Elveţia va organiza un referendum pe tema restricţiilor anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

O asociaţie îi invită pe elveţieni să se pronunţe prin referendum asupra legii care le permite autorităţilor să ia măsuri anti-COVID-19.

Asociaţia „Prietenii Constituţiei” a depus în cursul acestei săptămâni la Cancelaria Confederaţiei Elveţiene un referendum pe tema Legii COVID-19.

Aproape 90 de semnături au fost colectate pentru organizarea acestui referendum, a anunţat purtătorul de cuvânt al asociaţiei, Christoph Pfluger, citat de „Tribune de Geneve”.

Referendumul are ca scop încetarea restricţiilor luate de autorităţile federale în vederea combaterii noului coronavirus.

Potrivit iniţiatorilor consultării populare, Legea COVID-19 este inutilă, deoarece prevederile sale pot fi reglementate prin decrete federale specifice, chiar şi fără circumstanţe de urgenţă.

„Prietenii Constituţiei” susţin că legea în chestiune ar putea permite introducerea unui sistem obligatoriu de vaccinare, zvon dezminţit de autorităţile elveţiene.

Referendumul pe tema Legii COVID-19 nu poate avea loc mai devreme de iunie 2021, pentru că abia atunci se împlinesc nouă luni de la adoptarea ei.

Elveţia, o ţară de peste 8,5 milioane de locuitori, a înregistrat până acum aproape 500.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care aproape 9.000 fatale.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite