Emmanuel Macron despre viitorul Europei: Un Manifest politic avântat, un proiect european cu ceva umbre şi multe lucruri nerostite
0
Am citit cu mare atenţie recenta scrisoare a lui Emmanuel Macron către cetăţenii europeni. E un document care merită extrem de mare atenţie, bine făcut, judicios, o mostră de comunicare publică – nu degeaba publicat în 22 de limbi europene. L-am privit cu nedisimulată încântare, pentru că trădează un adevărat proiect, are multe elemente bine gândite şi apărute într-un moment salutar.
E motivul pentru care mi-am permis să fac analiza textului pe 4 niveluri: partea de aplaudat, salutară şi indispensabilă unui proiect european; o serie de constatări şi sublinieri proprii; ceva critici pe zone mai întunecate şi lucruri nerostite sau neatinse; dar şi o zonă de erori de proiect, care ameninţă să divizeze şi să adâncească faliile europene în loc să le îngusteze şi să le acopere cu punţi.
În sfârşit, un proiect pentru Europa!
Ceea ce avem aici este un Manifest, un text profund politic şi adresat cetăţenilor europeni. Un text bine scris, cu retorică impecabilă, gândit ca o formulă de comunicare strategică profesionistă, iar în substrat se află un proiect pentru Europa. Emmanuel Macron priveşte Europa unitar, nu numai la nivelul UE, dar la dimensiunea întregului continent, şi proiectul european este unul integrat şi relativ articulat, chiar esenţializat în mod ingenios în scrisoarea trimisă cetăţenilor europeni, din nou, un document de comunicare strategică şi politică.
Textul are, totodată, meniri diferite în aceeaşi formulă de text: reflectă o viziune articulată şi profund europeană – singura de până acum – este un manifest, cu toate atributele de atragere a atenţiei, desenarea stării de fapt, identificare a ameninţării şi mobilizare, de îndemn la acţiune şi coagulare în susţinerea proiectului propus. Are valoare de întrebuinţare politică, electorală dar este destinată şi zonei analitice, critică pentru absenţa unui proiect european.
Mai sunt câteva nuanţe de remarcat în text. Profunzimea tezelor, care trădează o variantă cu elemente mai elaborate, ce ar exista în spate, este dublată de componenta politică, cu accente de înflăcărare de tip Marseieza. Şi din tot constructul răzbate un sentiment foarte clar de juneţe, abordări săltăreţe şi angajate, oricum un aer de tinereţe sau de adresare a mesajului către un spaţiu de tineri.
Proiectul poate determina un reproş de legitimitate, odată ce analiza nu vizează şi această componentă de autoexaminare şi asumare.
Mai sunt de remarcat câteva elemente salutare: manifestul marchează o componentă de deschidere spre consultare şi retuşare, acceptă faptul că nu e un proiect definitiv, îndeamnă şi provoacă, totodată, intervenţii cu alte idei, cu elemente de dezbatere şi contra-argumente chiar, la elementele propuse statelor europene, prin intermediul cetăţenilor lor, pentru integrare aprofundată. Manifestul din scrisoarea Macron invită la a fi dezbătut şi criticat, invită la confruntarea cu cetăţenii, ba chiar propune interfaţa şi formula de integrare a opiniilor categoriilor diverse - zonă academică, de cercetare, de tineret - cam după modelul propriei dezbateri franceze, după contestările Vestelor Galbene.
În final, este un proiect, o viziune profund europeană. O caracteristică a lui Emmanuel Macron încă de la lansarea proiectului său En Marche şi câştigarea deopotrivă, practic peste noapte, a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Poate singura zonă care lipseşte şi i-ar putea fi reproşată este auto-analiza, întoarcerea către sine, privirea critică în oglindă şi asumarea, cumva, a unor responsabilităţi asupra situaţiei curente a Europei. Ca să nu spunem despre absenţa unor referiri, într-un asemenea text, la propria analiză şi propriul şantier din Franţa actuală. Proiectul poate determina un reproş de legitimitate, odată ce analiza nu vizează şi această componentă de autoexaminare şi asumare. De legitimare a unui demers european, după o realizare majoră şi o probă test la nivelul Franţei pe care o conduce.
FOTO EPA-EFE
Observaţiile unui cârcotaş de meserie: asumarea greşelilor trecutului
O privire mai atentă la document stârneşte nevoia unui set de observaţii directe faţă de text. Componenta retorică, pe cât este de bună pentru promovarea şi impactul scrisorii asupra populaţiei şi expresivitatea în interpretarea publică a textului, pe atât de puţin utilă devine în a transmite că e vorba despre un proiect serios şi cu conţinut, şi nu un simplu exerciţiu de comunicare. El are toate ingredientele comunicării unui proiect politic: Anunţă că Europa este în pericol, marchează sensul urgenţei şi nevoia unei reacţii; leagă acţiunea direct de alegerile europarlamentare ce vin; marchează nevoia de acţiune, îndemnând, incluzându-se în acest efort colectiv, Să facem ceva!
Fireşte că retorica identifică şi duşmanul, Naţionalismul. Duşmanul comun european şi faptul, efectul acestui naţionalism, Brexitul, rana sângerândă a Europei. Factual, Europa nu stă deloc atât de prost ca în imaginea desenată cu precădere la începutul şi la finalul textului, care conturează înflăcărarea tinerească şi perspectiva acţiunii, conţinută în Manifest. Deşi critică situaţia existentă, în care s-a ajuns, lipseşte asumarea erorilor proprii de până azi, cu precădere erorile din divizarea ei-noi, est-vest, sud-nord, nativi europeni-migranţi sau diaspore est-europene.
Lipsesc elementele fundamentale care ar explica, cumva, fie vocaţia europeană a integrării şi multiculturalismului, fie germenii şi erorile situaţiei curente şi surselor naţionaliste: post-colonialismul şi eforturile de integrare la a doua-a treia generaţie a administraţiei repatriate lipseşte şi relativizează, respectiv vulnerabilizează tema politicii comune faţă de migranţi şi a politicii de azil. Lipseşte, într-o asemenea dezbatere reală, şi o schiţă de vini asumate sau măcar de neputinţe recunoscute.
Critica naţionalismului poate merita să aibă la bază eforturile concrete ale integrării europene cum este ea azi, înaintea paşilor înainte de extindere sau integrare mai profundă şi avansare a proiectului european. Asta fără să vorbim despre faptul că proiectul de la Aachen, în variantă franco-germană, respectiv integrarea naţiunilor care, altădată, au generat două războaie mondiale, ca un caz-test al perspectivei de integrare europeană, nu se mai regăseşte deloc în proiectul actual pentru Europa.
FOTO Getty Images
Critica Manifestului Macron: înfierarea naţionalismelor din poziţia naţionalistului european prin excelenţă
Dacă este să mergem spre spaţiul critic al elementelor din scrisoarea-manifest a lui Emmanuel Macron, aici lucrurile încep să se decanteze diferit. Constatăm formule de contradictorialitate, care merită o rafinare mai atentă, pentru o abordare coezivă şi coerentă, totodată, a documentului şi tezelor din spatele acestui manifest. Astfel, Manifestul trădează un tip de „naţionalism european”, construit şi desenat pe modelul naţionalismului francez.
Deşi critică naţionalismele, care sunt duşmanul comun al construcţiei europene în varianta Macron, documentul nu discută nimic despre populism – o formulă mult mai largă decât naţionalismele şi care a dus mai rapid la diviziuni şi simplificări propagandistice şi retorice, la faliile şi diviziunile Europei de astăzi - sau la adhocraţie, la metehnele liderilor care au înclinaţii de centralizare a puterii şi eludare a regulilor democratice, sub diferite motive, ca şi înclinaţia spre decizie luată prin improvizaţie sau prin formule de tip sic volo - c-aşa vreau eu, fără argumente, fără raţiune, fără nuanţe.
Apoi textul trădează elemente clare de interes ale celui care desenează proiectul european. Astfel, se regăsesc teme franceze sau expuse în abordări mai degrabă franceze decât europene, cu alunecări de la regulile liberale deja clamate şi apărate – se face referire la o preeminenţă şi avantaj acordat surselor europene de produse, la respingerea unei competiţii depline şi absolute. Termenul de coeziune apare o singură dată, dar în alt sens decât cel clasic, în timp referirea la menţinerea proiectului Europei cu mai multe viteze – dar deschisă tuturor – este menţinută, chiar dacă e ascunsă sub altă formulă. Interesul pentru Africa(ca formă de salvare a proiectului Uniunii pentru Mediterana, de sorginte franceză, dar şi de proiectare a intereselor franceze în fostele colonii), apărarea comună, inventică comună, toate sunt teme ce revin recurent şi se ghicesc ca proiecte în primul rând franceze, mai apoi europene.
Devine evident, astfel, că problemele interne ale lui Macron în Franţa îşi pun amprenta asupra proiectului.
Chiar şi în formula politică şi de comunicare transmisă, scrisoarea Macron trădează, în continuare, abundenţă, ba chiar abuzul de instituţionalism, acelaşi model al formei fără fond, ce se vrea umplută de conţinut, cu design francez. O regăsim în diferitele consilii propuse ce vizează mai degrabă obiective în sine decât substanţa, ce se anunţă că va apărea în timp. Mai putem remarca, în text, şi un tip de unilateralism care e trădat de formulele promovate.
Remarcăm şi o selecţie subiectivă a proiectelor îmbrăţişate, în termenii integrării viitoare, în care nu prevalează sănătatea comună a cetăţenilor europeni ci salariul minim comun – cu impact major pe productivitate şi competiţie, fireşte. În acest context, trebuie să remarc o abundenţă şi preponderenţă de reflexe de stânga, cel puţin pentru gustul meu. Protecţionismul şi naţionalismul european este dublat exact de aceste referiri excesive nu atât la modelul social european, cât la înclinaţii excesiv socializante şi egalitariste, ce nu încurajează deloc progresul şi competiţia la care aspiră Europa din viziunea Macron.
Devine evident, astfel, că problemele interne ale lui Macron în Franţa îşi pun amprenta asupra proiectului. Prea multă abordare socială şi înclinaţie spre echilibre ale muncii, dar nu la fel de mare înclinaţie şi preocupare pentru competiţie reală şi corectă, mult mai acerbă, fără abordări liberale – poate reflex al criticii interne că preşedintele francez apără prea mult marile companii – prea multe limitări, îngrădiri, control, plus celebra preeminenţă europeană ca sursă a legitimităţii şi primatului achiziţiilor publice.
FOTO AFP
Erori de proiect spre divizarea Europei: egoisme franceze, excepţionalism şi unilateralism, cu urme de gaullism pe dedesubt
În partea subiectivă a analizei - în care includ, e adevărat, şi referirile anterioare la prea multă înclinaţie socială şi protecţionism european, cu nuanţe de conturare a unui naţionalism european - voi adăuga şi zonele pe care le consider de-a dreptul nocive, chiar erori de proiect, în scrisoarea lui Emmanuel Macron. Astfel, voi pleca de la ideea că orice formulă de integrare mai profundă, pe terţe teme şi politici, autorizate de Tratatul de la Lisabona, trebuie să nu divizeze Uniunea Europeană. Reforma, reclădirea, reîntemeierea Europei unite nu trebuie să aibă ca efect unilateralismul, promovarea intereselor individuale ale unui stat sau altul, a unui lider sau altul, nici măcar a unui grup privilegiat sau dominant de state, dacă vrem ca proiectul să fie îmbrăţişat şi să dureze.
Pe această direcţie, trebuie să remarcăm câteva elemente care complică, de-a dreptul, şi nu susţin proiectul Europei unite în viziunea Preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron. Astfel, documentul conţine nu puţine note de anti-americanism flagrant şi chiar ceva îndemnuri asupra unor politici ce împing spre ruptură transatlantică (în ciuda referinţei unice la NATO, menţinută formal în text, la dimensiunea de apărare şi securitate). Şi Emmanuel Macron, şi alţi lideri europeni - care conturează astăzi şi o vor face şi la Sibiu, la 9 mai 2019, Viitorul Europei – trebuie să ştie că America nu se termină cu Trump, iar lumea euro-atlantică e mult mai importantă, mai vie şi mai prezentă în conştiinţa cetăţenilor europeni decât formalismul plasării acronimului NATO în textul scrisorii către cetăţenii europeni.
Recursul la această formulă de tip Identitate europeană de Apărare chiar şi în cadrul NATO, cu tot cu Marea Britanie, o reconfigurare prin repliere a fostei Armate Europene, ca şi a Iniţiativei de Intervenţie Europeană – dispărută între timp din prim plan – nu recomandă foarte multă încredere cel puţin la o mare parte a statelor europene. De unde vin resursele? Know how-ul? În cât timp s-ar obţine aceasta?
Documentul conţine nu puţine note de anti-americanism flagrant şi chiar ceva îndemnuri asupra unor politici ce împing spre ruptură transatlantică.
Putem interpreta – chiar dacă nu rezultă explicit din text şi nici măcar aluzia nu există – că s-ar fi gândit o împărţire de sarcini între NATO, responsabil de Apărarea comună şi UE, cu preocupări mai degrabă pe zone de securitate a frontierelor şi gestionare a migranţilor şi azilului, dacă nu am avea referinţa directă la un Tratat European de Securitate şi Apărare(!!!). Cred că aici deja am revenit la depăşirea textelor de la Roma, în documentul care a lansat dezbaterea despre viitorul Europei în 9 mai 2017, iar rivalităţile între un asemenea proiect şi NATO nu duc decât la accentuarea faliilor dintre statele europene. Din contra, asumarea rolului SUA în securitatea şi apărarea continentului sau referirea directă la lumea euro-atlantică ar fi compensat pe deplin ambiguitatea, mai degrabă destructivă, accentuată de prevederile discutabile pe această dimensiune.
Textul mai păgubeşte, în opinia noastră, şi prin referiri indirecte, marginale şi infime la pericolul rus, lăsat să se prezume doar la nivel de atacuri cibernetice şi război informaţional. Lipseşte sensul perceperii unei ameninţări militare directă din Est, ba chiar cu componente nucleare, nu există referiri la război hibrid împotriva întregii comunităţi europene şi, deci, nu are accentele spre necesitatea unei apărări militare clasice solide, la modernizare şi capabilităţi relevante în materie. Nici referirea la Cei Mari, puteri exterioare Europei care ar genera influenţă prezumat nefastă, nu deschide uşa unor clarificări conceptuale, ci lasă confuzie şi neclarităţi substanţiale. Proiectul nu transmite cetăţenilor europeni nimic despre nici o ameninţare, nici o preocupare reală de securitate.
Domină atenţia cititorului referirile la multinaţionale, impozite şi marii giganţi IT care sunt transparente în text, ridicând probleme în termeni de competiţie şi relaţie transatlantică solidă - ba chiar învăţarea din câştigurile şi cercetarea de peste ocean, până la construirea propriilor platforme competitive pentru dezvoltare şi progres tehnologic, la nivel european. Documentul insistă pe ameninţările ridicate de migraţie şi azil, pe nevoia apărării frontierelor, dar nu pe apărare hard şi terorism, pe radicalizare, pe alte elemente de alienare a indivizilor din societare, pe impactul tehnologic asupra comunităţilor europene.
Pe fond un document foarte bun pentru că este singurul sau primul consistent, cu veleităţi de comunicare publică şi de viziune programatică evidente. Dar şi cu elementele întunecate, erori de proiect şi elemente discutabile, în privinţa abordărilor ideologice. Un document care se cere explicitat, dezvoltat şi, sigur, retuşat sensibil prin aportul celorlalţi actori şi state membre ale UE, ca şi a eşafodajului instituţional european.
Se încarcă comentariile...
