebui să determine o reflecţie mai profundă decât clamarea isterică a dreptului la abuzul de expresie.

Caricaturile ostentative, în numele unei libertăţi de exprimare degenerate în libertatea de a ofensa, nu fac decât să adâncească spirala urii.

Singurul, probabil, lider înţelept al lumii în acest moment tensionat al istoriei, Papa Francisc, a avertizat limpede asupra lipsei de măsură ce mişcă resorturile unei tensiuni extrem de periculoase: "nu poţi omorî în numele religiei; este o aberaţie", dar nici "nu poţi insulta credinţa altora, nu o poţi lua în derâdere".

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite